Situațiunea (XXIX)
*Lungul exil al Reginei Elena s-a încheiat zilele trecute, când a fost înmormântată alături de fiul său în Catedrala arhiepiscopală
*Lungul exil al Reginei Elena s-a încheiat zilele trecute, când a fost înmormântată alături de fiul său în Catedrala arhiepiscopală
Osemintele Reginei Mamă Elena vor fi aduse vineri în țară pentru a fi reînhumate, sâmbătă, în necropola regală de la Curtea
Cu ajutorul lui Dumnezeu se împlinește binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care, cu ani în urmă, a transmis
Regina- Mamă Elena va fi reînhumată la Curtea de Argeș, alături de fiul ei, Regele Mihai I, sâmbătă, 19 octombrie, Familia Regală
Familia Regală negociază cu autoritățile din Elveția pentru a repatria osemintele Reginei Mamă Elena