Handbal feminin: România a ratat calificarea în semifinalele EURO 2016, după 17-21 cu Danemarca

Naționala feminină de handbal a României a ratat calificarea în semifinalele Campionatului European - EURO 2016 - din Suedia, după ce a fost învinsăde formația Danemarcei, cu scorul de 21-17 (12-10), miercuri, la Helsingborg, în ultimul său meci din Grupa a II-a principală. 

Tricolorele, care aveau nevoie de cel puțin un egal pentru a se califica în penultimul act, vor juca pentru locurile 5-6.

România nu a mai reușit jocurile bune de până acum, fiind anihilată de incomoda formație daneză. Jucătoarele antrenate de Ambros Martin au fost neinspirate mai ales pe faza de atac, unde vedeta noastră, Cristina Neagu, a fost blocată foarte bine. Apărarea a fost singurul compartiment care a funcționat bine, dar și aici au existat momente în care echipa a fost surprinsă.

Portarul danez Sandra Toft a fost de departe omul meciului, apărând nu mai puțin de 15 șuturi din cele 30 trase de românce.

România a jucat foarte bine în primele 20 de minute și a condus în majoritatea timpului cu un gol avans, dar de la 9-8 (23), scorul a devenit 9-11 (27) și danezele au luat jocul pe cont propriu. Danemarca a avut la pauză 12-10, iar în minutul 35 se desprinsese la patru goluri, 16-12. Peste cinci minute, diferența creștea la cinci goluri, 17-12. Danezele au avut diferență maximă, șase goluri (19-13), în minutul 46, România s-a apropiat la 19-15 (48), dar apoi timp de șapte minute nu s-a marcat niciun gol. Danemarca a învins cu 21-17 și s-a calificat în semifinale.

Au evoluat echipele:
România: Paula Ungureanu (6 mingi apărate), Denisa Dedu (2 mingi parate) — Aneta Udriștioiu (1), Gabriella Szucs, Melinda Geiger (1), Crina Pintea (2), Eliza Buceschi (4), Cristina Neagu (3), Cristina Florică, Cristina Laslo (2), Ana Maria Iuganu (1), Cristina Zamfir (1), Oana Manea (1), Mădălina Zamfirescu (1), Florina Chintoan, Laura Chiper. Selecționer: Ambros Martin.

Danemarca: Sandra Toft (15 mingi apărate), Althea Rebecca Reinhardt — Anna Sophie Okkels, Maria Fisker (1), Anne Mette Hansen (9), Kathrine Heindahl, Lotte Grigel, Stine Bodholt Nielsen (3), Mette Tranborg (4), Anne Cecilie Dornonville De La Cour (1), Trine Ostergaard Jensen (1), Stine Jorgensen (2), Line Haugsted. Selecționer: Klavs Bruun Jorgensen.

Au arbitrat spaniolii Andreu Marin și Ignacio Garcia.

Ungaria și Rusia au terminat la egalitate, 26-26, în primul meci al zilei.

România va termina pe locul al treilea și va juca vineri, în partida pentru locurile 5-6, cu Germania sau Franța (16,45, ora României).

 ACTUALIZARE

Echipa națională de hanbal feminin este foarte aproape de semifinalele Campionatului European, după o victorie cu mari emoții în fața Cehiei, una dintre revelațiile competiției. Cristina Neagu a înscris din nou 10 goluri și își consolidează poziția de golgeter al competiției.

După victoria în fața Cehiei, România are 6 puncte în Grupa Principală 2. Campioana europeană Norvegia, aflată pe primul loc cu 6 puncte, joacă în această seară cu Ungaria. Principala contracandidată la locul 2 din grupă este Danemarca. Tot cu 4 puncte adunate în 3 meciuri, Danemarca joacă impotriva Rusiei. Un eșec al nordicelor sau un egal ar avantaja echipa României.

Gabriella Szucs, care a obținut medalie cu Ungaria la Europene și Mondiale, visează să facă „dubla„ și în tricoul României, după ce anul trecut tricolorele au obținut bronzul Mondial.

„Eu simt că da, Doamne ajută (n.r.să se obțină o medalie)! Suntem foarte aproape de visul nostru, dar acum trebuie să ne gândim la următorul meci. Acesta este cel mai important”, a spus Szucs.

 

 

 ACTUALIZARE

 

Naționala de handbal feminin a României a învins, duminică, la Helsingborg, echipa Ungariei, scor 29-21, în primul meci din Grupa Principală 2 a Campionatului European.

Fetele noastre au controlat autoritar meciul (UNgaria a condus o singură dată, când a deschis scorul) și au condus chiar la o diferență de 9 goluri, obținând astfel a treia victorie la rând la turneul final din Suedia.


După o nouă prestație senzațională - 10 goluri și 7 pase decisive -, Cristina Neagu a fost desemnată MVP-ul partidei, care a confirmat că România rămâne una dintre forțele continenteului.

