ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În Duminica Mironosițelor 2017 IPS Nicolae a fost întronizat Mitropolit al nou înființatei Mitropolii Ortodoxe Române a celor două Americi.

Evenimentul a avut loc în 30 aprilie după oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena din Chicago.

Delegația Bisericii Ortodoxe Române a fost condusă de IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei.

Ridicarea în demnitatea de Mitropolit a Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae a avut loc duminică, 30 octombrie 2016, în Catedrala Patriarhală din București, după Sfânta Liturghie.

IPS  Nicolae s-a născut în 15 aprilie 1967 în Constanța. A urmat studii liceale în Constanța și București, continuate cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu în perioada 1988-1992.

Între anii 1994-2001 a beneficiat de o bursă de studii la Universitatea Marc Bloch din Strasbourg, unde a obținut o diplomă de Studii Aprofundate (1995) și titlul de doctor în Teologie (2001). Pentru o scurtă perioadă – decembrie 2001 – martie 2002 – a fost secretar la Cancelaria Patriarhală.

A fost tuns în monahism în decembrie 2001 la Mănăstirea Radu Vodă din București. Din martie 2002 a slujit ca Arhiepiscop Ortodox Român al celor două Americi.