Apare un nou naţionalism? Călin Georgescu şi Dan PURIC şi-au lansat MANIFESTUL. VEZI TRAILERUL VIDEO
O nouă grupare naţionalistă stă să se creeze. Mişcarea "Motivaţia: România" şi-a lansat manifestul prin care îşi anunţă apariţia în viaţa publică. Documentul a apărut pe pagina lui Călin Georgescu, ce pare să fie liderul grupării.
Libris.ro - Librarie online - Zilnic noutati si promotii
"Suntem un grup de persoane de profesii şi cu preocupări diferite, unite prin credinţa în Hristos şi dragostea de neam şi ţară. Înainte de a fi gânditori sociali, autori de strategii de dezvoltare, informaticieni, comunicatori, teologi, agricultori, profesori, militari sau orice altceva, ne socotim şi ne dorim a fi buni români", se prezintă cei care au lansat această iniţiativă. Conform acestora, "Motivaţia noastră nu poate fi alta decât: România. Deasupra ţării şi a neamului nu mai aflăm decât pe bunul Dumnezeu."
Grupul, ce-i conţine printre alţii, pe actorul Dan Puric, pe doctorul Pavel Chirilă sau pe profesorul Ovidiu Hurduzeu, afirmă că urmăreşte "Să redevenim liberi, să ne recăpătăm demnitatea, să ne redobândim ţara, să ne recâştigăm verticalitatea pentru a putea privi înspre trecut şi înspre viitor. Să ne preţuim, să ne vedem unii altora calităţile şi să colabrăm în loc să ne călcăm în picioare şi să ne dăm coate pentru a ajunge în fruntea bucatelor. Să revenim la normalitate, la simplitate şi la curăţenie".
Mişcarea a susţinut deja o conferinţă, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, acolo unde a vorbit Părintele Constantin Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. Practic, pe pagina lui Călin Georgescu, afirmă bazele noii mişcări politice: Distributismul, Hrana Sănătoasă, Familia şi Educaţia, Agricultura Tradiţională, Dezvoltarea Durabilă, Noul Naţionalism.
Dr. Călin Georgescu este Preşedintele Consiliului de conducere al Centrului European de Suport pentru Clubul de la Roma din Viena, Austria.
http://youtu.be/FGpk0DFYIP0

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Homo Blănosus: Marea Resetare se transformă în Desen Animat
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (23)