ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Potrivit BBC, grupări de crimă organizată din țările est-europene forțează în mod repetat femei în exploatare sexuală și chiar căsătorii de formă, în special cu cetățeni pakistanezi care vor să obțină drept de rezidență în Marea Britanie.

Din informațiile Europol, printre victime se numără în special femei traficate din România și Slovacia, cărora li se promit locuri de muncă bine plătite în Scoția, dar sunt în schimb obligate să se căsătorească cu bărbați din Pakistan.

Jurnaliștii au descoperit o femeie din Slovacia care a fost traficată de trei ori în Glasgow.

„Abia atunci când ajung li se spune că nu au niciun loc de muncă și trebuie să se logodească în schimb cu pakistanezi”, a declarat șefa diviziei pentru trafic de carne vie din Europol, Angelika Molnar. Aceasta susține că potențialii miri pakistanezi vor să rămână în Scoția, dar pentru a cere rezidență trebuie să se căsătorească cu o femeie din Uniunea Europeană.

„După căsătorie, aceste femei rămân sub controlul traficanților și sunt exploatate ca menajere de către soți sau violate și exploatate sexual de către concetățeni”, a precizat Molnar. De asemenea, traficul de carne vie este extrem de lucrativ pentru grupurile de crimă organizată din Scoția.

Un alt oficial susține că există o legătură clară între grupările de crimă organizată est-europene și cele asiatice din Glasgow.

Jurnalista Sam Poling a încercat să dea de urma unor femei slovace traficate în Scoția, dar a descoperit că femeile ajugeau înapoi în mâna traficanților după ce erau salvate din Glasgow și aduse în Slovacia. Echipa BBC a filmat inclusiv o locuință „de tranzit” folosită de un bărbat care cumpăra fete și le ținea pentru câteva zile înainte de a le duce la Glasgow.

„Unele fete nu au nicio carte de identitate, nu au niciun pașaport. Aici, noi putem în 24 de ore să realizăm pașapoarte și cărți de identitate. Plătești pentru asta și îți primești pașaportul. În două zile, traficanții le aranjează pe fete pentru a părea foarte frumoase, pentru că cele mai multe provin din comunități rome. Nu există apă, e un loc extrem de dificil în care să trăiești”, a explicat Yves Ogu, care colaborează cu autoritățile pentru a salva victimele din Scoția.

Glasgow este o țintă pentru traficanții slovaci, pentru că aici s-au stabilit multe comunități rome care au plecat în Marea Britanie.

Aceste căsătorii de formă pot fi identificate cu ușurință, pentru că implică de obicei tinere est-europene, care se mărită cu bărbați de origine asiatică. De asemenea, aceeași adresă este folosită pentru multiple căsătorii, dar nu există semne că cineva locuiește la adresa din acte.

Ulterior, cuplurile divorțează după cinci ani, atunci când bărbatul obține drept de rezidență în Marea Britanie.

Peste 70 de căsătorii de formă au fost înregistrate doar în Glasgow, iar o treime din aceastea sunt în cartierul Govanhill. Peste zece cupluri căsătorite au aceeași adresă, într-o locuință situată pe strada Westmorland din Govanhill.