Marea Britanie, o nouă Iugoslavie sau un altfel de URSS

Nu am de gând să vă țin un curs de istorie, vreau doar să vă spun ca steagul britanic reprezintă simbolurile unificate ale țărilor componente, iar evoluția lui este bine reprezentată chiar în fotografia atașată. Pe scurt, galezii au intrat primii în Uniunea cu Anglia, și asta încă de pe pe vremea lui Eduard al III-lea, la începutul secolului al XIV-lea, Scoția i-a imitat la intrarea în secolul al XVII-lea, în timp ce Irlanda a fost cucerită și supusă cu forța armelor, rezistența acestora și ura față de englezi ținând și durând până în zilele noastre. După ce, sigură de sentimentele filo-britanice ale picților scoțieni, galilor "velși" și ale celților irlandezi, Londra le-a dat dreptul să aibă propriiile parlamente și guverne autonome, cu o suveranitate limitată, ce-i drept, sentimentele de independență au reieșit la iveală.

Irlanda, ultima colonie britanică

Cei mai violenți au fost, dintotdeauna, irlandezii. Un popor extrem de orgolios, cu o cultură originală și impresionantă, aceștia au ales calea armată, zisă teroristă, dar pe care IRA și poporul celtic o consideră legitimă, astfel că s-au ruput primii de Marea Britanie și au format statul independent Republica Irlanda. Nordul insulei, acolo unde protestanții sunt încă majoritari, a rămas în componența Marii Britanii, dar este clar că astăzi minoritarii catolici vor deveni majoritari în maximum 20 ani, astfel că este evident că Irland de Nord, Ulsterul, fie va deveni independtă, fie se va reuni cu țara-mamă, Republica Irlanda, Eire. Iar votul majoritar în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană este încă un semn de rebeliune la adresa englezilor, cei care conduc, de facto, Uniunea Britanică.

Religia, o problemă niciodată rezolvată

În plus, există și separatismul religios dintre catolici și protestanți, care a luat forme violente în Irlanda de Nord, a fost mai atenuat în Scoția și aproape inexistent în Țara Galilor, țară care va rămâne, probabil, unită cu Anglia. Singura, de altfel. Pentru că trebuie spus că cele patru componente ale Marii Britanii sunt despărțite inclusiv religios. Anglia a fost o țară catolică, dar a trecut la protestantism în secolul al XVI-lea, sub domnia dementului Henric al VIII-lea, crimele de acolo făcând pe istorici să considere că Inchiziția catolică a fost o glumă față de oribilele asasinate la care s-au dedat protestanții împotriva catolicilor care au refuzat convertirea. Scoția a rămas la rândul ei o țară catolică, fiind puternic sprijinită de Franța, dar, după execuția Mariei Stuart de către Elisabeta a II-a a Angliei, a acceptat să se predea de bunăvoie Angliei, astfel că mulți scoțieni au acceptat convertirea, dar există încă și astăzi destui cetățeni care au rămas catolici. Galezii au acceptat necondiționat convertirea, în timp ce irlandezii, niciodată.

Scoția și Irlande de Nord vor părăsi Uniunea

Guvernele de la Edinburgh, respectiv, Belfast, au luat act de faptul că cetățenii lor au votat "Yes", așa că doresc să rămâna în Uniunea Europeană, lucru care i-a ajutat foarte mult de-a lungul a zeci de ani. Să fie clar pentru toată lumea. Scoția, Grecia, Spania sau Irlanda datorează imens Bruxelles-ului, care a trimis sume fabuloase nerambursabile, iar acele țări au ieșit rapid din Evul Mediu în care se aflau înaintea aderării la Comunitatea Economică Europeană, așa cum se numea pe vremea aceea. Și asta, pentru că doar România și Bulgaria au reușit să NU profite de pe urma aderării, iar vina este exclusiv a Bucureștiului și a Sofiei, care nu sunt în stare să facă niște proiecte viabile cu care să atragă bani din capitala Uniunii. Dar, să nu ne îndepărtăm de subiect, care este sfârșitul statului numit Marea Britanie, țară care a susținut ruperea Iugoslaviei sau a Uniunii Sovietice deși, cu diferențele de rigoare, era cam de același soi cu ele.

Franța, următoarea pe hartă

Lumea în general consideră că Țara Bascilor, Catalonia sau Ținutul Secuiesc, printre altele, ar fi pregătite de o eventuală secesiune, dar nimeni nu a luat vreodată în calcul Franța, pe al cărei teritoriu trăiesc bretoni, italieni, celți, germani, catalani, flamanzi etc. Și nu, nu este vorba de imigranți, ci de regiuni întregi, cum ar fi Vendee, Bretagne, Gascogne, Provence sau Alsace, acolo unde se vorbesc la greu inclusiv limbile regionale și unde dintotdeauna a existat un separatism latent. De altfel, Franța este cea care a inventat, fără a-l defini ca atare, fenomenul numit pan-latinism. Adică, dacă a existat pan-slavismul sau pan-germanismul, de ce nu ar fi existat și pan-latinismul, unirea tuturor vorbitorilor de limbi latine în cadrul aceluiași stat? Exact asta a făcut Franța, care a furat teritorii de la italieni, vezi Corsica, Nisa sau Savoia, de la spanioli, vezi micuta Catalonie franceză, cu capitala la Perpignan, sau întreaga Occitanie, cu capitala la Bordeaux, pe care a ocupat-o și supus-o încă de pe vremea lui Filip cel Frumos. Și aici nu mai iau în calcul provinciile nelatine ocupate, dar de care am vorbit un pic mai sus. Iar faptul că au trimis negri africani, arabi și romi în acele regiuni pentru a-i amesteca printre localnici nu cred că a reprezentat o idee prea bună în sensul prezervării uniunii statele. Deocamdată, bretonii, occitanii și corsicanii au început să se miște. Violent, doar corsicanii. După Marea Britanie îndrăznesc să cred că al doilea cel mai artificial stat al Uniunii este Franța, tristul nostru model dintotdeauna.