ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cea mai mare colecție de ouă încondeiate din țara noastră poate fi găsită în localitatea Vama din județul Suceava, la Muzeul Oului. Acesta e amplasat pe strada Gării 20, în casa în care locuieşte Letiția Orșivschi, artist internațional, profesor de artă textilă și decorativă.

[P] Maria, Regina României. Jurnal de Război, ediție integrală, necenzurată - comanda online

„Oul… maica formelor, a tuturor… formelor”, spunea Constantin Brâncuși. Celebrul mesaj poate fi citit la intrarea în încăperea ce găzduiește de câțiva ani peste douăzeci de vitrine cu ouă încondeiate. Aici sunt amenajate două camere: una cu ouă din Bucovina, alta cu o colecție de ouă din lume adunate de Letiția Orșivschi timp de peste 10 ani, participând la diverse saloane și expoziții internaționale de ouă încondeiate.

Colecția din Bucovina, alcătuită din peste 1000 de ouă vechi de peste 80-100 de ani, e cea mai dragă gazdei. Nu știe numărul acestora, pentru că lucrează mereu la completarea ei, dar știe sigur că unele sunt realizate de familia Orșivschi încă de acum 50 de ani.

O vitrină cu ouă din Bucovina e amenajată cu cele realizate prin tehnica de ceară în relief. E o tehnică specifică doar Bucovinei. Coaja oului nu mai e netedă, pentru că se pun până la șase straturi de ceară, formându-se reliefuri.

În vitrinele colecției internaționale există peste 3.000 de ouă de diferite mărimi, încondeiate cu ajutorul diverselor tehnici specifice fiecărei țări cu tradiție de decorare a ouălor. Există ouă din toata lumea, de pe toate continentele (62 de ţări). Cel mai vechi ou din această colecție e cel făcut de struțul australian emu și încondeiat acum o sută de ani de un aborigen.

Sunt și ouă din țări în care nu există tradiția încondeierii ouălor. De exemplu, un ou din Japonia pictat cu muntele Fuji și sakura a fost special realizat pentru colecția Muzeului Oului din Vama.

Ouăle din SUA au fost pictate nu de americani, ci de românii și ucrainenii din diaspora. Călătoria prin lume începe cu Germania, țară unde există cel mai mare muzeu al oului. Apoi găsim ou de barză pictat în Elveția, două ouă de porțelan Fabergé acoperite cu foiță de aur și un ou de lebădă, pictat în Franța.

Polonia, Bulgaria și Ucraina folosesc aceeași tehnică a batikului, dar au culori și motive diferite. În Ungaria predomină motivele florale. În Serbia și Slovenia păsările desenate.

Pe ouăle din Italia apar de cele mai multe ori măștile de Veneția. Cea mai elegantă tehnică vine din Cehia: tehnica perforării cojii oului. În Slovacia, paiele decupate sunt lipite pe ou. În Macedonia, Danemarca și Luxemburg sunt întâlnite tehnici textile.

Pe ouăle încondeiate în Rusia rurală apar Matrioșca, cupolele bisericilor, motive din taigaua siberiană, dar și multe icoane pe ouăle de lemn.

În incinta muzeului funcționează și un atelier de încondeiat, la care sunt așteptați toți doritorii. Letiția Orșivschi explică faptul că în ziua de azi femeile știu să încondeieze ouă, dar puține cunosc și adevărata semnificație a simbolurilor.