În primavara anului 2016, în termenul legal prevăzut de legislația internațională, două organizații românești, una din București, alta din nordul Bucovinei aflat sub ocupația abuzivă a regimului de la Kiev, solicitau autorităților statului român, respectiv președintelui României și primului ministru de la acea data, denunțarea Tratatului cu Ucraina. Cele două asociații, Civic Media din România și cea din actuala Ucraină, căreia, din motive ce țin de persecuțiile la care poate fi supusă, nu îi vom da numele, arătau că Tratatul "este în mare parte depășit - deoarece între timp am intrat în NATO și UE - și inaplicabil, pentru că nu oferă niciun fel de garanții sau sancțiuni pentru situațiile de încălcare a acestuia, dând posibilitate părții ucrainiene să amplifice acțiunile de ucrainizare a etnicilor români, inclusiv a cetățenilor români din Ucraina".

Cele două organisme ale societății civile românești avertizau asupra riscurilor intensificării operațiunilor de epurare etnică la care sunt supuși românii din Ucraina, inclusiv prin închiderea școlilor cu predare în limba română, atrăgând atenția că, în ciuda sprijinului constant acordat Ucrainei de statului UE și NATO România, aceasta nu respectă Tratatul și singura soluție de demnitate națională este denunțarea lui și, eventual, negocierea unui alt Tratat, care să nu mai consfințească rapturi teritoriale și să oblige Kievul prin prevederile sale să respecte uriașa minoritate românească, apreciată la circa 500.000 de persoane.

Memoriul transmis președintelui Iohannis și premierului Cioloș a fost, evident, trimis la plimbare, la Ministerul de Externe, care a evitat un răspuns exact până la data când denunțarea nu mai era posibilă. Ulterior cele două asociații au revenit cu o solicitare de renegociere a Tratatului, în vedere apărării și salvării românilor din Ucraina. Corespondența dintre cele trei instituții și reprezentanții societății civilie românești s-a prelungit până luna trecută, când, pe 23 august, chiar de ziua semnării Tratatului Ribbentrop - Molotov, reconfirmat de Tratatul Constantinescu - Kucima, MAE de la București a transmis oficial de ce nu este "oportună" denunțarea Tratatului cu Ucraina. Argumenul din final, ras cu șenilele prin recenta promulgare a "legii educației din Ucraina" de către omologul lui Klaus Iohannis, președintele Petro Poroșenko, ar trebui să ducă la demisia în bloc cu ștergerea dreptului la pensie a tuturor responsabililor de politica României față de Ucraina și comunitățile românești din jurul României.

„În cursul ultimilor ani se înregistrează o dinamică pozitivă în relația bilaterală, ceea ce permite abordarea, în mod deschis și cu prioritate, a aspectelor privind asigurarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale", afirma MAE de la București pe 23 august 2017. Peste mai puțin de două săptămâni, Rada Supremă a Ucrainei lichida prin lege școlile românești, cu un "stat român" lasat să privească ca vițelul la poarta nouă, asistând cu "o dinamică pozitivă" cum Kievul încalcă fără nici o jenă caducul Tratat cu Bucureștiul.

„Dacă Ucraina nu poate asigura aceste condiții minime de subzistență și de păstrare a identității etno-culturale a românilor din Ucraina (așa cum s-a angajat s-o facă), atunci România este îndreptățită să ceară, la negocieri (în prezența marilor puteri), teritoriile locuite în majoritate de români (raioanele Storojineț, Hliboca, Herța și Noua Sulița, precum și sudul Basarabiei cât și Insula Șerpilor, atribuită din pix de Adrian Severin Ucrainei), teritorii care i-au fost răpite abuziv și ilegal, de agresorul sovietic, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov – pact declarat nul, inclusiv de Duma de stat de la Moscova și de parlamentele de la București și Chișinău, imediat după 1990.

Dacă nu vom face acest gest de curaj și sacrificiu (pe care ungurii, un popor mult mai mic îl fac deja) nu vom obține de la ucrainieni decât mici concesii, fără efect, și îi vom condamna pe cei circa 500.000 de români din Ucraina LA DISPARIȚIE. Dacă Guvernul nu va avea curajul și demnitatea să aplice acest articol 27 din TRATAT, începând cu 2016 (un moment de bilanț la 20 de ani de la semnarea acelui TRATAT rușinos) atunci românii din Ucraina vor fi condamnați la moarte spirituală, chiar dacă vor mai exista un timp", se arăta în documentul transmis reprezentanților statului român de către cele două asociații românești.

Redăm mai jos - pentru istorie - cele două memorii către Președintele și Premierul României cât și răspunsul jenant oferit de Ministerul de Externe, însoțite de un istoric relevant al trădării României și românilor din Basarabia și Bucovina prin Tratatul cu Ucraina.

Memoriu în legătură cu NECESITATEA IMPERIOASĂ  A  DENUNȚĂRII (renegocierii) în anul 2017, la inițiativa statului român, a Tratatului de bună vecinătate româno-ucrainian semnat în toamna anului 1997, prin NOTIFICAREA prealabilă a Ucrainei în anul 2016.

