ascultă articolul

Emanuil Gojdu, un avocat bogat din Imperiul Austro-Ungar a lăsat prin testament întreaga sa avere tinerilor români de confesiune ortodoxă, peste 5000 de bursieri datorând formarea Fundației Gojdu, se arată într-un documentar realizat de PRO TV.

Libris.ro – Librarie online – Zilnic noutati si promotii

Emanuil Gojdu s-a născut în Oradea, în 1802 de unde a plecat în Bratislava pentru a studia dreptul, stabilindu-se ulterior în Budapesta. A devenit unul dintre cei mai căutați avocați din Imperiu. El este cel care a înlocuit limba latină cu limba maghiară în procesele din Ungaria și a ajuns la o situație materială foarte bună, dar nu și-a uitat niciodată originile, de care era mândru.

Înainte de moartea sa, în 1869, Emanoil Gojdu își formulează testamentul. Cele două mori cu aburi la care era proprietar, acțiuni în bănci, terenuri și case sunt lăsate "acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania, care se ține de credința răsăriteană ortodoxă". A stabilit norme exacte pentru buna funcționare a Fundației care-i poartă numele pentru 200 de ani. Fundația trebuia să dea burse tinerilor "distinși prin purtare bună și prin talente", iar o parte din bani să se investească în acțiuni și bunuri imobile pentru a se capitaliza și a produce banii necesari pentru următoarele generații de studenți.

Primul președinte al fundației, după moartea lui Gojdu în 1870 a fost tot un aromân, prieten bun cu marele filantrop,mitropolitul Andrei Saguna. Prin testament, reprezentanța fundației era alcatuită din mitropolitul Ardealului și înalți ierarhi bisericești, dar și din membri laici, figuri reprezentative pentru comunitate.

Fundația Gojdu a cunoscut în primii ani de existență o creștere spectaculoasă devenind cea mai importantă fundație privată ortodoxă din Imperiul austro-ungar, averea lăsată de Gojdu fiind înzecită de administratorii pricepuți ai fundației.

Primii administratori ai Fundației Gojdu au respectat însă întocmai litera testamentului și o parte din sumele de bani s-au transformat în burse și ajutoare pentru tineri, peste 5600 de burse și ajutoare fiind acordate până în primul război mondial, dintre care, foarte multe pentru studii universitare sau doctorale.

Istoricul Cornel Sigmirean, președintele Senatului Universității "Petru Maior" din Tg Mures a studiat viața lui Gojdu și a făcut o evaluare: 1.359 de intelectuali din Transilvania își datorează cariera burselor Gojdu. Unul din șase absolvenți români de universitate în Vestul și centrul Europei în acea perioadă au fost produsul Fundației Gojdu. 14 membri ai Academiei Române dintre care doi au fost și prim-miniștri: Octavian Goga și Petru Groza. Nume sonore din elita intelectualității românești au fost beneficiarii Fundației Gojdu: Victor Babeș, Traian Vuia, Constantin Daicoviciu sau Dumitru Stăniloaie.

Din păcate,în 1919 fundația își oprește în mod brutal activitatea iar după Primul Război Mondial, majoritatea bunurilor Fundației Gojdu au rămas pe teritoriul Ungariei, iar tratatul de la Trianon părea să reglementeze situația: se prevedea clar că Ungaria va pune la dispoziție proprietarului averea Fundației.

Reglementările internaționale au lăsat reci autoritățile de la Budapesta care au înghețat activitatea fundației. Din chiriile luate în Curțile Gojdu se făceau doar plățile curente pentru întreținere și atât. Averea acumulata era ascunsă prin bănci iar despre burse nu mai putea fi vorba. Fundația a apelat atunci la statul român pentru recuperarea bunurilor și a început o activitate intensă, discuțiile romano-ungare fiind duse de multe ori pe un ton extrem de apăsat.

