ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un monument dedicat lui Alexei Mateevici, Simeon Murafa și Andrei Hodorogea, trei personalități marcate ale mișcării naționale din Basarabia, a fost inaugurat la Chișinău, la peste 76 de ani după ce autoritățile sovietice l-au demolat.

Inițial, monumentul a fost inaugurat în scuarul Catedralei „Nașterea Domnului” la 29 septembrie 1923. În 1940, părțile din bronz ale monumentului au fost evacuate în România, iar ce a rămas a fost distrus de autoritățile sovietice.

Inițiativa reconstruirii monumentului a aparținut unuia dintre urmașii lui Andrei Hodorogea și Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) din Republica  Moldova.

Restaurarea monumentului a fost coordonată de arhitectul Eugen Bazgu, trecut între timp în luma celor de drepți.

După inaugurare, monumentul dedicat celor trei personalități ai românismului în Basarabia a fost sfințit de ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului din subordinea Patriarhiei Moscovei.

Monumentul a fost restaurat din donații și sponzorizări. Este făcut din piatră de Cosauți, are peste trei metri și cântărește mai bine de zece tone. Printre finantațori sunt chiar urmașii lui Andrei Hodorogea. 

Alexei Mateevici a murit în 1917 la scurt timp după ce a creat poezia "Limba noastră", actualul imn al Republicii Moldova

Simeon Murafa și Andrei Hodorogea au fost uciși de un grup soldați ruși, probabil bolșevici, în timp ce se aflau pe proprietatea celui din urmă.