Republica Moldova și-a rezolvat tăti problemele. Numa’ una mitică le mai rămăsese nefăcută, așa că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor din Republica Moldova a emis un ordin privind demontarea crucilor și obiectelor funerare amplasate pe marginea drumurilor. Pe motiv că sunt inestetice. 

Mitropolia Moldovei, prin consilierul Mihail Bortă, a comunicat că „instalarea crucilor pe marginea carosabilului nu este în duhul Bisericii și contravine Canoanelor Bisericii Ortodoxe. Pentru evitarea aspectului macabru creat de amplasarea unui număr mare de cruci în zonele extrem de periculoase, unde au avut loc multe accidente, ar fi de preferat substituirea lor cu o Troiță executată conform Canoanelor Bisericii. Scopul Troițelor este marcarea faptului că în localitatea respectivă locuiesc creștini, sunt așezate de obicei la răscruci de drumuri și cu siguranță, ca aspect sunt mai corespunzătoare”.

Ieromonahul Savatie Baștovoi are însă o altă părere. „Am onoarea să vorbesc despre Sfînta Cruce, astăzi, cînd 3.177 de cruci urmează a fi scoase pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Crucile ce urmează a fi scoase au fost numărate printr-un efort al Ministerului Drumurilor și al cîtorva organizații care nu s-au făcut cunoscute pînă acum prin nimic. Referirile la necanonicitatea crucilor de pe marginea drumurilor m-au determinat să fac cîteva remarci care sper să folosească la îmbunătățirea formei pe care o are documentul provizoriu scos la dezbaterea publică”, scrie Părintele Baștovoi.

Redăm în continuare textul integral publicat de Ieromonahul Savatie Baștovoi pe pagina sa:

„AMBIGUITATEA MOTIVAȚIILOR: ÎNTRE DILETANTISM ȘI LUPTĂ IDEOLOGICĂ

Aș vrea să încep prin observația că acest demers nu are o pornire și un scop clar, decît dacă îl citim în cheia unei represiuni idiologice. Se creează impresia că un grup de oameni din diferite sfere s-a adunat cu un singur scop, acela de a scoate crucile din locurile publice, iar Ministerul Transporturilor este folosit ca unealtă a acestei lucrări. Toate argumentele aduse împotriva scoaterii crucilor de pe marginea drumurilor nu au un aspect practic de prevenire a vreunui pericol eminent, ci comportă un caracter strict ideologic, atingînd uneori cotele ridicolului.

Astfel putem citi că motivul scoaterii crucilor este pericolul de accidente pe care îl reprezintă crucile, fie prin coleziune directă, fie prin simpla privire a șoferului către cruce (mă mir cum șoferii nu se izbesc în televizoarele gigantice instalate în intersecțiile aglomerate ale Chișinăului). Citim că cei care instalează crucile ar putea fi călcați de o mașină chiar în timpul instalării crucii. Apoi se invocă argumentul estetic: crucile urîțesc drumurile dealtfel frumoase ale Moldovei și ar putea lăsa o impresie proastă turiștilor care mișună prin cîmpurile părăginite și în curbele periculoase. Paradoxal, același document reproșează faptul că unele cruci se acopăr vara cu buruieni, iar iarna cu zăpadă și nu mai pot fi văzute, acesta fiind un alt motiv de accidente (șoferul care știa că acolo e o cruce, nu o mai vede, pierde controlul și face accident).

Documentul face trimitere la practica altor state, în special europene, aducînd astfel argumentele de fond care contrazic demersul propriu-zis al Ministerului Dumurilor, acela de a vedea în crucile de pe marginea drumurilor un pericol pentru trafic. Astfel, Germania permite instalarea crucilor la locul accidentelor pe un termen de 40 de zile (o problemă etică, respectul durerii aproapelui), iar în Marea Britanie se permite sădirea unui copac, instalarea băncilor și chiar a locurilor de joacă pentru copii la locul unui accident. Prin urmare, aceste state exclud ipoteza prăpăstioasă că o mașină ar trebui să iasă de pe carosabil chiar în locul instalării crucii (Germania) sau a unui loc de joacă (UK). Ca să nu mai spunem că ieșirea de pe carosabil poate duce la urmări fatale fără să mai fie nevoie ca mașina să intre într-o cruce. Toate aceste contradicții cu ceea ce înseamnă cu adevărat securitatea traficului rutier confirmă gîndul că demersul Ministerului Transporturilor, făcut la cererea unor grupări stranii, comportă un caracter ideologic și nu unul practic, adecvat profilului respectivului minister.