CĂTRE

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

Domnul Klaus Iohannis

În atenția domnului Prim Ministru Dacian Cioloș

 

 

Având în vedere faptul că Tratatul de bună vecinătate româno-ucrainian semnat în toamna anului 1997 (numit în continuare TRATAT) este în mare parte învechit și depășit de evenimentele internaționale din ultimii 20 de ani (intrarea României în NATO și UE, revoluțiile portocalie și de pe Maidanul de la Kiev, cedarea Crimeii de către Ucraina și războiul separatist din Dombas), multe din prevederile acestuia neputând  fi aplicate (schimbările politico-juridice și economico-sociale sunt mult mai rapide astăzi decât acum 50-100 de ani), așa cum rezultă, de exemplu, din Articolul 8 din TRATAT, pur formal în text (fără garanții, fără norme clare și viabile de aplicare), cu privire l-a înființarea celor 2 euroregiuni, „Prutul de sus” și „Dunărea de jos”, care a fost, în cele din urmă, deturnat de la scopul principal (protejarea drepturilor minorității românești autohtone din cele 2 euroregiuni) de partea ucrainiană,  prin forțarea includerii abuzive a unor regiuni (de 2-3 ori mai mari decât județele noastre, locuite în majoritate de ucrainieni), ca Ivano-Frankovsk și respectiv Odessa, în cele 2 euroregiuni, fapt ce încalcă și prev. art. 13(8) prin care se interzice modificarea proporțiilor populației din zone locuite de..(români n.n.), pentru a restrânge, astfel,  drepturile și libertățile minorității românești.(1) și adoptarea unui Regulament de funcționare care a blocat orice proiect finanțat din fonduri locale (ex. Se prevede alegerea unui președinte, prin rotație, numai pentru un an de zile). 

Astfel, colaborarea dintre administrațiile locale (regionale, județene și raionale) în cadrul euroregiunilor este BLOCATĂ de câțiva ani buni, chiar dacă a fost cooptată și R. Moldova, prin Protocolul de cooperare trilaterală între guvernele Ucrainei, Republicii Moldova și României, semnat la Ismail în 3-4 iulie 1997 și respectiv Convenția semnată la 14 august 1998, între România, prin județele Tulcea, Brăila și Galați, Republica Moldova, prin raioanele Cahul și Cantemir și Ucraina, prin Consiliul Regional Odessa (care a făcut tot ce a putut ca să divizeze populația românofonă în „moldoveni” și „români” prin menținerea falsei noțiuni de „limbă moldovenească”, mai ales după semnarea TRATATULUI din 1997);

Cunoscând  refuzul părții ucrainiene de a mai respecta prev. art. 13 (13), începând cu anul 2006 (2), respectiv de "crearea Comisiei mixte interguvernamentale, care se va ține cel puțin într-O SESIUNE ANUALĂ…în scopul de a coopera în urmărirea îndeplinirii angajamentelor prevăzute la art.13″, refuz care reprezintă, el însuși, o gravă încălcare a TRATATULUI – fapt ce a determinat ca, timp de 10 ani, așa cum declara recent președintele Iohannis, experții guvernamentali români și ucrainieni să nu se mai poată întâlni să verifice modul de respectare a prevederilor celui mai important articol din TRATAT (art.13) prin care părțile contractante "…stabilesc obiectivele și modalitățile de aplicare a normelor internaționale și constituționale privind drepturile minorităților… În scopul protecției identității etnice, culturale, lingvistice și religioase…”;

Ținând cont de faptul că în Ucraina trăiesc zeci de mii de conaționali de ai noștri care sunt (și) cetățeni români, cetățeni față de care statul român are obligația  de a le proteja drepturile prevăzute în tratatele și convențiile internaționale, dar și în Constituția României. (În acest sens Ucraina fiind obligată să recunoască dubla cetățenie, așa cum i s-a cerut de către organismele internaționale, inclusiv de către UE, oficial, printr-o Rezoluție din ianuarie 2015);

Având în vedere că nici statul ucrainian nu mai e același ca în 1997, când s-a semnat TRATATUL, cel puțin din punct de vedere teritorial (pierderea Crimeii fără luptă reprezintă un precedent periculos, o cedare de teritorii către Rusia – un agresor activ în regiune care poate oricând să repete astfel de agresiuni profitând de slăbiciunea adversarului), cu consecințe imprevizibile și pentru România ca stat riveran la Marea Neagră;

Ținând seama de faptul că autoritățile ucrainiene se fac vinovate de încălcarea (în cei aproape 20 de ani, 1997-2016, scurși de la semnarea Tratatului de bună vecinătate româno-ucrainean din toamna anului 1997)  unor prevederi esențiale, prevăzute în TRATAT, determinând deznaționalizarea continuă și accelerată a comunităților românești, conform datelor statistice (cunoscute foarte bine de DRRP-MAE și Guvern, acestea fiind prezentate și în presă, inclusiv de jurnalistul Marian Voicu în mai multe emisiuni recente pe TVR) fără a putea fi sancționate (TRATATUL nu prevede sancțiuni), prevederi din care exemplificăm mai jos:

Din preambulul TRATATULUI :        

„…Părțile… consideră că evaluarea obiectivă a trecutului va contribui la întărirea înțelegerii și încrederii reciproce dintre cele două state” ; se știe, din toate lucrările de istorie și ghidurile turistice colorate răspândite de autoritățile sau societatea civilă ucrainiene inclusiv în manuale (lucrări care falsifică grosolan istoria Bucovinei, Basarabiei și Ținutului Herța) și în bibliotecile și școlile românești din Ucraina, că "evaluarea trecutului” româno-ucrainian, în cei 20 de ani (1997-2016), a fost pur subiectivă, servind exclusiv intereselor statului ucrainian, cu slabă reacție din partea română; Acest TRATAT s-a bazat și trebuie să se bazeze în viitor pe o "..politică activă, orientată spre viitor cu bună înțelegere și încredere…” ; Nu putem vorbi de încredere și bună înțelegere atâta timp când, de la cel mai înalt nivel, de la Kiev, se afirmă, acum în 2015/2016 (când Ucraina se bucură de sprijinul României pentru intrarea în UE), că programele școlare în limba română diferă de cele în  "limba moldovenească” (deși "limba moldovenească” nu există);

