ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După ce, la festivitatea de deschidere a Olimpiadei, delegația României a defilat cu un singur steag, purtat de Cătălina Ponor, Ana Maria Popescu (Brânză), campioana olimpică la spadă, a dezvăluit acum că pe echipamentul purtat în Satul Olimpic nu era menționat „România", ceea ce făcea dificilă recunoașterea celorlalți sportivi din țară și a antrenorilor. 

„S-a vorbit mult pe seama acestui echipament, se putea mai bine. A fost a patra ediție la care am participat la JO și e prima oară când am avut acest sentiment de inferioritate. E trist să nu poți să mergi drept și demn prin Satul Olimpic alături de ceilalți sportivi, să nu scrie România pe tine. Nu ne cunoaștem între noi toți sportivii. Salutăm când vedem un echipament cu România. Acum a trebuit să fim atenți să nu cumva să nu ne recunoaștem colegii sau antrenorii.”, a declarat Ana Maria Popescu la digi24.

Privind discuțiile legate de măsurile echipamentului, ea a precizat că acesta a fost primit foarte târziu, cu o săptămână înainte de plecarea la Rio.

Campioana olimpică la spadă a declarat, la revenirea în țară de la Rio, că delegația României a beneficiat la JO de echipament de prezentare de la ajutoare” și că echipa refugaților a fost mai bine îmbrăcată decât formația tricoloră.