ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În această dimineață, în fața birourilor Federației Elene de Afaceri din centrul Atenei a explodat o bombă și din fericire nicio persoană nu a fost rănită, existând doar pagube materiale, au anunțat surse din poliția greacă, conform Reuters.

Poliția elenă crede că aceasta a fost pusă la cale de grupuri de gherilă interne. Dispozitivul a fost declanșat de un cronometru, fiind plasat într-un rucsac lângă intrarea în birourile Federației Elene de Afaceri. Un apelant anonim a avertizat un ziar înainte cu aproximativ 30 de minute, a declarat un oficial din poliție cu condiția anonimatului.

Martorii au văzut sticla de la ferestrele sparte răspândită pe stradă într-una dintre cele mai aglomerate părți din centrul Atenei, foarte aproape de parlament în Piața Syntagma și unde se află de asemenea multe cafenele, bănci și magazine.

Atacurile cu bombe artizanale și sticle incendiare au escaladat în Grecia din 2010, când țara a adoptat primele măsuri de austeritate cum ar fi creșterile de taxe, tăierile de salarii și pensii în schimbul unor planuri de salvare de multi-miliarde de euro de la Uniunea Europeana și FMI.

Este primul astfel de atac de la venirea la putere a prim-ministrului de stânga Alexis Tsipras în ianuarie.