Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord s-a aflat miercuri, 7 decembrie, la Helsingborg, Suedia, pentru a susține, alături de un grup de români, echipa națională de handbal feminin a României care a jucat, pe "Helsingborg Arena", împotriva Rusiei, arată un comunicat primit pe adresa redacției.

PS Macarie a binecuvântat jucătoarele lotului național și a felicitat întreaga echipă pentru efortul depus în această competiție și pentru victoria binemeritată în fața campioanei olimpice Rusia. 
 
Echipa națională de handbal feminin a României participă în aceste zile la Campionatul European, competiție ce se dispută în Suedia.
 
În primul meci, tricolorele au pierdut în fața Norvegiei, campioana continentală en-titre, scor 21-23. În cea de-a doua partidă, fetele noastre au învins Rusia, scor 22-17.