IMPLICAREA MITROPOLIEI MOLDOVEI ÎN CAMPANIA DE SCOATERE A CRUCILOR

Vreau să aduc aminte că inițiativa scoaterii crucilor, a clopotelor și a altor atribute religioase a mai fost înfăptuită în Moldova în anii ’59 – ’61 din ordinul lui Nikita Sergheevici Hrușciov. Documente din Arhiva Națională a Republicii Moldova atestă că aceste demersuri se făceau întotdeauna cu acordul clerului, a mitropolitului sau a stareților de mănăstiri, preoților parohi. Biserica se angaja să ducă la îndeplinire operațiunea de încetare a batăilor de clopot, de pildă, așa cum reiese din documentele privind închiderea Mănăstirii Noul Neamț. De aceea nu e nimic paradoxal în faptul că sarcina scoaterii celor 3.177 de cruci a căzut indirect pe umerii Mitropoliei Moldovei și a preoților ortodocși, așa cum reiese din documentul Ministerului Drumurilor.

ASPECTUL ETIC PE CARE ÎL PRESUPUNE MEMORIA MORȚILOR ȘI OBICEIURILE LEGATE DE ACEASTA

Desigur, consultarea Mitropoliei Moldovei în chestiunea scoaterii crucilor e o faptă ce ține de democrație. E bine că părțile discută, dezbat cu societatea civilă, chiar dacă aceste dezbateri se fac după uși închise și au un rezultat ambiguu. Formal, democrația a avut loc. O singură parte nu a fost chemată la dezbateri – bieții oameni care au instalat crucile. Nici nu era nevoie, căci Ministerul a hotărît, împreună cu Mitropolia, că acele cruci urmează a fi scoase și donate morților săraci. Aici cred că intervine o problemă etică elementară: ce facem cu durerea acelor oameni? Ce înseamnă să-i atragem acum, poate după zeci de ani de la pierderea unei sau mai multe persoane dragi, într-un scandal public? Să le răscolim memoria, să-i punem în situația să citească comentarii de genul «de ce să văd crucea unuia care a murit beat la volan?» Și dacă nu era beat, dacă era o familie normală în mașină care a dat noaptea într-o groapă pe un drum nemarcat, așa cum e plină țara noastră?

 

Vă pare un lucru puțin să scoți peste trei mii de cruci de peste tot, să te ciocnești de cei care le-au pus, să implici în această acțiune preoții și să-i acompaniezi cu imne oengiste? Înainte de a fi un punct de ciocniri idiologice, aceste cruci indică o problemă etică, o rană a societății noastre și cred că orice rană se vindecă, nu se taie pur și simplu, ca să nu tăiem odată cu rana mîna sau piciorul, dar poate și omul întreg.

EFORTUL LOGISTIC ȘI IMPLICAREA UMANĂ NU MOTIVEAZĂ SCOPUL DECLARAT

Desigur oricine a mers în această vară pe drumul Chișinău-Ungheni, drum pe care se fac lucrări și care ar fi trebuit să fie dat în exploatare în 2016, se întreabă cu nedumerire: oare de ce Ministerul Drumurilor nu face drumuri, ci se ocupă cu căutarea morților și numărarea crucilor? Ce efort logistic s-a depus pentru identificarea celor 3.177 de cruci, cu tabelul de rigoare pentru fiecare localitate. Cine a făcut această numărătoare și cu ce bani? Probabil Ministerul va publica lista cheltuielilor ce s-au făcut în acest proiect și sursa banilor. Peste 9.000 km de drum au trebuit parcurși de diverși oameni care aveau o singură misiune, să găsească crucile pe care mai apoi să le poată demonta. Vedem chiar și fotografii cu cruci publicate de Minister, unele din ele mici de tot, pe marginea unui drum de pămînt de la marginea unui cîmp, o cruce cu gărducean albastru cu volute albe, o bijuterie a meșteșugului naiv țărănesc și totodată un pericol de moarte pentru orice mașină care trece pe acolo. De mirare este că cei care au mers cu mașinile să numere cele 3.177 de cruci nu s-a izbit nici unul în nici o cruce, dovada clară că e ceva necurat la mijloc...

