Biserica Domnească din Curtea de Argeş adăpostește o frescă UNICAT în LUME: O pictură cu Fecioara Maria însărcinată, din secolul al XIV-lea
Este singura pictură din lume care o înfăţişează pe Fecioara Maria însărcinată, dar puțini sunt cei care știu de existența ei. Fresca se află la Curtea de Argeș, în Biserica Sfântul Nicolae Domnesc. Autorul picturii, care datează din secolul al XIV-lea, este necunoscut, fiind a doua dintr-o înlănţuire de 13 scene.
Livrare GRATUITA, orice produs. Toate ofertele
Monument inclus în patrimoniul UNESCO, Biserica Domnească este ctitorie a lui Basarab I din 1352, iar pictura murală care o acoperă datează din vremea lui Vlaicu Vodă.
De la Fecioara Maria, purtând în pântec pe Fiul lui Dumnezeu sau povestea episodic reprezentată a Sfintei Filofteia, şi până la Bogatul care arde în flăcările Iadului şi Iisus cărându-şi crucea pe muntele Golgota, cele peste 100 de fresce impresionează prin modul inedit de reprezentare. „Una dintre icoanele absolut unice în lume este cea în care e ilustrată scena biblică a Fecioarei Maria, de dinainte de naşterea lui Iisus. Pictată în partea superioară a peretului drept al bisericii, în naos, icoana o ilustrează pe Fecioară susţinându-şi cu mâna sarcina vizibilă", a explicat Elena Teodorescu, muzeograful care se ocupă de acest edificiu.
Într-o imagine umanizată, Fecioara apare ca o femeie care îşi poartă sarcina cu greutate, un asemenea mod de abordare nemaifiind întâlnit altundeva. Meşterul anonim, care a zugrăvit această icoană, a găsit o modalitate absolut originală de a sensibiliza privitorul, prin ilustrarea clară a ideii de maternitate şi de feminitate, în acelaşi timp.
Fresca în care apare Fecioara Maria însărcinată se află pe peretele nordic al naosului.
La Curtea de Argeş se află şi mormântul lui Vlaicu Vodă, în care s-au găsit numeroase mărturii arheologice din secolul al XIV-lea, printre care "paftaua de la Argeş".

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)