Din art.13 din TRATAT, citez:

„ …persoanele la care se referă acest articol (minoritatea română din Ucraina n.n.) au îndeosebi dreptul …la…menținerea și dezvoltarea (în fapt, în cei 20 de ani, a avut loc slăbirea și chiar dispariția, în multe comunități, a identității cultural a românilor) identității lor etnice, culturale și religioase…dreptul de a-și dezvolta… propria-i cultură la adăpost de orice încercare de asimilare…”. Încălcarea prevederilor acestui articol, evident premeditată,  a determinat subminarea identității etno-culturale a românilor prin menținerea în majoritatea cazurilor (prin numeroase diversiuni și presiuni) a numelor și prenumelor UCRAINIZATE  ale etnicilor români (Nicolae=Mikola, Elena=Olena, Alexandru=Olexandr…etc.) și a denumirilor localităților românești falsificate (Mihoreni=Pietrașivka, Probotești= Diakivțî, Mogoșești=Bairaki, Mamornița=Radgospivka, etc..)  de bolșevicii comuniști agresori după 1945, în Dispreț total față de taina sfântă  a botezului (după botezarea copilului cu numele său românesc Ion, Gheorghe, Maria, Elena, etc., acesta trebuia  să fie transcris cu litere chirilice în actele de naștere și de identitate și nu modificat, lucru care nu se întâmplă nici până azi în Ucraina creștină și democratică) și față de voința liber exprimată, a autohtonilor români, în cadrul referendumului organizat în anii 1993/1994, pentru revenirea  la vechile denumiri istorice românești (În Ținutul Herța – locuit de români în proporție de 98% -  marea majoritate a românilor au cerut acest lucru, dar rezultatele votului au dispărut și n-au mai apărut nici după 1997, până în ziua de azi);

Dreptul la instruire în limba maternă (română), prevăzut la art.13 (5) din TRATAT a fost încălcat de partea ucrainiană prin:

- trecerea treptată la obligativitatea (în școlile românești) studiului unor materii de bază (istoria, matematica, fizica ș.a.) în limba ucrainiană.Astfel, Ministerul Invatamantului de la Kiev prin  recomandarea cu numarul 1/9 – 389/2012, impunea predarea în limba ucrainiană a obiectelor de studiu „Istoria Ucrainei”, „Geografia Ucrainei” si „Instruire premilitara” și Includerea "Literaturii române” în cadrul disciplinei de „Literatură universală” pentru a reduce orele de limbă maternă ;

- obstrucționarea dotării bibliotecilor școlare și sătești cu carte românească, concomitent cu obligația achiziționării de carte ucrainiană a dus la o situație de neacceptat în prezent ( cartea românească, în bibliotecile românești, reprezintă doar 2 – 3% din totalul fondului de carte!!);

- faptul că mult clamata Universitate multiculturală n-a fost înființată nici până acum, iar în schimb, secția de Filologie Română de la Universitatea din Cernăuți e pe cale de dispariție, de când, în urmă cu 3 ani, admiterea la limba română se dă în limba ucrainiană (!!), ca urmare fiind primiți primii studenți ucrainieni la alfabetizare în limba română – adică învață Abecedarul la facultate !!! ( ocupând, evident, locul unor absolvenți de liceu români);

- faptul că politica de UCRAINIZARE a românilor, privind utilizarea limbii materne, a continuat nestingherit, indiferent de partidele care s-au succedat la putere, este demonstrat de cazul „legii limbilor regionale” (care prevedea în esență: utilizarea oficială a limbilor regionale (dintre limbile minoritare n.n.) în instituțiile publice locale, în cazul în care 10% din totalul populației dintr-un teritoriu vorbește o limbă minoritară....)  votate în vremea lui Yanukovici. Conf. site-ului  „Este remarcabil faptul că în ultimul timp, mai ales după desfășurarea alegerilor legislative din 2012, limbii române din Ucraina i-a fost acordată statutul de limbă regională în mai multe localități din regiunea Cernăuți: Pătrăuții de Jos și Igești (r-ul. Storojineț,), Voloca pe Derelui (r-ul Adâncata), Ostrița și Buda Mare (r-ul. Herța), Mahala, Prut și Tărăsăuți (r-ul. Noua Suliță); și din regiunea Transcarpatia: Biserica Albă (r-ul. Rahău) și Apșa de Jos, Slatina și Strâmtura (r-ul. Teceu)” – text care n-a fost șters nici până acum, deși după nici 2 ani, noua echipă „democratică” de la Kiev (Poroșenko-Yațeniuk) abrogă rapid în Rada supremă legea - operă a „criminalului” Yanukovici (cf. adresa site):                                                    

Din prevederile art. 19 „Partile contractante vor dezvolta cooperarea…si vor sprijini schimburile reciproce de elevi, studenti, profesori si cercetatori stiintifici…….. vor incheia acorduri corespunzatoare privind recunoasterea reciproca a actelor de studii si a diplomelor de absolvire a invatamantului liceal si universitar,… au fost încălcate sistematic, prin refuzul părții ucrainiene de a încheia astfel de acorduri și programe comune, pe termen mediu sau lung, încălcând grav, astfel, libertatea absolvenților români de a-și alege profesia dorită sau de a ocupa un loc de muncă corespunzător studiilor, liberul acces la învățătură, libertatea de șanse și dreptul la muncă al acestora;

