ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a trimis, marți, o adresă în care cere ca până miercuri, la ora 16, direcțiile din teritoriu să centralizeze și să pună la dispoziția ANPDCA sesizările primite cu privire la părinții care și-au dus copiii la proteste și ce măsuri au luat în aceste cazuri, informează Digi24.

Protecția Copilului a luat această hotărâre după ce au fost primite mai multe sesizări anonime privind participarea copiilor la manifestațiile împotriva guvernului PSD-ALDE.

Un articol din legea pentru protecția copilului specifică faptul că părinții nu-și pot folosi copiii pentru interesul propriu. Articolul a fost invocat de Protecția Copilului pe 8 februarie, într-un comunicat de presă adresat celor care merg la proteste însoțiți de copii.

Mai multe persoane publice și politicieni au participat împreună cu copiii lor la protestele antiguvernamentale din ultima perioadă. Una dintre ele este Nicușor Dan, președintele USR, care a venit la protest cu copilul în vârstă de șase luni.