Biserica Catolică din România: Halloween-ul are o înclinaţie către GROTESC şi MALEFIC şi nu este străin de SATANISM

Episcopii catolici din România îi îndeamnă pe credincioşi să nu sărbătorească Halloween, arătând că această petrecere nu este străină de fenomenul satanismului.
Comisia Episcopilor Catolici din România a trimis către toţi episcopii catolici din ţară o scrisoare în care aceştia sunt sfătuiţi să-i îndemne pe toţi credincioşii să se ferească de "obiceiurile păgâne" acceptate de unii creştini.”S-a constatat, în timpul dezbaterilor, că în societatea noastră românească s-au strecurat multe obiceiuri păgâne pe care chiar şi unii dintre creştini le acceptă sau chiar le promovează sub sigla obiceiului celtic al Halloween-ului", se arată în documentul intitulat ”Recomandări creştine în faţa fenomenului Halloween pentru solemnitatea Toţi Sfinţii.
Imaginea răului pe care o promovează Halloween-ul nu poate conduce decât la sporirea violenței, a infracţionalităţii şi a criminalităţii – INTERVIU EXCLUSIV
PS Virgil Bercea, Episcopul Oradiei, a îndemnat credincioşii să evite organizarea altor evenimente, în afara celor creştine, cum ar fi "cele cu dovleacul de Halloween".
O analiză făcută de doi preoţi catolici din Oradea arată că ”sărbătoarea Halloween nu este străină de practici sataniste".
"Valenţele care au devenit comune pentru acest eveniment pot fi considerate îngrijorătoare (...) Magazinele şi cluburile profită din plin! Dincolo de accentele groteşti şi macabre, se remarcă înclinaţia spre esoteric şi malefic. O rapidă căutare pe Internet confirmă lucrul acesta! Iar când aceste manifestări îi vizează pe copii, aspectul devine şi mai îngrijorător!", arată cei doi preoţi, în analiza citată de Mediafax.
Aceşti invocă o studiu din Italia care spune că 16 % dintre tinerii care participă la întâlniri ale sectelor oculte şi ezoterice, ”unde au loc chiar sacrificii oferite diavolului", au intrat în conctact cu aceste secte tocmai cu ocazia Halloween.
În încheierea acesteia, cei doi preoţi dau ca exemplu Ministerul Educaţiei din Rusia, care a interzis încă din 2003 orice fel de manifestare în şcoli legată de Halloween, spunând că ar fi în contradicţie cu ”natura instituţiilor de învăţământ, tulburând mintea şi afectând sănătatea spirituală şi morală a elevilor".
”Tendinţele deviante ale unor tineri şi violenţa care se manifestă în rândul unora dintre ei nu sunt străine de promovarea unor manifestări cum ar fi Halloween. Nu întâmplător, Ministerul Educaţiei din Rusia interzice, încă din anul 2003, orice astfel de manifestare în şcoli, explicând că acestea sunt în contradicţie cu natura instituţiilor de învăţământ, tulburând mintea şi afectând sănătatea spirituală şi morală a elevilor. În Filipine, şcolile catolice sunt unite în hotărârea de a tutela binele elevilor, evitând orice manifestare de genul Halloween. Chiar în Statele Unite ale Americii, «patria Halloween-ului», acesta a început să fie «exmatriculat» din unele şcoli”, îşi încheie mesajul cei doi preoţi.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Organizații: Biserica Romano-Catolică
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)