Prevederile  art. 20 prin faptul că, nu numai că n-a existat nicio colaborare între Părțile semnatare în scopul „…conservării și restaurării monumentelor istorice, culturale și a locurilor memoriale românești în Ucraina”, dar asemenea monumente și locuri (care sunt de ordinul sutelor), au rămas nemarcate cu identitatea lor istorică românească (ștearsă din vremea comunismului sovietic), multe din ele având (și mai grav) identitatea falsificată de către autoritățile fostei RSS Ucrainiene (care le-au marcat ca fiind monumente de arhitectură ucrainiene, conținând date istorice false!!). Un alt caz tipic este și Cimitirul eroilor români, cu monument, înființat pe un teren cedat de comunitatea evreiască din Cernăuți, rămas neterminat (fără înscrisuri) pentrucă administrația centrală (care și-a dat acordul inițial) n-a mai permis  (cu o zi înainte !) inaugurarea acestuia în 2008 – fapt ce a creat dificultăți mari diplomatice (ministrul apărării naționale al României fiind nevoit să-și anuleze vizita la Cernăuți, anunțată cu acest prilej!!);

Prevederile art. 24

„Partile contractante,…. vor colabora pentru perfectionarea procedurilor de trecere a frontierei si de control vamal si vor intreprinde masuri in vederea deschiderii de noi puncte de trecere a frontierei si pentru dezvoltarea celor existente. In acest scop, ele vor incheia acorduri corespunzatoare. " Aceste prevederi au fost încălcate sistematic de partea ucrainiană prin tergiversarea lucrărilor de modernizare a punctelor de trecere simplificată a frontierei, cazul vămii de la Racovăț/Herța fiind emblematic.

La care se adaugă și alte încălcări ale drepturilor românilor (românofonilor) din Ucraina, prevăzute în Carta ONU sau în Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale din Europa care continuă și azi, cum ar fi:

Reducerea numărului de școli și clase românești , inclusiv în rn.Herța și Noua Sulița, locuite de români (cf. articolului lui Vitalie Zâgrea apărut la adresa  și cazul școlilor din com. Mămăliga, mediatizat recent în toată presa din Cernăuți); presiunile asupra presei independente de limbă română din Ucraina,prin limitarea libertății de expresie, așa cum s-a întâmplat în anii 2013/2014 cu RUI în limba română  sau cu ziarul „Zorile Bucovinei” – ziarul românilor din Ucraina – care nu mai primește finanțare de la statul ucrainian încă de acum 7-8 ani.

 

Cunoscând faptul că orice cheltuială de fonduri de la Buget trebuie să fie justificată prin eficiență, în timp ce cheltuielile făcute pentru frații noștri români din Ucraina, aflați, de facto, încă sub ocupație, au fost total ineficiente ( atât cele făcute prin DPRRP, cât și prin proiecte transfrontaliere) și n-au dus la creșterea conștiinței de neam și la coagularea forțelor societății civile românești pentru a-și apăra drepturile.

 

Rezultă, în concluzie că:

 

 

Întrucât, în 2017 vom număra 20 de ani (multiplu de 5 ani), de deznaționalizare continuă și rapidă, de la semnarea TRATATULUI,

 

Se impune, cu necesitate (vedem cu toții viteza cu care sunt ucrainizați și condamnați la înapoiere intelectuală românii, mai ales copiii români) notificarea în scris a părții ucrainiene, în anul 2016, pentru a determina renegocierea și actualizarea TRATATULUI, dacă nu va fi chiar denunțat, în 2017, în așa fel ca un eventual nou tratat să ofere toate garanțiile necesare respectării de către Ucraina a drepturilor românilor din regiunile unde aceștia mai trăiesc încă compact.

 

Dacă se va ajunge la negocieri, noi facem și următoarele PROPUNERI, în spirit constructiv, pentru o necesară actualizare  a TRATATULUI:

 

1. Acum, când Ucraina dorește sincer intrarea în Uniunea Europeană și se bucură de sprijinul României pentru aceasta, s-ar putea crea, prin renegocierea TRATATULUI, cu participarea experților UE, DOUĂ EUROREGIUNI  FUNCȚIONALE  (cu componența Consiliilor de conducere, proporțională cu ponderea fiecărei etnii în cadrul euroregiunii), numai din unități administrative, din România și Ucraina, limitrofe frontierii de stat româno-ucrainiane, unde trăiesc compact comunități cu cel puțin 20%  români (românofoni) care să garanteze protecția identității românilor autohtoni și dezvoltarea durabilă a acestor euroregiuni, cu autonomie sporită și trecerea liberă a frontierii în ambele sensuri, în cadrul fiecărei euroregiuni, ca replică pozitivă și constructivă la regiunile euroasiatice din Estul Ucrainei.

