ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După ce a declarat, sâmbătă, de la Istanbul, în preambulul demonstrației de la Ambasada Finlandei din București, că este „cu sufletul alături de alături de doamna Camelia Jalaskoski și de toți românii care militează pentru a ne aduce copiii, înapoi, în famiile lor”, ieri seară, la orele 22.30, ministrul  de Externe Teodor Meleșcanu a postat pe Facebook un mesaj mult mai tranșant, pentru limbajul diplomatic. 

După ce Ministerul de Externe a făcut o mențiune într-un comunicat „referitor la cazul minorilor Jalaskoski, care dețin și cetățenia română, instituționalizați în prezent pe teritoriul Finlandei" și întâlnirea pe care șeful diplomației române a avut-o cu un  secretar de stat din MAE finlandez, ministrul Teodor Meleșcanu, a completat pe Facebook, la orele 22.30: "În cadrul întrevederii de astăzi, 23 mai, cu secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe finlandez, Peter Stenlund, am menționat faptul că România nu poate sta indiferentă față de o situație în care sunt implicați cetățeni români. Am arătat că singura preocupare care trebuie să fie prioritară în acest caz este bunăstarea copiilor, subliniind că dorim un dialog constructiv cu autoritățile finlandeze, care să conducă la obținerea accesului autorităților române competente la acești copii.” Iată că a fost de folos ieșirea românilor în stradă, care au avertizat autoritățile române și finlandeze că nu doresc declanșarea unui „război diplomatic.”

Cu numai o săptămână în urmă, înainte de demonstrațiile de protest din întreaga țară, după cum observa EvZ, „singurul răspuns pe care l-a putut da Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, la întrebarea unui deputat ce acțiuni întreprinde în cazul româncei a fost că 'urmărește cazul' ” .

Este vorba de deputatul de Diaspora Doru Coliu, participant la demonstrații și care chiar astăzi, într-o conferință de presă de la Parlament (video mai jos) a afirmat că este necesară intervenția Președinției și a Primului Ministru pentru salvarea celor doi copii ai doctoriței Camelia Smicală, Maria și Mihai, supuși unor abuzuri de tipul "reeducarii" la care au fost supuși foștii deținuți politic la închisoarea Pitești. Autoritățile finlandeze au ales să-l șantajeze emoțional pe Mihai, amenințându-l cu mutarea într-o casa de copii cu probleme, izolată într-o pădure, a afirmat Coliu.

Deputatul, care urmează să se deplaseze în Finlanda împreună cu colegul său, Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a apreciat implicarea Bisericii Ortodoxe Române în acest caz, prin PS Macarie Drăgoi al Europei de Nord, căruia, după ce i-a fost refuzat accesul la copii, pentru a-i împărtăși, i s-a permis, totuși, o convorbire telefonică.

O convorbire telefonică ar putea angaja și prim-ministrul României, Sorin Mihai Grindeanu, tată de copii, cu premierul Finlandei, Juha Petri Sipilä, care pregătește o vizită la București pentru negocierea și perfectarea unor contracte grele cu statul român, pentru a fi eliberați cei doi copii ai doctoriței Camelia Smicală cu această ocazie.
 

În cadrul întrevederii de astăzi, 23 mai, cu secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe finlandez, Peter...

Posted by Teodor Melescanu on 23 Mai 2017