ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


O explozie puternică s-a produs la o centrală nucleară din nord-vestul Franței, scrie presa locală, care precizează că mai multe persoane au fost rănite, dar că nu există risc de scurgeri de radiații.

Incidentul s-a petrecut la Centrala nucleară Flamanville, explozia fiind localizată într-o sală a motoarelor, unde lucrau cel puțin șapte muncitori. Mai multe ambulanțe au ajuns imediat la fața locului.

Planul de intervenție specială (PPI) nu a fost declanșat, pentru că nu există niciun fel de risc nuclear, spun surse ale Prefecturii, preluate de Agerpres.

Centrala nucleară Flamanville are două reactoare, construite în 1986 și 1987, un al treilea urmând să fie terminat în 2018.

Proprietarii centralei sunt Électricité de France (EDF), un furnizor de electricitate francez, care are sediul în Paris.