ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Mirel Rădoi a anunțat duminică seara, după eșecul cu Astra, că pleacă de la Steaua.

 „Îmi asum toată răspunderea pentru tot ce s-a întâmplat până acum la Steaua și e momentul să ne despărțim. Bună, rea, așa cum este filosofia pe care noi o avem, ne-o asumăm. Am avut rugămintea față de staff să rămână în continuare, e prea scurtă perioada până la următoarea partidă, să nu creăm o și mai mare debandadă.

Am hotărât să vin și la această partidă tocmai pentru a nu crea probleme, dar decizia, indiferent de ce se întâmpla în această seară, renunțam.

Deocamdată suntem cu șanse pentru cele trei obiective pentru care am venit” a spus Mirel Rădoi, potrivit digisport.ro.