TOATE ARGUMENTELE FOLOSITE SÎNT ADEVĂRATE ȘI FALSE ÎN FUNCȚIE DE CONTEXT

Sînt de acord că există cruci și monumente de beton care pot bloca poarta cuiva și în care te poți izbi noaptea cu mașina, dar fiți de acord că nu toate cele 3.177 de cruci sînt mausolee de beton. Sînt de acord că unele din ele nu sînt frumoase, sînt încărcate cu coroane de plastic decolorat și nu-și mai îndeplinesc menirea inițială, dar nu toate sînt așa. Sînt de acord că unele cruci sînt în calea drumarilor și reprezintă o problemă de conștiință scoaterea lor – în acest caz e nevoie de o încredințare de la mitropolie că strămutarea acelei cruci nu e un păcat. Oare de ce e nevoie să tăiem toți pruncii ca Irod, cînd de fapt căutăm să-l taiem doar pe Hristos? Scoaterea celor trei mii de cruci nu va scoate crucea din inima acestui popor, la fel cum uciderea celor două mii de prunci nu l-a ucis pe Hristos. Propun nuanțarea ordinului în cauză, ținînd cont de toate aceste aspecte: etic, estetic și de pericol al traficului. Toate celelalte cruci, care nu stau în calea nimănui și care nu au atras reclamații pertinente, să rămînă la locurile lor, punînd capăt isteriei ideologice și discuțiilor nefondate pe un tîrâm care vizează obiceiuri legate de moarte, adică un tărîm sensibil și plin de mister, care nu poate fi desființat printr-un simplu ordin, indiferent de unde ar veni el.

CANOANELE BISERICEȘTI ÎN MATERIE DE CRUCI ȘI ICOANE

Deoarece un document laic își întemeiază veridicitatea prin invocarea canoanelor bisericești, fără a le numi – iar aceasta e o premieră pentru statul nou Republica Moldova -, doresc să fac cîteva precizări pornind tocmai de la lipsa trimiterilor concrete către vreun canon anume. Așa cum atunci cînd se face referire la o lege e necesară numirea concretă a ei, tot așa e și în cazul canoanelor bisericești.

 

Canoanele cu referire la instalarea și reprezentarea crucilor, precum și zugrăvirea icoanelor sînt puține și au apărut relativ tîrziu. Primul canon care pune în discuție felul în care se cuvine a reprezenta o icoană (canonul 100) datează de la anul 692 și a fost adoptat la Sinodul Trulan. Canonul 73 al acestui sinod interzice reprezentarea Crucii pe pardoseli, deoarece astfel se poate admite călcarea crucii în picioare și, deci, profanarea ei. În temeiul acestul canon putem admite că unele cruci instalate în locuri nedemne și care ar putea fi ușor profanate ar putea fi scoase și strămutate în locuri adecvate (la aceste cazuri cred că a făcut referire Mitropolia Moldovei și nu la faptul că instalarea unei cruci în altă parte decît la mormîntul cuiva ar fi necanonică), în cazul în care crucea este îngrijită nu avem de a face cu vreo încălcare canonică, dimpotrivă, avem o manifestare a evlaviei și a credinței creștine.

 

În ce privește invocarea practicii bisericești legată de înmormîntări și cinstirea morților, trebuie să spunem că ea a fost și rămîne diferită în diverse zone unde dăinuie credința ortodoxă. De pildă, practica primilor creștini de a îngropa morții în ziduri s-a păstrat pînă tîrziu în bisericile noastre. Pe Sfîntul Munte și la unele mănăstiri cu tradiție călugării se înmormîntează fără sicriu. În imperiu bizantin și uneori în Rusia, împărații și chiar unii episcopi se îngropau stînd pe tron, nu culcați. Pomenirile morților au și ele aspectele lor specifice, fie că sînt legate de numărul de zile, de organizarea agapelor sau de ridicarea unor locuri de amintire, de la cruci pînă la biserici mici. Prin urmare, este impropriu să scoți peste trei mii de cruci puse morților în baza unei practici bisericești, cînd tocmai existența acestor cruci este o practică ce nu poate fi contrazisă. Valoarea estetică sau culturală a acestor mici monumente nu trebuie atacată cu atîta vehemență într-o țară unde kitchul și diletantismul arhitectural și artistic cuprinde toate domeniile, iar cel bisericesc nu este o excepție.

Vă mulțumesc pentru atenție.”