ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Acum câteva luni primeam indicații clare privind slujba Învierii. Situația era clară: fără credincioși la slujba Învierii. Pe rețelele de socializare erau tot mai mulți creștini ortodocși care își exprimau nemulțumirile pentru că voiau să primească Lumină. Atunci președintele țării a spus clar” după sărbători vom avea înmormântări". Conform statisticilor preluate de pe pe Google/ Wikipedia, în data de 20 Aprilie erau confirmate 190 de cazuri noi.

 

 

După lungi insistențe în spațiul public, autoritățile par să găsească soluții iar Lumina Sfântă ajungea la credincioși cu ajutorul preoților și voluntarilor din parohii. Se tot repeta să stăm în case. Restaurantele, mall-urile, cinematografele, teatrele erau închise iar din casă ieșeai doar dacă aveai completată declarația pe propria răspundere.

După ce Patriarhia Română stabilise un acord cu autoritățile, Klaus Iohannis declarase „Voi solicita premierului Orban și ministrului de Interne să revină asupra acestui acord. Nu avem niciun motiv de relaxare” . Pe rețelele de socializare apăreau filmări cu imagini de la slujbe în care credincioșii se împărtășeau, se lansau critici la adresa unui ierarh pe motiv că repetă slujba Învierii. Biserica Ortodoxă era luată drept țintă în această situație.

Dar iată că în aceste zile când restaurentele, mall-urile, cinematografele, teatrele sunt deschise iar la data de 25 Septembrie s-au raportat 1629 de cazuri noi, suntem chemați la vot.

 

 

Când s-a strigat „Veniți de luați Luminăalți au strigat „stați acasă”.

Acum când se strigă „veniți de luați ștampila" nu mai strigă nimeni că ne punem în pericol sănătatea dacă ne deplasăm la secțiile de votare.

Doar că unii au uitat un detaliu: în luna Aprilie erau chemați doar creștinii ortodocși să ia Lumină. Acum la vot sunt chemați toți cetățenii români indeferent de religie. Adică sunt chemați la secțiile de votare și ortodocșii și romano – catolicii și greco- catolicii și cei care nu cred în Dumnezeu etc. Deci când creștinii ortodocși erau chemați să fie martori ai Învierii, alții au închis porțile bisericilor. Acum când sunt chemați toți cetățenii români să voteze, sunt chemați toți să îl voteze pe Baraba.

Dar dacă au primit Lumina Sfântă la ușă, de ce nu pot primi și urna de votare la ușă?

Din Aprilie și până în prezent cazurile au crescut semnificativ. Dacă atunci am stat acasă și am primit Lumina Sfântă la ușă, acum de ce trebuie să mă deplasez la secția de votare? Oare atunci nu se putea organiza slujba Învierii în condiții optime? Dar iată cum acum nu se mai întreabă nimeni"oare ne punem sănătatea în pericol?”.

În luna Aprilie ni se tot zicea „casele noastre au devenit biserici” dar în această lună nu zice nimeni „casele noastre au devenit secții de votare” .

L-am închis pe Hristos în biserici iar pe Baraba l-am eliberat din nou după peste două mii de ani. Întrebarea zilei este „Pe cine voiți să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos?