13 februarie: Cuviosul Martinian, un model de virtute și înfrânare
Astăzi, 13 februarie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Preacuviosul Martinian, care la 18 ani s-a retras în munți, petrecând 25 de ani într-o peșteră din apropierea Cezareei Palestinei. În tot acest timp el s-a rugat și s-a nevoit pentru a dobândi har de la Dumnezeu. Lucru care s-a și întâmplat, căci Dumnezeu l-a învrednicit cu darul tămăduirii, mulți oameni dobândind vindecare prin sfintele lui rugăciuni.
Sfântul Martinian a vindecat și mulți îndrăciți. Motiv pentru care, diavolul avea să aducă asupra Preacuviosului Părinte numeroase ispite și năluciri, pentru a-l îndepărta de viața sihastrească, patima desfrânării fiind principala unealtă folosită de diavol.
Astfel, Sfântul Martinian a primit odată în chilie o femeie, Zoe, pe care nu s-a îndurat să o lase afară, pradă animalelor sălbatice iar aceasta a mărturisit că venise pentru el, pentru a se convinge toți că viața lui nu este vrednică de laudă. Cuviosul, ascultând-o, simțea cum este atras de patima desfrâului. Dar înainte de a cădea în păcat, a fost întărit prin dumnezeiescul har. Atunci, Sfântul Martinian aprinzând multe lemne, a sărit în mijlocul focului, dojenindu-se și zicându-și: „de vei putea sa răbzi, Martiniane, focul iadului, lăsându-te în voia poftei, supune-te femeii!”. Și așa arzându-se pe sine, a reușit sfântul să țină piept ispitei și a trimis-o pe femeie la mănăstire.
Apoi, cuviosul s-a ascuns pe o insulă pustie unde a trăit timp de 10 ani. Într-o dimineață, naufragiind o corabie, o fată care se agățase de o scândură, Fotini, a ajuns până la locul unde se nevoia sfântul. Acesta i-a lăsat fetei hrana și adapostul său, apoi, zicându-și: „Fugi, Martiniane, să nu te ajungă ispita!”, s-a aruncat în mare, înotând până la țărm.
Ultima parte a vieții, Martinian și-a petrecut-o pribegind din loc în loc până când, într-o zi, a sosit la Atena, unde a și murit, fiind îngropat cu mare cinste de episcopul locului.
Tot astăzi îi sărbătorim pe Sf. Ap. Acvila și soția sa, Priscila; Sf. Ier. Evloghie, Patriarhul Alexandriei.
Troparul Sfantului Martinian:
Vapaia ispitelor, prin curgerile lacrimilor o ai stins Fericite si valurile marii si pornirile fiarelor infranandu-le ai strigat: preaslavit esti Atotputernice, cel ce m-ai mantuit de foc si de vifor.
VIDEO:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea
Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...
Recomandările noastre
Secțiuni: Cultură Prima pagină
Persoane: Sfântul Martinian
Locații: Cezareea Palestinei
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)