Organizația: Biserica Ortodoxă Română

Ce scria un informator al Securității despre Părintele Teofil Părăian, orbul care L-a văzut pe Dumnezeu. Note din Dosarul de Securitate al vrednicului de pomenire Duhovnic al Bucuriei, fiu de legionar (3 martie 1929 – 29 octombrie 2009)

Deși nu a fost închis, Părintele Teofil Părăian, marele duhovnic de la Sâmbăta, a fost o perioadă îndelungată în atenția Securității, fiind suspectat, la fel ca și Părintele Arsenie Boca, pentru o presupusă relație conspirativă cu membri ai Mișcării Legionare

Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! La 119 ani de la nașterea sa (2 martie 1905), duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!

Poetul Radu Gyr a fost condamnat la moarte pentru poemul Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!, numit inițial Manifest. A fost ținut în "CELULA MORȚII”, izolat timp de nouă luni, fără a fi anunțat că pedeapsa i-a fost comutată la 25 de ani de temniță grea.

Părintele Atanasie Ștefănescu (st) și Părintele Marcu Dumitru - Fachirul cu mâinile lui Gheorghe Dragon, de la ale cărui degete lipsesc toate unghiile – smulse de torționarii bolșevici după luni de zile de alte metode de tortură.

Doi martiri-mărturisitori ai României, la pomenire: Părintele Atanasie Ștefănescu de la Petru Vodă și Părintele Marcu Dumitru - Fachirul, „cel mai sfânt dintre sfinții Sihăstriei” (+ 29 februarie și + 26 februarie). Mărturia Părintelui Arsenie Papacioc

„Nu e suficientă credința în Dumnezeu. Trebuie să și lupți pentru Dumnezeu!... Totul trebuie să ducă la Dumnezeu”.
„Dacă n-ai speranță, nimic nu rezolvi. Nu poți să pleci cu îndoiala la drum.” - Monahul Atanasie Ștefănescu. "Părintele Marcu este cel mai sfânt dintre sfinții Sihăstriei.”  - Arhimandritul Justin Pârvu

Mitropolitul Visarion Puiu – 145 ani de la naștere și 101 ani de la alegerea, investirea și înscăunarea înfuncția de Episcop al Hotinului cu reședința la Bălți (27 februarie 1879)

„Să-l primiți pe el ca pre îngerul lui Dumnezeu. Să-l aveți pe el ca pre un părinte duhovnicesc, ca pre îngerul păzitor al Bisericii, ca pre izvorul harului dumnezeesc, ca pre întâiul stătător arhipăstor al vostru, și către dânsul să vă adresați în nevoile voastre sufletești”.

Foto: Antena 1

Prof. Constantin Barbu: Erudiții Patriarhiei plagiază și falsifică Istoria Ortodoxiei doar pentru a contesta reactivarea Mitropoliei Tomisului. Patriarhul știe? Mitropolitul Marcus al Tomisului a participat la primul Sinod de la Niceea din anul 325 (III)

„Ar fi frumos să fie pace, sărbătoare și bucurie și să trăim mental împreună fiindcă o mare sărbătoare precum cele 17 secole de la Sinodul I de la Niceea din anul 325 nu vom mai avea niciodată în timpul vieții noastre.”

Foto: Costel Pătrășcan

A murit Alex Ștefănescu. ”Și Eminescu și George Călinescu și-au dorit o Catedrala a Neamului” - INTERVIU despre mizeria clasei politice și cum poate renaște România

A murit criticul și istoricul literar Alex Ștefănescu. Anul acesta împlinea 77 de ani. Bucovineanul Alex. Ștefanescu a fost membru al Uniunii Scriitorilor Români din 1977 și redactor șef al revistei „România literară”. A scris zeci de cărți și piese de teatru și peste 5.000 de articole de critică literară.Dumnezeu să-l odihnească!

Pr. Ilie Cleopa: Să aveți grijă de copii ca de lumina ochilor! Învățați-i, educați-i, mângâiați-i, duceți-i la biserică, hrăniți-i cu Trupul lui Hristos și cu cuvintele Sfintei Evanghelii, căci vom da greu răspuns pentru ei. Duminica femeii cananeence

Să cerem de la Iisus Hristos credința femeii cananeence și izgonirea patimilor din inimile noastre. Să învățăm a ne ruga cu rugăciunea ei, rostind mereu aceste scurte cuvinte: „Doamne ajută-ne să ne mântuim și să Te slăvim în vecii vecilor!" Amin.