19 martie: Sfinții mucenici Hrisant și Daria
Sfinții Mucenici Hrisant și Daria sunt pomeniți în calendarul creștin-ortodox la data de 19 martie.
Sfinții Hrisant și Daria au trăit în secolul al III-lea. Hrisant era originar din Alexandria, iar Daria, din Atena. Pentru că Hrisant s-a convertit la creștinism, tatăl lui, senatorul Polemon, gândindu-se că fiul său prin căsătorie își va părăsi noua credință, i-a găsit-o pe Daria.
După ce s-au căsătorit, Daria a fost convinsă de Hrisant să treacă la credința creștină și să trăiască împreună în feciorie. Fiind pârâți la prefectul Celerin, acesta i-a dat în seama tribunului militar Claudiu, ca să le cerceteze credința. Acesta i-a chinuit cu multe feluri de cazne și, văzându-le curajul cu care le răbdau, au crezut în Hristos împreună cu soția lui, Ilaria, și cei doi fii ai lor, Iason și Mavru, dar și cu toți soldații din subordine. Toți au murit ca mucenici.
Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfântului Claudiu Tribunul; a Sfintei Mucenițe Ilaria, soția lui Claudiu; a Sfinților Mucenici Iason și Mavru, fiii lui Claudiu Tribunul și ai Ilariei; a Sfântului Mucenic Panhariu; a Sfinților Diodor, preotul, și Marian, diaconul, și a Sfântului Dimitrie Strungarul.
Troparul Sfinților Mucenici Hrisant și Daria. VIDEO:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea
Recomandările noastre
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Iisus Hristos Mântuitorul nostru
Locații: Imperiul Roman România
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)