Un electrician de 46 de ani din Brașov și-a dat foc pe pârtia Bradul din Brașov, în data de 2 martie 1989, după ce a pornit la vale, pe schiuri, pentru a protesta astfel față de crunta dictatură comunistă care a marcat România imediat după data de 23 august 1944. În urma lui a rămas, agațată de un brad, inscripția cu textul "Stop murder. Brașov = Auschwitz". Martirul avea să decedeze câteva ore mai târziu, la spital, iar autoritățile comuniste au făcut toate eforturile să mușamalizeze cât mai profesionist acest "caz", în ciuda faptului că presa internațională a aflat rapid despre acest gest extrem și l-a mediatizat intens.

Liviu Cornel Babeș a fost declarat martir abia prin Legea nr. 93 din 3 iunie 1997, iar autoritățile nu au ridicat nici până în ziua de astăzi un monument comemorativ pentru acest erou. Cu toate acestea, în 2 martie 2007, în memoria martirului a fost dezvelită o placă de bronz comemorativă pe soclu, în curtea Bisericii din Poiana Brașov.

„…și stăteam cu zambilele acelea – parcă mă văd și acum – în bucătărie și tot așteptam să vină, să vină și nu venea. S-a făcut ora 6 și fetei îi mârâiam: Uite că nu vine și barem să ne fi dat un telefon că stăm aici îmbrăcate ca să mergem cât mai repede...
Și vine brusc miliția. Ce se întâmplă aici? Ascultați la Europa liberă? Nici nu știu ce întrebări mi-au pus că eu m-am speriat. Și nu mi-au spus nimic decât că să mă duc la Spitalul Județean, la secția de Urgențe .... Am plecat cu fetița. În stația de autobuz l-am văzut și pe inginerul-șef de la fabrică, de la el… Și m-am dus la dânsul și am întrebat: Știți dacă s-a întâmplat ceva cu soțul meu, că, zic, au venit doi milițieni și mi-au zis…? Și dumneavoastră sunteți așa agitat, că era foarte agitat. Nu veneau troleibuzele că era, v-am zis, un timp groaznic. Parcă venea sfârșitul lumii. Și zice: Nu, nu, eu n-am timp, eu sunt chemat la comitetul de partid, eu nu știu nimic. N-a vrut să stea de vorbă. A venit un troleibuz, ne-am urcat... Și când m-am dus acolo la spital, mi-au spus de fapt ce s-a întâmplat, că și-a dat foc. Mi-au dat un calmant, pe fetiță nu au lăsat-o să stea acolo, i-au zis să stea pe hol. Mie mi-au dat un calmant, mi-au dat înapoi verigheta tăiată, portofelul în care mai avea 100 de lei.

Mai trăia?
Când am ajuns eu, au zis că nu mai trăiește. Și am vrut să mă duc să-l văd... Un doctor mi-a zis că deja este cu fratele lui acolo… și că a murit și, dacă noi am avut o familie frumoasă și am ținut la el, el îmi recomandă – deci a fost o recomandare prietenească – să rămân cu ultima imagine... Fratele s-a ocupat și știu că și el a fost șocat, ani de zile a fost șocat.
...Eu trebuia să merg mai departe, aveam datoria de a crește pe fată și mi-era frică să nu înnebunesc.

Spuneți-mi care a fost atitudinea cunoscuților față de dumneavoastră după acest gest?
Lumea a fost atât de consternată, nici n-a mai vrut să stea de vorbă cu mine. Toți m-au ocolit, toți… chiar toți m-au ocolit. Doar colegii mei de serviciu, de birou, ei s-au purtat frumos, dar s-a făcut și în birou așa o atmosferă de… mai mult de tăcere. Parcă nimeni nu îndrăznea să vorbească. Și așa am stat mult timp. Iar ce a fost șocant, prieteni cu care ascultam noi muzică n-au mai vrut să stea de vorbă cu noi. Mi-au spus: Nu mai venim la tine pentru că ne e frică! Și nici tu nu mai veni la noi! Și, dintr-odată, mi s-au cam închis toate ușile. Și a fost atunci o perioadă foarte grea mine, să rămân așa părăsită. Chiar părăsită am rămas…".

(Interviu cu Etelka Babeș, realizat de Andreea Cârstea, 30 decembrie 2007, AIOCIMS, interviu nr. 1502)