În 1930, odată cu instituirea tribunalului internațional, diplomația românească beneficiază de noi pârghii de negociere. Nicolae Titulescu reușește să convingă partea maghiară să semneze acordul prin care cele două țări, în special Ungaria, să se oblige să vină la negocieri. În ciuda tergiversărilor, se ajunge la un tratat – cel din din octombrie 1937 care a intrat în vigoare pe 4 iulie 1940 și prevedea ca bunurile fundației, prin intermediul guvernului român să fie restituite proprietarului de drept, fundația Gojdu. A venit însă Dictatul de la Viena, apoi partea ungară a invocat starea de război.

După război, Fundația și-a pus speranțele că tratatul din 1937 va fi pus în aplicare, mai ales că însuși primul ministru comunist Petru Groza era bursier Gojdu. Dar în 1952 bunurile fundației Gojdu au fost oficial naționalizate de guvernul comunist ungar. Iar în anul următor, la presiunile Uniunii Sovietice, România și Ungaria semnează un nou acord prin care țările vecine sunt obligate să renunțe la pretenții reciproce.

După momentul 1953, în timpul regimului comunist, asupra subiectului Gojdu s-a așternut tăcere. Abia în 1996, la Sibiu, din inițiativa ierarhilor bisericești și a unui nucleu de intelectuali români se reface Fundația Emanoil Gojdu. Între timp, în Budapesta lucrurile n-au stat pe loc. Ungaria scoate Curțile Gojdu din proprietatea privată a statului și le trece în proprietatea arondismentului VII, din Budapesta care începe demersurile pentru vânzarea imobilelor naționalizate în 1952 către o firmă cipriotă.

Este momentul în care Ministerul Român de Externe primește un nou mandat din partea Fundației Gojdu pentru recuperarea bunurilor. Negocierile au fost aspre, cu atât mai mult cu cât partea ungară a continuat cu tehnica tergiversărilor. În 2004, după zece întâlniri bilaterale, se ajunge la un proiect de tratat prin care să se facă o nouă Fundație pentru tineret Emanoil Gojdu, româno-ungară, cu sediul la Budapesta în care cele două state să contribuie financiar pentru crearea unui institut strategic, al unui institut cultural, al unei biblioteci și al unor spații pentru studenți.

În 2005, executivul se schimbă și guvernul Tăriceanu dă o ordonanță de urgență pentru ratificarea Tratatului negociat cu ungurii. În Parlament însă, această ordonanță este respinsă, ministrul Ungureanu suferind o înfrângere usturătoare pentru cariera sa politică. Situația a fost prezentată în legislativ ca o abandonare de către Guvernul Tăriceanu a averii și a Fundației Gojdu. Culmea, Budapesta a ratificat trata.

Eșecul tratatului în Parlament a permis părții maghiare să treacă sub tăcere proprietățile din Curțile Gojdu. Primăria arondismentului VII al Budapestei a vândut imobilele din Curțile Gojdu pentru 800 de milioane de forinți, aproximativ 2,5 milioane de euro cu obligativitatea de a se investi acolo minim 2,5 miliarde de forinți, ceva mai mult de 8 milione de euro.

Din întreaga moștenire a lui Emanoil Gojdu a mai rămas o capelă ortodoxă română, singurul loc pe care românii l-au mai putut recupera. E îngrijită de părintele David, un preot care a dat milităria pe călugărie și s-a stabilit la Budapesta. Clădirea și capela a rezistat celor două războaie mondiale.

„Pe lângă moștenirea materială și moștenirea financiară pe care a lăsat-o, el a lăsat și o moștenire de conștiință”, spune părintele David. ”Daca pe cea materială, pe cea în clădiri am pierdut-o în proporție de 90 %, iar pe cea financiară în proporție de 100%, cea de conștiință nu ne-o poate lua nimeni.”

Sunt credincioși care vin de la zeci de kilometri să audă slujba ortodoxă din capela Gojdu. ”Lumea știe că astea sunt Curțile Gojdu și biserica e locul românilor”, spune unul dintre ei.

După Tezaurul de la Moscova, avuția pierdută a Fundației Gojdu este a doua ca valoare și însemnătate. O comoară națională estimată acum la peste un miliard de euro cuprinzând 7 corpuri de clădiri cu câte o curte interioară, în total 250 de apartamente plus 50 de spații comerciale, terase, baruri restaurante.