ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Dacia Duster Army a fost testată de soldații români în poligon, informează Revista Forțelor Terestre.

Modelul Dacia Duster Army 1.5 dCI 4x4 a fost testat în poligonul de încercări "Mihai Bravu" al Uzinei Mecanice București și este un prototip rezultat în urma unei colaborări de trei ani, în care au fost implicaţi reprezentanţi ai companiilor Dacia, Uzina Mecanică Bucureşti, Electro Bit şi specialişti din cadrul Departamentului pentru armamente din Ministerul Apărării Naţionale.
Iniţial a fost un test drive pe care Dacia l-a propus în 2010 partenerilor din sistemul de securitate, MApN, MAI, SPP, însă numai specialiştii noştri au considerat că este necesară iniţierea unui plan de testare-evaluare a maşinii, la vremea respectivă, de-abia intrată în producţie, pentru a identifica, pe de o parte, performanţele tehnice, iar pe de alta, restrângerile acestuia pentru aplicabilitatea militară. La finele anului 2012 am întocmit un raport de testare în care am expus limitările din punct de vedere operaţional. La finele lunii octombrie 2013, am avut surpriza ca specialiştii de la Dacia să ne prezinte varianta pe care o vedeţi expusă aici, fără turelă, cu parte din probleme rezolvate, adică priză de 12-24V, alimentare exterioară, roll cage care permite răsturnarea maşinii fără să afecteze habitaclul, cabestanul din faţă, cârligul din spate, sistemul de iluminare blackout prin care vehiculul îşi direcţionează luminile către sol, rămânând puţin vizibil din exterior, scuturi de protecţie pentru subansambluri ale vehiculului etc. În viitor, cei de la Dacia vor să extindă capabilităţile autovehiculului, să-l aducă mai aproape de cerinţele pe care armata le are pentru un astfel de produs: ar mai fi nevoie de mărirea sarcinii, de mărirea puterii motorului, de creştere a posibilităţilor de trecere peste obstacole, pante etc. Noi avem ca temă ulterioară să studiem până unde putem să împingem greutatea totală pentru a putea adăuga chituri de protecţie, blindaj. În continuare, avem un protocol semnat pentru a testa şi noua variantă." a spus Colonelul dr. Alexandru Daravan, din cadrul Departamentului pentru armamente a MApN.

Dacia Duster Army este echipată cu o platformă telecomandată, compusă din sistemul de armament, aparatură de ochire, modul de observare.

[gallery link="file" ids="12325,12326,12327,12328,12329,12330"]