Prigonit în România, Mircea Vulcănescu devine cetățean de onoare peste Prut
Dacă la București, institutul guvernamental „Elie Wiesel” urmărește dispariția lui Mircea Vulcănescu din memoria publică, prin eliminarea numelui său de pe străzi, edificii și alte obiective, peste Prut lucrurile stau altfel.
Astfel, pe 15 iunie, Consiliul Local al Comunei Cornova a decis să acorde titlul de cetățean de onoare al localității lui Mircea Vulcănescu.
Alături de marele filozof, această onoare au primit-o alți trei reprezentanți ai școlii românești de sociologie: Anton Golopenția, Iosif Berman și Henri Stahl.
Toți patru au fost participanți activi la cea de-a șaptea ediție a expediției sociologice de la Cornova din 1931.
Am onorat o datorie de acum 85 de ani. Da, celor patru li s-a conferit acest titlu post mortem. Evident că lor nu le ajută cu nimic. Noi, însă, ne vom mândri că avem alături sufletul acestor oameni care au onorat o Românie întreagă”, a declarat Vasile Șoimaru, doctor în economie, semnatar al Declarației de independență, și el cetățean de onoare al satului Cornova.
Fiind originar din Cornova, Vasile Șoimaru a contribuit semnificativ la editarea monografiei ”Cornova 1931”, elaborată de marele sociolog român Dimitrie Gusti și colaboratorii săi. Lui Vasile Șoimaru îi aparține și ideea de a le conferi celor patru titlul respectiv.
Actele ce confirmă acordarea titlului de cetățean de onoare al comunei Cornova vor fi transmise rudelor celor patru, a făcut o precizare primarul de Cornova, Ștefan Roșca.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Tricolorul, Basarabia și Bucovina, interzise în școlile din România. Turnătoria, încurajată ca pe vremea Securității. Războiul Institutului ”Elie Wiesel” cu lumea. Unde au dispărut românii?
EDITORIAL ZIUA.MD | Am fost scris etnic „moldovean” la recensământ, fără ca măcar să fiu întrebat! Așa că totu-i clar…
O profesoară îl apără din Olanda pe Vlad Țăranu, ”un stindard al iubirii de țară”: Scrisoare Deschisă către Ministerul Educației din România, direcția Colegiului Național "George Barițiu" Baia Mare și Inspectoratul Școlar Maramureș
S-a făcut dreptate pentru elevul Vlad Țăranu, cu ”Basarabia e România”! Victorie a societății civile normale: Sancțiunea i-a fost anulată! EXCLUSIV
Un interviu de excepție cu PS Veniamin Goreanu: Mitropolia Basarabiei nu a fost desființată, ci doar înlocuită teritorial, în mod silit, sub presiunile politico-militare ale Rusiei - VIDEO
EMISIUNE ACUM: Vlad Țăranu, elevul de 16 ani pus la zid pentru ”Basarabia e România”: ”M-au întrebat pentru ce plâng și le-am spus: Pentru Dumnezeu, Neam și Țară!” LIBER la ActiveNews și Starea de Libertate - REDIFUZARE/VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Basarabia
Persoane: Anton Golopenția Mircea Vulcănescu
Locații: Cornova (Basarabia)
Subiecte: Inchisori comuniste Sfinții închisorilor
Organizații: Institutul Elie Wiesel
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)