ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


România a câștigat la Tribunalul Uniunii Europene anularea unor corecții financiare aplicate de Comisia Europeană, anunță Ministerul Afacerilor Externe.

În data de 16 februarie 2017, Tribunalul Uniunii Europene a pronunțat hotărârea sa în cauza T-145/15, România împotriva Comisiei Europene, ce avea ca obiect o acțiune în anulare inițiată de Guvernul României la data de 29 martie 2015.

Instanța UE a dat câștig de cauză României și a anulat Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/103 a Comisiei Europene din 16 ianuarie 2015 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), în ceea ce privește România.

Prin această decizie care a fost anulată, Comisia Europeană a aplicat României corecții de aproximativ 128 milioane Euro. Această sumă a fost exclusă de la finanțarea anumitor cheltuieli efectuate în cadrul FEGA și FEADR pentru anii de cerere 2009 și 2010.

Potrivit Tribunalului UE, Comisia nu a motivat refuzul de a efectua o evaluare individuală a impactului financiar al diverselor deficiențe constatate și nici aplicarea unei rate forfetare a corecțiilor de 10% în anul de cerere 2009 și de 5% în anul de cerere 2010.

Comisia Europeană va putea emite o nouă decizie, însă cu respectarea hotărârii Tribunalului UE din cauza T-145/15.

Hotărârea Tribunalului UE din 16 februarie 2017 poate fi atacată cu recurs la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

„Salutăm hotărârea Tribunalului Uniunii Europene. Hotărârea este justă, având în vedere că Decizia Comisiei nu a fost motivată corespunzător. Instanța de la Luxemburg a preluat argumentele Guvernului României. Pentru noi este o hotărâre extrem de importantă și considerăm că pe viitor în materie de corecții financiare Comisia Europeană va trebui să trateze aspecte similare mult mai prudent. Deși hotărârea poate fi atacată cu recurs de Comisia Europeană, având în vedere practica Curții de Justiție a Uniunii Europene, noi suntem încrezători”, spune Agentului Guvernamental Răzvan Horațiu Radu, pe pagina MAE.