Noua Utopie Mondială: Istorie - Riscuri - Soluții
Un dialog amical „La marginea lumii” între Mircea Pușcașu (Bucovina Profundă) și Levana Zigmund despre Noua Ordine Mondială.
Un dialog amical „La marginea lumii” între Mircea Pușcașu (Bucovina Profundă) și Levana Zigmund despre Noua Ordine Mondială.
Medicul John Campbel a analizat mărturia unui paramedic scoțian care a declarat în cadrul anchetei scoțiene COVID-19 că paramedicii au primit o scrisoare în care se spunea că „vor primi sprijin total” pentru a lua decizii în afara protocoalelor normale privind resuscitarea pacienților de peste 70 de ani.
Pe mine "m-au dat gata" cu simplitatea răspunsurilor în privința pachetelor cu alimente de drum, de parcă aievea ar fi chiar copiii acelor țărani în opinci militare care au plecat odată pe front!
Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu” (10 – 15 iunie a.c.) va aduce în Craiova poeți din SUA, Argentina, Israel, Chile, Serbia, Polonia, Guatemala, Portugalia, Mexic, Canada, Kosovo, Grecia, Macedonia de Nord, Republica Dominicană, Bosnia și Herțegovina, Nepal.
Elena Lasconi, primar reales al municipiului Câmpulung, județul Argeș, îl propune pe Nicușor Dan candidat al USR la alegerile prezidențiale. Vehiculată ea însăși drept candidat al USR, Lasconi afirmă că Nicușor Dan ar fi cel îndreptățit.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți că Alianța Atlantică este dispusă să acorde tot sprijinul necesar Ucrainei pentru a o ajuta să câștige războiul împotriva Rusiei.
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, digeră cu greu înfrângerea și încearcă pe toate căile să întoarcă rezultatele. În jurul miezului nopții, Clotilde Armand se afla la ambasada SUA din București, au precizat surse politice.
Cuviosul Petru a fost de neam grec, cu rânduiala ostaș și voievod. El a venit la călugărie în acest chip: fiind trimis cu multe feluri de oști la război în Siria, s-a întâmplat ca ostile grecești să fie biruite de potrivnici
Organizația Mondială a Sănătății a declarat săptămâna trecută că o nouă tulpină de gripă aviară detectată pentru prima dată la om are „potențialul unui mare impact asupra sănătății publice”.
Un juriu unui tribunal federal din statul Delaware l-a găsit vinovat pe Hunter Biden pentru toate cele trei acuzații federale de infracțiune cu care s-a confruntat
În urmă cu 4 ani, când Clotilde Armand a câștigat la o diferență de 1000 de voturi, candidatul PSD, Daniel Tudorache, a denunțat o fraudă, după ce au apărut imagini cu reprezentanți ai USR are umblau la sacii cu voturi.
München a devenit orașul dezmățului total, cu ocazia celui mai mare festival LGBTIQ, eveniment care ține 16 zile și la care sunt aduși inclusiv copii!
Un paragraf în care se prevedea retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei a fost exclus din proiectul de declarație comună a summit-ului din Elveția.
Pe 21 mai 1991 Ioan Petru Culianu, moștenitor al catedrei de istorie a religiilor înființată pentru Mircea Eliade la University of Chicago, murea asasinat într-o toaletă a universității respective.
La alegerile locale din 9 iunie, candidații AUR au câștigat primăriile din 3 orașe și 27 de comune, conform rezultelor preliminare
Astăzi, marți, 11 iunie, la ora 18:00, are loc lansarea cărții Monicăi Șerbănescu, „Școala creștin-ortodoxă. O perspectivă transdisciplinară pentru un management inovator”, la Librăria Sophia.
Potrivit datelor statistice oficiale, publicate de INS, în aprilie variația populației a continuat să fie negativă, adică numărul deceselor a fost mai mare decât cel al nașterilor.
În mod ciudat, în loc ca aceste persoane care trădează statul român și credința strămoșească să fie interzise pentru propaganda lor pro-moscovită în Basarabia, tocmai un patriot ca Dan Grăjdeanu a fost amenințat la granița arbitrară că s-ar putea să nu mai fie primit în Republica Moldova, din câte am fost informați. Vom reveni.
