ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Constituția României prevede, la art. 5, că „cetățenia romană se dobândește, se păstrează sau se pierde în condițiile prevăzute de legea organică” și că ea „nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naștere”.

Legea cetățeniei române (legea 21/1991) spune că sunt cetățeni români și cei care s-au născut în străinătate, și ambii părinți sau numai unul dintre ei are cetățenia română. Basarabia nu e „străinătate”. Basarabia e România. Și, cu toate acestea, mulți dintre basarabenii ai căror părinți sunt cetățeni români, locuitori ai vechiului Regat al României, întâmpină acum multe dificultăți de ordin birocratic în recunoașterea cetățeniei române.

Astăzi, PNL Diaspora a anunțat că în toamnă va introduce un proiect de lege care să asigure recunoașterea cetățeniei române în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii, în cazul în care cererile sunt însoțite de dovezi prin care solicitantul demonstrează că părinții sau bunicii săi au fost români.

„Sâmbătă, 9 Iulie 2016, a avut loc la Chișinău ședinta Biroului Politic al organizației din Republica Moldova a Partidului Național Liberal din România. La reuniune au participat și domnii Viorel Badea, senator, președinte al PNL Diaspora, Victor Ionescu prim-vicepreședinte PNL Diapora, Marian Zlotea, secretar general PNL Diaspora”, se precizează într-un comunicat de presă emis de președinte PNL Republica Moldova, Dinu Gîndu.

„Ȋn urma consultărilor cu organizația PNL Republica Moldova și cu reprezentanți ai societății civile din Basarabia, ca urmare a numeroaselor reclamații cu privire a modul foarte greoi de redobândire a cetățeniei române, respectiv a modului în care se încearcă anularea efectelor, încă actuale, ale «Pactului Ribentrop Molotov», a fost luată decizia ca PNL Diaspora să introducă cu celeritate, pe ordinea de zi de la începutul sesiunii parlamentare un proiect de Lege care să asigure redobândirea cetățeniei române în termen de 30 de zile, de la data depunerii cererii (însoțite de probele potrivit cărora solicitantul demonstrează că părinții sau bunicii au fost români). Ȋn acest sens, președintele PNL Diaspora, domnul senator Viorel Badea, va iniția această procedură parlamentară. Considerăm această inițiativă necesară și firească, respectiv un act de reparație morală justificată”, se subliniază în comunicatul de presă