 

2. reprezentare obligatorie (după modelul românesc) a etnicilor români din Ucraina în Rada supremă;

 

3. universitate și institut pedagogic românești cu susținerea financiară și logistică a României (dacă Ucraina își declară impotența financiară);

 

4. dotarea grădinițelor românești cu material didactic în limba română, din România; pregătirea tinerilor absolvenți de scoli medii în România, ca studenți, dacă nu mai sunt locuri în univesitățile românești din Ucraina, nelimitat;

 

5. recunoașterea reciprocă a actelor de studii, fără restricții;

6. transcrierea, nu modificarea, cu caractere chirilice a prenumelor românești obținute după botez și a numelui românesc în actele de identitate (astfel nu va mai  fi nevoie de „traducerea” ridicolă, din ucrainiană în engleză, a numelor pe pașaportul internațional, la bunul plac al unui funcționar semidoct sau de hotărâri judecătorești care să constate că identitatea unui român din Ucraina e aceiași cu cea de pe pașaport);

7. plăcuțe bilingve și ștampile bilingve (cu nume transcrise, nu traduse) în toate comunitățile românești ( cu cel puțin 20% români ) cu denumirile istorice românești;

 

8. recunoașterea dublei cetățenii cerută și de UE și a statului de AUTOHTONI al românilor din Ucraina;

9. asigurarea de manuale românești, la nevoie, cu sprijinul statului român;

 

10. interzicerea noțiunii de „limbă moldovenească”;

11. acceptarea de către autoritățile ucrainiene a oricăror donații de carte și publicații în limba română, fără cenzură;

12. controlul anual al respectării prevederilor TRATATULUI (de către comisia de experți prevăzută în TRATAT), fără restricții, și de câte ori e nevoie, la cererea societății civile din Ucraina sau din România și includerea de sancțiuni în TRATAT împotriva părții semnatare care încalcă TRATATUL repetat și cu rea credință;

13. Predarea unei istorii a ținutului natal, comune, care să prezinte copiilor români și ucrainieni adevărul istoric, conform datelor de arhivă descoperite până acum (în Ucraina și România și nu numai), în urma întâlnirii istoricilor români și ucrainieni (astfel și la Hotin se va evita situația ridicolă în care  ghizii prezintă 3 variante ale istoriei cetății lui Ștefan cel Mare, pentru turiștii de etnie diferită: în limbile poloneză, ucrainiană-rusă și română!!);

14. Pregătire și implementarea proiectelor transfrontaliere și alocări de fonduri de la buget numai conform principiului proporționalității (românii din Ucraina sunt de 10 ori mai numeroși decât ucrainienii din România) și cu respect pentru limba maternă, tradiții și adevărul istoric;

15. TRATATUL să prevadă garanții și sancțiuni severe împotriva celor care încalcă aceste prevederi și pentru nerespectarea de către părțile semnatare a normelor democratice europene, a principiului transparenței decizionale și pentru amestecul serviciilor secrete (fără explicații) în luarea deciziilor politice, în relațiile bilaterale, față de persoanele fizice și juridice, etc…

Dacă Ucraina nu poate asigura aceste condiții minime de subzistență și de păstrare a identității etno-culturale a românilor din Ucraina (așa cum s-a angajat s-o facă), atunci România este îndreptățită să ceară, la negocieri (în prezența marilor puteri), teritoriile locuite în majoritate de români (raioanele Storojineț, Hliboca, Herța și Noua Sulița, precum și sudul Basarabiei cât și Insula Șerpilor, atribuită din pix de Adrian Severin Ucrainei), teritorii care i-au fost răpite abuziv și ilegal, de agresorul sovietic, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov – pact declarat nul, inclusiv de Duma de stat de la Moscova și de parlamentele de la București și Chișinău, imediat după 1990.

 

Dacă nu vom face acest gest de curaj și sacrificiu (pe care ungurii, un popor mult mai mic îl fac deja) nu vom obține de la ucrainieni decât mici concesii, fără efect, și îi vom condamna pe cei circa 500.000 de români din Ucraina LA DISPARIȚIE. Dacă Guvernul nu va avea curajul și demnitatea să aplice acest articol 27 din TRATAT, începând cu 2016 (oricum este un moment de bilanț la 20 de ani de la semnarea acelui TRATAT rușinos) atunci românii din Ucraina vor fi condamnați la moarte spirituală, chiar dacă vor mai exista un timp. Președinția, Parlamentul și Guvernul de azi ale României pot rămâne în istorie prin acest exemplu de demnitate națională și grijă față de toți românii, ori unde s-ar afla și mai ales față de cei aflați în suferință (mulți dintre ei fiind și cetățeni români) sau vor  intra în rândul personajelor istorice negative, lăsând milioane de români, frați de-ai noștri, înstrăinați și condamnându-i, cu rea credință, la dispariția treptată ca neam (cum s-a mai întâmplat în 1940, 1944/45, 1990/1991 și 1997, 2003), creind, la frontiera de est și nord a României,  condițiile apariției instabilității politice și economice și a unui dezechilibru cultural-spiritual și social major (în urma sărăciei, corupției, migrației și rebuturilor în instrucție și educație, ajunse déjà în conducerea raioanelor românești) generatoare de conflicte.

 

CA URMARE

Solicităm Guvernului României să NOTIFICE guvernul Ucrainei în legătură cu denunțarea unilateral, de către România, A TRATATULUI de bună vecinătate semnat în anul 1997  și/sau renegocierea în vederea semnării unui nou TRATAT viabil și în concordanță cu normele Dreptului Internațional, Tratatelor și Convențiilor internaționale, la zi, și ținând seamă de EVENIMENTELE internaționale care au influiențat semnificativ relațiile bilaterale între statele din Estul Europei și regiunea Mării Negre.