Starea lui Joe Biden a stârnit din nou îngrijorări luni seară, când, în timpul unui eveniment public desfășurat la Casa Albă, a rămas stană de piatră vreme de un minut.
Statele Unite au ridicat interdicția de a livra arme americane către regimentul „Azov”, care a fost impusă în urmă cu șase ani, informează The Washington Post.
De la începutul războiului, Zelenski a făcut presiuni asupra Occidentului să îi trimită avioane F-16. El speră astfel să contracareze superioritatea aeriană totală a rușilor și să întoarcă soarta războiului.
Ucraina ar putea să fie cea mai bogată țară din toată Europa, iar Statele Unite nu vor ca rușii să pună mâna pe bogățiile ei, transmite senatorul american Lindsey Graham.
La fel ca penala Clotilde Armand, nici candidatul Dreptei Unite în Sectorul 2, Radu Mihaiu, nu acceptă înfrângerea.
80% din ei sunt antihristi. Niste golani, borfași conduși de niște întunecați. Întunecații care vor tăcere. Vor să fie doar serviți de niște sclavi ce nu pun nici o întrebare. Doar execută!
Asta sună ca discursul lui Ion Iliescu despre idealurile comunismului trădate de Ceaușescu. Practic, Cioloș visează la un FSN - PD în luptă contra FDSN.
Orice refugiat care locuiește pe teritoriul României pe o perioadă de 3 ani va avea dreptul să obțină cetățenia română, se prevede într-un proiect de lege adoptat în ultima ședință de Guvern.
George Tuță, candidatul PSD - PNL, a câștigat funcția de primar al Sectorului 1 al Capitalei, după ce ar fi obținut 36,49% din voturi, conform datelor Autorității Electorale Permanente, agregate pe platforma rezultatevot.ro de Code 4 Romania.
Întrebat dacă candidează la prezidențiale, George Simion a spus: ”Este o posibilitate. Tot mai mulți colegi îmi propun acest lucru. Pot, fiind un luptător, să duc această sarcină la bun sfârșit cu șanse", a afirmat liderul AUR.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a sosit în Germania, pentru a participa la Conferința pentru restaurarea Ucrainei.
Înalți reprezentanți din mai multe state est-europene membre ale NATO vor avea o reuniune marți în Letonia, pentru a pregăti summitul din iulie, de la Washington, al organizației.
Este vorba de difuzarea falsului document despre Nicușor Dan informator.
Ieri am fost la Dărmănești, Dofteana, Comănești, Moinești pentru a mobiliza oamenii să se strângă din nou în Cultul Eroilor de Înălțarea Domnului la Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului.
Ultimele cuvinte ale Sfântului Luca al Crimeii: „Acești vrăjmași nevăzuți ai lui Dumnezeu au ca singur rost, zi și noapte, nimicirea noastră. Însă nu vă temeți, luați putere din numele lui Iisus!”
Procesul de centralizare a buletinelor de vot a fost suspendat luni seara în aproape jumătate de țară. Președinții birourilor electorale județe și de sector, în majoritate magistrați, nu au fost intimidați de avertismentele lansate de președintele AEP, Toni Greblă, cu privire la presupusa ilgalitate a suspendării,
Un profesor renumit de drept internațional din SUA, Dr. Francis Boyle, a afirmat recent, într-o declarație sub jurământ, că „vaccinurile” COVID-19 sunt „arme de distrugere în masă”.
Judecătoarea Adriana Stoicescu a transmis primul mesaj după ce Dominic Fritz a fost reales ca primar al Timișoarei. Magistratul a criticat deseori evenimente dedicate LGBT, susținute de Fritz.
Avansul electoral al partidelor naționaliste eurosceptice în cadrul alegerilor europene pune în dificultate candidatura Ursulei von der Leyen pentru un al doilea mandat în fruntea Comisiei Europene, conform informațiilor Reuters
Candidatul Alianței electorale PSD - PNL la Primăria Sectorului 2, Rareș Hopincă, a atras atenția luni asupra cozilor înregistrate la depunerea sacilor cu voturi la Biroul electoral de sector
Cu ajutorul voturilor din diaspora, partidul SOS al Dianei Șoșoacă a atins pragul de 5% pentru intrarea în Parlamentul European.
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului, după rezultatul dezastruos la alegeri.