La mai bine de 32 de ani de când români curajoși și-au dat sângele pentru a scoate țara din dictatură și comunism, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a publicat, marți, pe pagina de internet a instituției, rechizitoriul din dosarul „Revoluției”, scrie Epoch Times, varianta în limba română.

Din rechizitoriu reiese - printre altele - că, așa cum s-a scris în presă de-a lungul vremii, există probe că Ion Iliescu, cel care avea să devină primul președinte postdecembrist al României, a cerut intervenția URSS în țara noastră.

"Probatoriul administrat a relevat că pe tema intervenției militare din partea URSS s-au purtat discuții la vârful decizional al CFSN - Consiliul Frontului Salvării Naționale - , existând probe că o astfel de intervenție a fost solicitată la 23 decembrie 1989 de către Iliescu Ion și generalul Militaru Nicolae, adică tocmai de către liderii 'grupului Iliescu'.

Martorul M.D. (declarație de martor, 28.03.2017, vol. I – Declarații, f.259-262) a spus: 'În decembrie 1989, aveam gradul de colonel și eram șeful Biroului Special al Marelui Stat Major al Armatei Române, care realiza cooperarea pe linie militară între marile state majore ale țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia (...)

La 23.12.1989, în jurul orelor prânzului, am fost chemat în cabinetul ministrului de gen. Eftimescu. În cabinet se aflau gen. Eftimescu, Ion Iliescu, Petre Roman, gen. Militaru și alte 6-7-8 persoane. Gen. Eftimescu mi-a ordonat să fac legătura telefonică cu gen. Moiseev și după ce am obținut legătura mi-a ordonat să transmit următoarele: 'S-ar putea conta pe un eventual ajutor militar sovietic împotriva teroriștilor?'.

Moiseev a răspuns următoarele: 'O asemenea problemă poate fi discutată numai la nivelul guvernelor român și sovietic'. Cu aceasta, convorbirea a luat sfârșit, iar eu am ieșit imediat din birou (...) După aproximativ 2-3 ore, în sediul ministerului a venit gen. Gușă, șeful Marelui Stat Major, care mi-a dat ordin să mă prezint din nou la cabinetul ministrului, iar eu m-am conformat.

În birou se aflau aceleași persoane ca la prima discuție, plus gen. Gușă. Acesta din urmă mi-a ordonat să fac din nou legătura cu gen. Moiseev, am făcut legătura, iar gen. Gușă mi-a dat ordin să transmit următoarele: 'În calitate de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, eu, gen. Gușă, nu am solicitat și nu voi solicita ajutor militar sovietic'.

Ulterior Revoluției, toți cei implicați în chemarea trupelor sovietice (Iliescu Ion, gl. Militaru Nicolae, Voican Voiculescu, Brucan Silviu) au negat vehement acest fapt. Se observă că persoanele implicate în solicitarea de ajutor militar sovietic (trădare, conform legislației penale), sunt aceleași față de care prezentul rechizitoriu reține săvârșirea crimelor împotriva umanității, în circumstanțele arătate. La nivelul anului 1989, Codul Penal în vigoare stabilea că este infracțiunea de Trădare 'Fapta cetățeanului român de a intra în legătură cu o putere sau organizație străină ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima ori știrbi unitatea, suveranitatea sau independența statului, prin acțiuni de provocare de război contra țării sau de înlesnire a ocupării militare străine'.

Pedeapsa pentru trădare era cea capitală sau închisoarea de la 15 la 20 de ani", se arată în rechizitoriu, după cum amintește sursa citată.

În document se mai arată că la scurt timp după preluarea puterii de către CFSN, condus de Iliescu Ion, a fost reactivat un număr important de generali și ofițeri superiori, cu toții filosovietici.

Un alt fragment important este acesta: 

„M.M. (Mihai Montanu - nota redacției ActiveNews), membru CFSN, sediul SPM, 07.02.2017, declarație de martor (vol.I – Declarații, f.36-47)– „Din câte cunosc, începând cu anul 1985 au existat întâlniri frecvente între Ion Iliescu, Gogu Rădulescu (protectorul scriitorilor antinaționaliști și filosovietici - vechi agent NKVD/KGB, eliberat din închisoare după arestarea din 1989 la inițiativa Anei Blandiana despre care se spunea că era amanta lui - nota redacției ActiveNews), Ion Rusu, Ion Ioniță, generalul Militaru, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan, Dan Iosif, Cazemir Ionescu, Virgil Măgureanu, generalul Șarpe, Mircea Dinescu care au început să organizeze nucleul de reflexie și organizare a unei structuri politice, în perspectiva unor schimbări ce aveau să survină în România. Totul trebuie privit în contextul general european, inclusiv perestroica gorbaciovistă. Așa se explică faptul că la 22.12.1989, Ion Iliescu, Petre Roman și alți componenți ai nucleului dur civil au fost imediat primiți la sediul MApN și recunoscuți ca lideri politici. Sosirea grupului Iliescu la MApN s-a făcut pe un teren fertil, dacă e să mă explic în mod plastic. Aș spune că s-a făcut inserția între partidul comunist și partidul comunist.” Analiza declarațiilor de mai sus, evidențiază mai multe aspecte.

a. Este conturat filosovietismul componenților grupului dizident.

b. Componenții acestui grup, prin funcțiile deținute, puteau exercita influențe majore, atât cu caracter militar, cât și cu caracter civil. Se observă că latura militară era compusă din ofițeri superiori cu funcții la vârful ierarhiilor MApN și DSS, dar și din ofițeri ce au deținut funcții la nivel mediu. Latura civilă era formată din persoane cu funcții ce permiteau exercitarea de influență asupra tuturor mediilor civile, inclusiv asupra elitelor culturale.

c. Aripa politică, ce-și subordona aripa militară, era condusă de Iliescu Ion.

d. Aripa militară a fost inițial condusă de generalul Ioniță Ion (fost ministru al apărării), iar după moartea acestuia, de generalul Militaru Nicolae care, urma ca începând cu 22 decembrie 1989 să aibă un rol foarte important în desfășurarea evenimentelor, fiind impus de Iliescu Ion în funcția de ministru al apărării.