NOTE

…………………………

(1)   Includerea, la cererea Ucrainei, în componența euroregiunii „Prutul de Sus” a regiunii ucraineane Ivano-Frankovsk (o încălcare a TRATATULUI), care n-are nicio legătură cu Valea Prutului, în care trăiește o majoritate ucraineană, a ridicat participarea teritorială ucraineană la mai mult de 50% din suprafața totală a noii euroregiuni înființate, micșorând totodată ponderea românilor în euroregiune și întărind capacitatea decizională a Ucrainei (vezi la adresa), FAPT ce a produs un dezechilibru major în cadrul euroregiunii, blocând practic funcționarea acesteia. În ce privește euroregiunea „Dunărea de Jos” lucrurile stau ceva mai bine pe hârtie, începând cu 20 martie 2009, când partenerii au hotărât constituirea Asociației de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos”, organism executiv al Euroregiunii „Dunărea de Jos” care să conlucreze direct cu cele nouă comisii de activitate ale Consiliului Euroregiunii (și președinte ales la 2 ani). De fapt proiectele, care urmăreau o așa zisă dezvoltare durabilă, s-au axat mai mult pe probleme de mediu și microeconomie (conform dorinței părții ucrainiene) și aproape de loc pe problemele de identitate ale românilor din reg. Odessa (deși, cum se vede pe hartă, la adresa site, întreaga regiune Odessa este inclusă în euroregiune, pentru a înclina, din nou, balanța în favoarea Ucrainei). Deasemenea trebuie menționată aici și izolarea  geografică nefirească în care se află Bugeacul (fostele județe Bolgrad și Izmail), condamnat astfel la înapoiere economico-socială perpetuă.

(2) În 2006, din partea română, comisia a fost condusă de Răzvan Rotundu, diplomat în MAE care și-a făcut datoria, mergând în teritoriu, în raioanele românești și întâlnindu-se cu reprezentanții organizațiilor neguvernamentale și ai presei românești din reg. Cernăuți la data de 12.10.2006, în sala de conferințe a hotelului Ceremuș din Cernăuți și în prezența lui Layner Hofman (Germania) – reprezentantul Consiliului Europei pe lângă Comisie și respectiv Natalia Sobanadze (Gruzia) și Klement Boucher (Germania) – reprezentanții OSCE pe lângă Comisie. La acea adunare, reprezentanții românilor au condamnat încălcarea drepturilor lor etno-culturale și declarațiile xenophobe ale reprezentantului guvernului Ucrainei Olexandru O. Semenenko, cu dovezi, prezentând și rapoarte scrise care au ajuns până la OSCE și CE. Ca urmare au fost întrerupte lucrările, un director din Guvernul Ucrainei a fost rechemat urgent la Kiev (dl. Rotundu reamintindu-le că au un TRATAT de respectat), iar de atunci această Comisie interguvernamentală nu s-a mai întâlnit nici până în ziua de azi. Încă de atunci s-a pierdut un moment important când TRATATUL putea fi denunțat în 2007 (la 10 ani) cu notificarea Ucrainei chiar în 2006 (din păcate rapoartele asociațiilor românești și ale administrațiilor raionale, înaintate comisiei mixte, au dispărut sau n-au fost luate în seamă).

Memoriul conține 5 ANEXE:

1. Imagine manual de metodică pentru școli românești din Ucraina, în limba română, denumit, pe copertă, în limba ucrainiană „Moldovska mova” (2 pagini);

2. SĂ TRAGEM CLOPOTELE PÂNĂ ÎNCĂ N-AM PIERDUT TOATE ȘCOLILE ROMÂNEȘTI!;

3. DIN 66 DE ȘCOLI CU LIMBA ROMÂNĂ DE PREDARE AU RĂMAS 63 

4. Lichidarea a 3  școli la Mămăliga, Noua Sulița 2016;

5. STIRI RGN PRESS 2016;

SEMNĂTURI:

Președintele Asociației din Ucraina

Președintele Asociației  Civic  Media

Victor Roncea – jurnalist 

 

CĂTRE 

Președintele României

Domnul Klaus Iohannis 

Având în vedere faptul că prin adresa nr. DRA1/24856/27.12.2016,  expediată de Administrația Prezidențială (la adresa noastră de corespondență din România), ne-ați înștiințat că petiția (memoriul) semnată și ștampilată de noi, subsemnații, pe care am adresat-o Președintelui României „...a fost trimisă la Ministerul Afacerilor Externe (MAE)”, urmând ca MAE „... să comunice...în termen legal Administrației Prezidențiale și subsemnatului, soluția adoptată”;

Ținând seamă de faptul că MAE nu ne-a comunicat în termen legal (au trecut aproape 3 luni de zile și nu am primit niciun răspuns de la MAE!) răspunsul la petiție (memoriu);

Având în vedere că unul din capitolele petiției, cu privire la Nerespectarea, de către partea ucrainiană, a prev. art. 13 alin.13 ("crearea Comisiei mixte interguvernamentale, care se va ține cel puțin într-O SESIUNE ANUALĂ…în scopul de a coopera în urmărirea îndeplinirii angajamentelor prevăzute la art.13) din Tratatul de bună vecinătate cu Ucraina încheiat acum 20 de ani (1997-2017), ține de competența exclusivă a Președintelui României, dl. Klaus Iohannis, care a declarat, după întâlnirea cu omologul său ucrainian din aprilie 2016, că a convenit cu Președintele Piotr Poroșenko reînființarea comisiei mixte sus menționate, a cărei activitate a fost ilegal întreruptă (o încălcare gravă a Tratatului) timp de 10 ani (2006-2016) prin neprezentarea (obligatorie) experților ucrainieni cel puțin o dată pe an, până la sfârșitul anului 2016 (comisie care n-a fost activată nici până azi);

Cunoscând că partea ucrainiană intensifică, în prezent, acțiunile politice de ucrainizare a românilor (vezi anexa) din Ucraina, umilind astfel statul român care a manifestat toleranță în tratatele bilaterale încheiate și sprijin Ucrainei (inclusiv prin semnarea unui ACORD între Statele Majore al celor două armate naționale) aflată în dificultate economică și militară;

