ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


MAE precizează, referitor la acuzațiile transnistrene potrivit cărora un avion românesc a survolat regiunea, că o aeronavă a unei companii private din România a efectuat zboruri pe teritoriul R. Moldova, câștigând o licitație internațională pentru a realiza modelul digital al reliefului R. Moldova.

"În legătură cu situația survolării teritoriului Republicii Moldova de către aeronave românești, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări: MAE confirmă că Ambasada României în Republica Moldova a primit în data de 20 aprilie 2016 o scrisoare din partea negociatorului regiunii transnistrene în formatul ”5+2”, referitoare la <<deplasarea unui aparat de zbor românesc în Zona de Securitate din Republica Moldova>>", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe.

Potrivit sursei citate, aparatul de zbor menționat aparține unei companii private din România, care a câștigat o licitație internațională pentru a efectua cartografierea și a realiza modelul digital al reliefului Republicii Moldova.

"Autoritățile române, prin Ambasada de la Chișinău, mențin un contact permanent cu Guvernul Republicii Moldova pe acest subiect. Biroul de Reintegrare de la Chișinău a transmis din timp toate informațiile relevante referitoare la aceste activități de cartografiere către Comisia Unificată de Control, organism care are atribuții în a observa și gestiona situația din Zona de Securitate din Republica Moldova", se mai arată în comunicat.

Autoritățile de la Tiraspol au plasat apărarea antiaeriană în poziție de luptă și e pregătită de tragere, după ce un presupus avion românesc ar survola de mai bine de trei săptămâni teritoriul separatist din Republica Moldova.