Din perspectivă istorică se constată că membrii grupului, aflați în viață la data de 22 decembrie 1989, s-au organizat rapid și eficient și au avut un rol esențial în evoluția ulterioară a evenimentelor. Cu toții s-au regăsit și au conlucrat în locațiile cheie ale zilei de 22 decembrie 1989 și intervalul următor de timp – TVR, fostul CC al PCR, MApN.

La orele 14:25 ale zilei de 22 decembrie 1989, în direct la TVR, cpt. de rang I Dumitrescu (Cico) Emil, în uniformă militară, a transmis următorul mesaj: ”Dragi colegi ai promoției 1958 , vă vorbește cel care a fost pentru voi Cico, cel care a venit în marina română împreună cu voi (....) Rog pe tovarășul Ion Iliescu, cu care am fost coleg să vină la televiziune. Trebuie tovarăși să ne organizăm”.

Toți componenții „grupului Iliescu” au preluat puterea totală în stat. Iliescu Ion a fost președintele României pentru o perioadă de 10 ani.

Generalii Stănculescu Victor Atanasie și Militaru Nicolae au deținut în mod succesiv funcția de ministru al apărării.

Măgureanu Virgil a fost inițial consilier al președintelui Iliescu Ion, iar apoi primul director al principalului serviciu de informații al României – SRI.

Vasile Ionel, a fost numit de Iliescu Ion în funcția de șef al MStM al Armatei, iar apoi consilier prezidențial.

Generalul Kostyal Ștefan și-a reprimit gradul de general maior după ce a fost degradat în anul 1970 la gradul de soldat ca urmare a colaborării cu serviciile de spionaj sovietice.

Dumitrescu (Cico) Emil a fost numit în funcția de secretar de stat în Ministerul de Interne și apoi de consilier de stat la Administrația Prezidențială.

La scurt timp după preluarea puterii de către CFSN, condus de Iliescu Ion, a fost reactivat un număr important de generali și ofițeri superiori, cu toții filosovietici. În mod constant, până în prezent, Iliescu Ion a negat în public sau a bagatelizat existența acestui grup pe care, în realitate, așa cum o arată probatoriul, l-a condus.”, se mai arată în Document.

„Ascunderea existenței, filozofiei și acțiunilor acestui grup a fost justificată de filosovietismul componenților grupului, începând cu Iliescu Ion. Aducerea la cunoștința opiniei publice a preexistenței unui grup civilo-militar pro-sovietic și care a apărut în primplanul politico-militar al zilelor Revoluției, ar fi fost în contrast evident cu dorința exprimată de noua putere de a fi percepută ca fiind o reală emanație a mișcării revoluționare din decembrie 1989", se arată în document. 

De asemenea, însuși Mircea Dinescu oferă următoarea mărturie:

„D.M, declarație de martor, sediul SPM, 02.03.2017 (vol.I – Declarații, f.166- 178) – „Iliescu a anunțat formarea CFSN, în care au fost cuprinși o serie de dizidenți, între care mă aflam și eu. Acești membri erau convocați pentru după-amiaza acelei zile la sediul Comitetului Central. Din acele transmisii am înțeles că Ion Iliescu era liderul FSN și că și-a asumat rolul de conducător. Reieșea acest lucru și din modul în care emitea ordine prin TV către diferite persoane din Armată, care i s-au și subordonat.(…) Am discutat cu Pleșu asupra conjuncturii și ne gândeam că Ion Iliescu, ce părea deja acceptat de către deținătorii de autoritate ai momentului ca lider, va deveni secretar general în locul lui Ceaușescu și va urma o perioadă mai bună pentru țară.”

Mircea Dinescu a ajuns automat din portar la Uniunea Scriitorilor din România chiar președinte al USR și a devenit totodată membru al conducerii FSN și membru fondator al GDS împreună cu Andrei Pleșu care a fost instalat ministru în Guvernul FSN Iliescu-Roman.

Rechizitoriul integral poate fi citit și descărcat de AICI.

Rechizitoriul confirmă lucrarea „MÂNA MOSCOVEI - Documentele crimei din decembrie 1989”. Editor: Victor Roncea. Primele trei volume intrate sub tipar la Editura TipoMoldova, cu prefețe semnate de generalii scriitori Radu Theodoru și Aurel Rogojan și istoricul Gh. Buzatu

Citiți și Cum gândesc de fapt Mircea Dinescu și Ana Blandiana despre martirii Revoluției și copiii României. Blandiana despre „decreței”: „copii condamnați la viață”. Dinescu despre eroi: „UTC-iști Hitlerjungend” (sic)