Luînd în considerare și faptul că TRATATUL româno-ucrainian din 1997 a fost ÎNCHEIAT  ÎNAINTE DE INTRAREA ROMÂNIEI ÎN NATO ȘI UE, fiind neactualizat și total depășit de realitate;

Ținând cont și de prevederile art. 7 (Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor țării și acționează pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase…) și prev. art.17 (Cetățenii români se bucură în străinătate de protecția statului român…) coroborate cu prev. art. 80 ((1,2) (Președintele României reprezintă statul român și…. veghează la respectarea Constituției..)  din Constituția României (cunoscând că în Ucraina trăiesc circa 500.000 de etnici români și câteva zeci de mii de cetățeni români care au dobândit cetățenia, pierdută fără voia lor, la cerere);

Vă adresăm rugămintea să:

A. Ne expediați și nouă RĂSPUNSUL MAE  (pe care noi nu l-am primit) – care trebuia să ajungă în termen legal la dumneavoastră și la noi – la petiția (memoriul) nostru, înregistrat la Administrația Prezidențială sub nr. DRA1/24856/27.12.2016 ;

B. Faceți demersurile necesare, pe lângă statul ucrainian, pentru:

1. RESPECTAREA  TRATATULUI  cu Ucraina (semnat de fostul președinte al României Emil Constantinescu) cu toate servituțiile lui (așa cum am arătat în memoriul nostru pentru care ați confirmat primirea la 27.12.2016), cel puțin  în ce privește  reluarea activităților (OBLIGATORIE) de cooperare ÎNTRE EXPERȚII ROMÂNI ȘI UCRAINIENI  în cadrul Comisiei Mixte de CONTROL (nefuncțională timp de 10 ani) româno-ucrainiene, așa cum ați fost asigurat de președintele Poroșenko, singura STRUCTURĂ MIXTĂ prevăzută în TRATAT care poate asigura VERIFICAREA în comun (la nevoie și cu invitarea reprezentanților OSCE și PE așa cum s-a procedat în octombrie 2006) a modului și gradului de respectare a prevederilor TRATATULUI din 1997, precum și a tuturor prevederilor internaționale cu privire la drepturile și libertățile minorităților naționale române din Ucraina și ucrainiene din România;

2. O posibilă renegociere a Tratatului bilateral de bună vecinătate româno-ucrainian din 1997, având în vedere că, așa cum am demonstrat în memoriul menționat mai sus, acest TRATAT este în mare parte depășit (între timp am intrat în NATO și UE) , INAPLICABIL și nu oferă niciun fel de garanții sau sancțiuni pentru situațiile de încălcare a acestuia (dând posibilitate părții ucrainiene să amplifice acțiunile de ucrainizare a etnicilor români, inclusiv a CETĂȚENILOR ROMÂNI din Ucraina).

Subsemnații avem convingerea că dumneavoastră, domnule Președinte, aveți toată puterea și autoritatea morală să pretindeți statului ucrainian aceste minime cerințe, ținând seamă de sprijinul constant pe care l-ați oferit dezinteresat Ucrainei, în conflictul acesteia cu Federația Rusă. 

Anexa: „ARTICOLUL VOM VORBI LIMBA ROMÂNĂ ACASĂ – CU MAMA ȘI CU DUMNEZEU”   apărut recent la Cernăuți în ziarul "Zorile Bucovinei” – ziarul românilor din Ucraina

Cu stimă,

Președintele Asociației din Ucraina

Președintele Asociației Civic Media

Victor Roncea – jurnalist.

„In acordul conex, incheiat de dl. A. Severin si ortacii sai, se stipuleaza clar, in context: ‘’Insula Serpilor apartine Ucrainei’’. Propunerea ii apartine chiar domnului Severin. Astfel, dintr-un condei, negociatorii romani scoliti (atentie!) nu la Moscova, ci la Geneva, la Institutul de Inalte Studii Politice, au lasat ‘’posibilitatea’’ generatiilor viitoare de guvernanti si diplomati sa se ‘’distinga’’ in cadrul unor negocieri anevoioase cu partenerii ucraineni, negocieri in legatura cu frontiera pe bratul Chilia, delimitarea plaotului continental si a zonelor economice exclusive ale celor doua tari la Marea Neagra. (…) Pe scurt, Romania si-a dat consimtamantul, dupa 57 de ani, asupra unei frontiere stabilite prin dictatul sovietic din 1940. Acest fapt se regaseste in dreptul international sub denumirea de ESTOPEL si are drept efect imposibilitatea deschiderii oricarei discutii pe aceasta tema”, noteaza Aurel Preda în cartea sa, "Memoriile unui diplomat oarecare” (București, 2009).

„În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se gasi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 și 1947). Opinia publică românească nu a perceput dimensiunea dramatică a evenimentului.

Cartea profesorului Tiberiu Tudor - „Istoria unei trădări naționale” - dezvăluie gravele erori săvârșite de factorii decizionali ai țării în desfășurarea negocierilor și în redactarea Tratatului, precum și de parlamentarii chemați să-l ratifice.

Românii trebuie să cunoască adevărul într-o problemă capitală, în care cenzura, manipulările, propaganda și presiunile exercitate de Putere au ocultat sensul real al negocierilor și al Tratatului.” - Academician Florin Constantiniu

Prof. Dr. Tiberiu Tudor - Notă asupra ediției: Această carte este scrisă în perioada iulie 1997 – iulie 1999, imediat după semnarea tratatului cu Ucraina. Prima ediție a apărut în vara anului 2000. Formulări ca ,,actuala Putere” și ,,actuala Opoziție”, ,,la … luni de guvernare a actualei coaliții” corespund perioadei sau momentului în care au fost scrise paginile respective.