Eliza Buceschi (5 goluri), Oana Manea (4), Aneta Udriștoriu (3), Laura Chiper (3), Melinda Geiger (1), Crina Pintea (1), Elena Florică (1) și Mădălina Zamfirescu (1) au fost celelalte marcatoare ale României.

De cealaltă parte, Gorbicz, Trișciuk, Klivinyi și Kovacs au înscris de câte trei ori.

În etapa următoare, marți, România va juca împotriva Cehiei, învinsă azi de Rusia, scor 24-26, apoi va întâlni Danemarca, miercuri.

Primele două clasate din fiecare grupă se califică în semifinale.

Echipa României participă pentru a 11-a oară la un turneu final de Campionat European, din 12 ediții care au avut loc, începând cu 1994, singura dată când nu a fost prezentă fiind în 2006. Tricolorele au obținut în acești ani o singură medalie, bronzul, în 2010, cu Radu Voina pe banca tehnică.

Campioana europeană en-titre este Norvegia, singura echipă care a reușit să învingă România la actuala ediție.

ACTUALIZARE

 

Încă o victorie pentru tricolore: Naționala feminină de handbal a învins Croația și s-a calificat în grupele principale la EURO 2016 
 
Naționala feminină de handbal a României a învins formația Croației cu scorul de 31-26 (15-13), vineri, la Helsingborg, în ultimul său meci din Grupa D a Campionatului European din Suedia, și s-a calificat în grupele principale la EURO 2016, informeaza Agerpres.

Tricolorele au obținut a doua lor victorie în Suedia și vor intra în grupa principală cu două puncte.

După un debut echilibrat de meci, Croația a reușit trei goluri consecutive și s-a desprins la 6-3 (min. 9). Selecționerul Ambros Martin a cerut timeout și rezultatul s-a văzut imediat, România marcând cinci goluri la rând și trecând în avantaj, 8-6 (16). România s-a desprins la trei goluri (22), 11-8, iar la pauză a intrat cu un avans de două goluri, 15-13.

În repriza secundă, România s-a desprins la cinci goluri, 19-14 (38), însă meciul nu era jucat, iar Croația a revenit și s-a apropiat la două goluri, 21-19 (44). Naționala noastră a avut o perioadă foarte fastă de joc, în apărare și atac, marcând de cinci ori la rând, iar scorul a ajuns la 26-19 (49). România a abordat finalul de meci fără emoții, selecționerul iberic permițând să introducă și jucătoare mai puțin utilizate.

Au evoluat echipele:

România: Paula Ungureanu (9 mingi salvate), Denisa Dedu (4 mingi parate) — Aneta Udriștioiu (4 goluri), Gabriella Szucs, Melinda Geiger, Crina Pintea, Eliza Buceschi (7), Cristina Neagu (10), Cristina Florică, Cristina Laslo, Ana Maria Iuganu (2), Cristina Zamfir (2), Oana Manea (3), Mădălina Zamfirescu (1), Florina Chintoan, Laura Chiper (2). Selecționer: Ambros Martin. 
 

ACTUALIZARE

România a învins campioana olimpică Rusia, la CE de handbal feminin din Suedia 

 
Naționala de handbal feminin a României a învins, miercuri, la Helsingborg, campioana olimpică en-titre, Rusia, cu scorul de 22-17 (11-9), în cea de-a doua partidă din grupa D la Campionatul European din Suedia.
În primul meci, tricolorele pierduseră în fața Norvegiei.

Tricolorele au făcut un meci extraordinar, mai ales în defensivă, unde tânăra Denisa Dedu a făcut un meci incredibil, cu 22 de mingi salvate din 39 de aruncări (procentaj de 56%).

De remarcat că România nu a fost condusă în acest meci nici măcar o singură dată.

Echipa antrenată de ibericul Ambros Martin a fost în avantaj în primele minute (1-0, 2-1), iar la scorul de 2-2 (min. 5) au trecut 11 minute fără ca Rusia să marcheze, în timp ce România a punctat de cinci ori, scorul fiind de 7-2 (17). Campioana olimpică s-a apropiat apoi la două goluri, 9-7 (26), iar apoi la unul singur, 10-9 (29), dar la pauză România conducea cu 11-9.

Debutul părții secunde a fost unul dificil pentru românce, care s-au văzut egalate (11-11), iar adversarele au avut câteva șanse de a trece la conducere. România s-a apărat magistral și a revenit din nou la conducere pe tabelă, 16-14 (40), scor la care timp de zece minute niciuna dintre echipe nu a reușit să înscrie. Rusia a reușit din nou egalarea, în min. 53, 17-17, dar echipa noastră nu s-a clătinat și a făcut un final remarcabil, marcând de cinci ori fără să primească gol până la expirarea timpului de joc, reușind o victorie memorabilă, cu 22-17.

Dedu a fost desemnată, în mod firesc, cea mai bună jucătoare a meciului.
 

Secțiuni: Alte sporturi Sport

Persoane: Cristina Neagu

Locații: Suedia

Tip conținut: Știri

Primește cele mai incomode știri ale zilei direct în inbox.

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
Comentarii de pe facebook
Recomandările noastre