ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Naționala României a învins Georgia, cu rezultatul de 8-7, în ultima etapă din ediția 2017 a Campionatului European de Rugby, rezultat în urma căruia Stejarii au cucerit, după lapte ani, titlul de campioană în Rugby Europe Championship și Cupa Antim Ivireanul, anunță Federația Română de Rugby.

Partida a început fulminant pe Stadionul Național Arcul de Triumf, în minutul 3 Florin Surugiu a pătruns prin defensiva georgienilor, după care a trimis un balon de urmărire recuperat tot de el pe fondul indeciziei lui Merab Kvirikașvili, a urmat o pasă la Cătălin Fercu, venit în susținere, și fundașul nostru a marcat prima încercare a partidei și a 32-a personală în tricoul echipei naționale.

Ofensiva georgienilor avea să dea rezultate în minutul 36, când Merab Șarikadze a găsit drumul către terenul de țintă, deși eseul a fost marcat la colt Merab Kvirikașvili a transformat și astfel prima repriza s-a încheiat cu Georgia în avantaj, rezultat 7-5, în ciuda efortului Stejarilor, Stephen Shennan fiind blocat în extremis.

După reluare, jocul a fost controlat tactic de Stejari, pătrunderea lui Jack Umaga și balonul de urmărire trimis de Florin Vlaicu fixându-i pe georgieni în propriul 22. Așa a venit lovitura de pedeapsă din minutul 51, din care Florin Vlaicu a marcat practic punctele victoriei.

Până la final ambele echipe au încercat să dea lovitura de grație, pentru Stejari remarcându-se intăarile în forță ale lui Sione Fakaosilea, Ionel Badiu și Constantin Pristaviță, de partea cealaltă Merab Kvirikașvili ratând două tentative de țintă în minutele 68, respectiv 72, la ultima balonul lovind bara laterală.

Prin victoria cu 8-7, România a cucerit, după șapte ani, Cupa Antim Ivireanul, pusă în joc în partidele împotriva Georgiei, în același timp cucerind și titlul de campioană a ediției 2017 a Rugby Europe Championsip.

Clasamentul Rugby Europe Championship ediția 2017:
1.România - 19p (+44) – prin victoria directă împotriva Georgiei
2.Georgia - 19p (+92)
3.Spania - 13p
4.Rusia - 9p
5.Germania - 8p
6.Belgia - 2p

Rugby Europe Championship este o competiție criteriu de calificare la Cupa Mondiala din 2019.

Foto: Federația Română de Rugby (Facebook)