Cartea este în primul rând un rechizitoriu, amplu documentat juridic și istoric, la adresa unui act de politică externă pe care o bună parte a românilor l-a considerat un act de trădare națională: prin semnarea tratatului cu Ucraina, în 1997, România recunoaște dreptul de succesiune al Republicii Ucraina asupra unor teritorii românești ocupate prin forță de fosta Uniune Sovietică. Astăzi când, după summit-ul de la Praga a devenit clar că invitarea României de a adera la NATO nu a depins de semnarea Tratatului cu Ucraina, ci de cu totul alte considerente, de geopolitică globală, acest act politic dovedește, după caz, iresponsabilitatea, oportunismul, dezorientarea sau incompetența celor care l-au decis.

În al doilea rând, această carte este un act de restituire a istoriei. Sub acțiunea propagandei și educației antinaționale, comunizantă până în 1989 și globalizantă după 1989, generațiile care au fost supuse acestui veritabil proces de spălare a creierului au pierdut conștiința apartenenței teritoriilor de peste Prut la spațiul etnic unitar românesc și nu cunosc istoria desprinderii, relativ recente, a acestor teritorii din spațiul statal românesc. Două capitole ale cărții redau această istorie, începând cu ocuparea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în 1775 și a Basarabiei de către Imperiul Rus în 1812 și terminând cu marea revoluție națională de la Chișinău din 1988 –1991.

La 7 iulie 1997, cu 65 de voturi pentru, 50 contra, 3 abțineri, într-o atmosferă de totală confuzie, Senatul României ratifică „Tratatul cu Ucraina”. Republica Ucraina – stat apărut în 1991 – dispune de un act prin care actuala graniță îi este recunoscută de statul român. Bucăți din marmura trupului țării se desprind, ducând cu ele zidurile Cetății Albe și ale Hotinului, Ținutul Herța, sanctuarul de cultură al Cernăuților. La data votării acestui act, președintele Senatului era Petre Roman, ministrul de Externe – Adrian Severin, președinte al României – Emil Constantinescu.

Profesorul Tiberiu Tudor face un rechizitoriu foarte dur prin această carte, care a fost scrisă imediat, în perioada iulie 1997 – 1999, și a apărut într-o primă ediție în anul 2000. Această nouă ediție a cărții arată că încă în România se poate aborda și scrie despre istoria recentă a țării. Cartea este un document juridic și istoric la adresa unui act de politică externă considerat, de o mare parte a românilor, un act de trădare națională. Prin semnarea tratatului cu Ucraina, în iulie 1997, România recunoaște dreptul de succesiune al Republicii Ucraina asupra unor teritorii românești ocupate prin forță de fosta Uniune Sovietică. Astăzi este cât se poate de clar că invitarea României de a adera la NATO nu a depins de semnarea Tratatului cu Ucraina. Considerentele aderării României la NATO erau de natură geopolitică, de locul în care România este așezată în Europa.

„Istoria unei trădări naționale” cuprinde și pagini de restituire a istoriei românilor.

„Sub acțiunea propagandei și educației antinaționale – comunizată până în 1989 și globalizată după 1989 – generațiile care au fost supuse acestui amplu proces de spălare a creierului au pierdut conștiința apartenenței teritoriilor de peste Prut la spațiul etnic unitar românesc și nu cunosc istoria desprinderii, relativ recente, a acestor teritorii din spațiul statal românesc. Două capitole ale cărții redau această istorie, începând cu ocuparea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în 1775 și a Basarabiei de către Imperiul Țarist în 1821 și terminând cu marea revoluție națională de la Chișinău din 1988-1991”.

La sfârșitul lunii ianuarie 1997 are loc reuniunea de la Dovos, pe teme de politică externă ale țărilor europene participante. În cadrul acelei reuniuni, președintele Emil Constatinescu „își permite să avanseze disponibilitatea României de a ceda de jure Ucrainei Teritoriile Ocupate, fără să aibă niciun mandat în acest sens, fără să consulte Parlamentul sau poporul român, fără să-și pună problema că un asemenea sacrificiu privește întregul neam românesc”.

Despre aceste „discuții” lansate atunci, presa românească, care încă era haotică în frunte cu nou apăruta televiziune PRO TV, nu s-a pronunțat. Practic, ratificarea Tratatului cu Ucraina s-a produs într-un fel de taină politică, pe care acum actanții de atunci nu o mai recunosc. Iar actanții, cei care au „pus în operă” acest tratat de trădare națională, Petre Roman și Adrian Severin, sunt vii. Încă se agită în politica românească. Nimeni nu a venit să spună că, de fapt, la îndemnul lui Silviu Brucan, „ideologul”, prin intermediul PRO TV, au acționat cei doi oameni de stat, Petre Roman și Adrian Severin. Iar președintele Emil Constantinescu a semnat tratatul ca pe un document de rând, măsurat de o iresponsabilitate pe care astăzi nu o recunoaște. (Sursa: Melidonium via Ziaristi Online - Cartea poate fi cumpărată de la Librăria Sophia sau Librăria "Mihai Eminescu”)

Deși fostul președinte Traian Băsescu a criticat vehement Tratatul în fața camerelor televiziunilor, pe parcursul mandatului său a avut de două ori ocazia să îl denunțe, potrivit prevederilor Tratatului. Nu a făcut-o.