Sportul nu face pauză nici de Sărbători. Au demonstrat-o sportivii de la Corona Brașov, care au schimbat pucul de hochei sau mingea de handbal cu ceara, vopseaua, pensula și oul.

Componenții Coronei s-au „antrenat” la încondeiat ouă, în cadrul Festivalului de tradiții românești „Gloria Domini”, găzduit de Casa Junilor din orașul de sub Tâmpa.

Aflat la primul său Paște în România, campionul național cu Corona și proaspătul selecționer, canadianul Martin Lacroix a fost cel mai încântat de provocare. „Nu e rău pentru un canadian!”, și-a lăudat Lacroix, la final, oul pictat.
„Am fost foarte fericit să încondeiez ouă, deși a fost puțin complicat. Este prima dată când petrec Paștele în România - până acum am fost fie în Canada cu familia, fie în Franța, Germania sau SUA. M-am adaptat peste tot pe unde am fost. A fost primul meu sezon în România, iar țara mi-a plăcut foarte mult, la fel ca și Brașovul. Realizez că România are multe tradiții, și cred că este important să le respectăm. Știu că se spune că hocheiștii sunt tipi duri, dar încerc din greu să fiu un tip sensibil - inclusiv cu oul meu!”, a glumit Lacroix.

Roberto Gliga: "„vem nevoie de infrastructură”

Și elevul său de la club și de la națională, Roberto Gliga, s-a bucurat de ineditul respiro. „Ar fi cam greu să marcăm cu ouă în loc de pucuri, dar ne-am da silința! Va fi un Paște fericit, deoarece am avut un sezon foarte bun, în care am ieșit campioni cu echipa de club, respectiv am și promovat cu echipa națională”.

„Anul viitor, la lotul național, va trebui să ne menținem în grupa în care am promovat. Va fi foarte competitiv, și trebuie să ne pregătim bine. Așteptăm ca și infrastructura să țină pasul cu performanțele noastre”, a spus Gliga, care va discuta despre hochei și la masa de Paște: „Voi fi cu familia, ce a mai rămas din ea - tatăl meu (fosta glorie Marius Gliga, n.r.) este plecat în Qatar”

Handbalistele Coronei învață tactica cu ouă!

Prezentă și ea la eveniment, echipa de handbal feminin a "lupilor” a încercat să „fure” din arta meșterilor. „Am nevoie de fete creative la Corona în sezonul următor. Este important să rețină ce este tradiția, să rămână atașate de România și să lase ceva în urma lor. Chiar mă gândeam cum să fac tactica pentru următorul meci - cred că ar fi potrivit cu ouă!”, s-a amuzat antrenorul Dragoș Dobrescu.

„Nu mă așteptam ca încondeiatul ouălor să fie așa greu. Am mai prins competiții de Paște, am ciocnit ouă și între noi, dar de obicei avem două zile libere și ciocnim în familie”, a dezvăluit pivotul Georgiana Ciuciulete.