ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Inventatorul Ştirilor de la ora 5, Adrian Sârbu este acuzat de spălare de bani şi instigare la evaziune fiscală, dar cu toate astea, asupra sa planează încă acuzaţii şi mai grave.

Conform portalului Ziarişti Online, Adrian Sârbu a fost cel care a pus minerilor la dispoziţie 20 de garnituri de tren şi 11 autocare pentru a veni în Capitală, în calitatea sa de şef de cabinet al Primului - Ministru Petre Roman.

Astfel, conform mărturiilor din Dosarul Mineriada 1990, în cursul dimineţii de 11 iunie 1990, Bogdan Pătraşcu, deputat FSN de Dâmboviţa, secretarul Camerei Deputaţilor şi secretar general FSN, a fost informat de Adrian Sârbu că la Guvern s-a luat hotărârea de evacuare a Pieţii Universităţii. Sârbu, conform unui Raport văzut şi citat de BBC, i-a telefonat ministrului de atunci al Transporturilor, Corneliu Burada, pentru a-i cere să asigure transportul oamenilor solicitat de FSN Galaţi. Ministrul i-a raspuns că e nevoie de o comandă specială, care în cele din urmă a fost facută.

"De asemenea, dacă nu ar fi beneficiat de protecţia preşedinţilor-mafioţi Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, manipulatorul Sârbu ar fi putut fi arestat şi închis, de 25 de ani, şi pentru tentativă de atentat terorist şi complicitate la crimă", se afirmă în articolul de pe Ziarişti Online.

Atrocităţile comise de mineri în iunie s-au soldat, oficial cu şase morţi, dar participanţii de la evenimente spun că este vorba de zeci de persoane decedate.

Mai mult, conform mărturiilor generalilor(r) SRI, Adrian Bărbulescu şi Aurel Rogojan, în revista Vitralii, Sârbu a fost unul din oamenii Guvernului care au încercat să determine oamenii să părăsească Piaţa Universităţii prin răspândirea zvonului că urmează să fie detonată o bombă.

"În al treilea rand, foarte putina lume a dat atentie unei provocari terorist-diversioniste lansate atunci, pe care presa a preluat-o cu usurinta intr-o varianta inexacta si a lasat-o asa, "in aer”, ca probabilitate, si anume ca cineva a dorit sa sperie manifestantii si a pus in circulatie zvonul ca se va detona o bomba in Piata Universitatii. Intre releele de transmitere a zvonului au fost mentionati Adrian Sarbu (pe atunci sef de cabinet al lui Petre Roman – n.r.) si secretarul general al Guvernului Paul Jerbas…", a afirmat Generalul Aurel Rogojan.

Reamintim că Adrian Sârbu a fost  omul ales de Silviu Brucan pentru a filma formarea şi constituirea noii puteri ce a pus mâna pe România după căderea regimului Ceauşescu.