Avertisment DUR al generalilor: România este în INCAPACITATE de a se APĂRA!
Doi generali care au ocupat poziţii foarte înalte în organigrama Armatei Române a transmis un avertisment dur, susţinând că România nu se poate apăra în acest moment în faţa unei agresiuni.
Livrare gratuita in 24 de ore!
Constantin Degeratu, fost şef al Statului Major General, practic comandant de facto al Armatei, este cel mai dur, el declarând că România trebuie să facă un efort extraordinar pentru a acoperi cât mai repede necesităţile Ministerului Apărării.
"Atitudinea Rusiei nu este generată de extinderea NATO, pentru că Alianţa nu s-a extins practic decât politic, ci este determinată de incapacitatea clasei politice ruseşti de a gestiona situaţia politică internă, prin mijloace democratice. Şi atunci recurge la trucul obişnuit, istoric, acela de a căuta duşmanul în afară. La acest lucru nu a răspuns societatea românească, nu există o percepţie de masă a pericolului. Şi ca urmare, clasa politică, deci cei care gestionează situaţia politică din România au putut să facă altfel de planuri. Adică acelea care au dus la neglijarea clară sau aproape criminală, a capacităţii de apărare a României.
La ora actuală, România nu are dimensiunea de apărare a teritoriului, de eliberare a unui teritoriu ocupat. Nu are această capacitate şi acest lucru nu mai poate fi rezolvat prin metode de creştere succesivă a bugetului apărării. Momentul acesta este depăşit. Dacă România nu face un efort excepţional, într-o astfel de situaţie, nu mai poate ieşi din această dilemă şi este în incapacitate de a se apăra în faţa unei agresiuni majore, pentru că nu mai producem descurajare! În momentul în care Moscova acţionează, din nou, cu levierul hard power, în această zonă, ne cam găsim descoperiţi, şi singuri, în această problemă.
Pentru că NATO este, în primul rând, o alianţă politică. Şi abia după aceea militară. Eu sper ca armata română să intre la... apă, să fie şi în... aer, să fie prezentă în toate dimensiunile. Cred că a trecut vremea rezolvării problemelor armatei pas cu pas. Timpul nu mai aşteaptă! Chestiunea că va creşte bugetul ar fi fost frumoasă dacă vorbeam espre aceasta în 1997-1998. Acum este problema unei schimbări radicale. Suntem într-o situaţie exceţională. Şi trebuie o strategie excepţională! Altminteri suntem într-un deficit de securitate enorm, care ne afectează şi libertatea de mişcare şi libertatea în general, a noastră, ca români. Conducerea României trebuie să convingă partenerii că trebuie să i se răspundă preşedintelui Putin cu o strategie adecvată şi, în acelaşi timp, trebuie un buget de apărare adecvat nevoilor", a spus Degeratu, potrivit Adevărul.
Generalul Virgil Bălăceanu, fost consilier al ministrului Apărării, trage şi el un semnal de alarmă explicând că alocările bugetare pentru Armată au scăzut constant de la aderarea la NATO.
"Partea mai critică este că, după intrarea în NATO, asistăm la o scădere continuă a alocaţiilor bugetare pentru armată. În pofida faptului că ne păstrăm o prezenţă substanţială în teatrele de operaţii, totuşi alocaţiile bugetare sunt scăzute şi impactul este destul de critic, uneori are esenţa unui colaps, în anumite segmente, asupra capitolului de înzestrare."

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough
BREAKING: Iranul a atacat aerian Israelul. Ayatollahul Khamenei: ”Regimul sionist răuvoitor va fi pedepsit”. Țintele ar fi în ”Palestina-ocupată”. Începe al III-lea Război Mondial? ACTUALIZARE - VIDEO
Eșec?! Nici vorbă: Atacul Iranului este un Semn că s-a schimbat Lumea!
RECUNOȘTERE OFICIALĂ. Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Zelenski: România negociază un acord cu Ucraina
Omoruri ”pandemice” la Spitalul Sf. Pantelimon din București? "Se micșorează deliberat doza de noradrenalină pentru a se elibera paturile din salonul ATI după decesul provocat al pacienților". Jurnaliștii de la Cetățeanul.net: Nu am mai întâlnit așa ceva!
Când moare Propaganda - Haaretz: "Israelul a fost înfrânt – O înfrângere totală"
Recomandările noastre
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Un profesor le scrie colegilor săi de la liceul George Barițiu din Baia Mare: Rușine, Domnilor Profesori! Scuipați-vă de trei ori pe zi. Dați-vă pumni! Dați-vă cu capul de pereți, doar s-o îndura Dumnezeu să vă dea un grăunte de minte. PENTRU VLAD ȚĂRANU!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)