Cititorii ActiveNews au putut afla, în premieră, zilele trecute, în articolele despre Cazul Cameliei Smicală, ai cărei copii minori sunt răpiți de Finlanda, că multimiliardarul suedez Ingvar Feodor Kamprad, patronul IKEA, este totodată acționar la o companie de servicii medicale care deține supremația asupra rețelei de centre de plasament din Finlanda și alte țări nordice. 

Afacerea așa numitului Arhipelag Gulag al lagărelor de copii din Finlanda produce anual circa 1 miliard de euro, după cum estimează organizația finlandeză de apărarea a drepturilor omului October Movement (Lokakuun Liike). Un copil intrat pe mâinile armatei de lucrători sociali și psihologi finlandezi aduce un profit anual situat între 100.000 și 200.000 de euro, conform aceleiași organizații. Oare implicarea miliardarului IKEA în Afacerea "Gulagul copiilor", personaj cunoscut pentru relațiile sale strânse cu lumea comunistă și post-comunistă, să fie motivul pentru care MAE român și ministrul Teodor Meleșcanu nu se implică cum ar trebui pentru salvarea celor doi copii, Maria și Mihai Smicală, cetățeni români? 

Pentru a trezi autoritățile române și finlandeze, români din Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, București, Iași și Constanța, ies în stradă duminică, 21 mai, începând cu orele 13.00, înclusiv la Ambasada Finlandei din București, din str. Atena nr. 2, pentru a solicita eliberarea copiilor din centrele de plasament în care au fost încarcerați abuziv.

Practicile acestei rețele de instituții ale groazei din țările nordice aduce aminte de programul nazist Lebensborn, prin care copii înfiați sau răpiți din țările ocupate de Germania nazistă erau „arianizați” în case de copii, după cum a acuzat chiar și președintele ceh Miloš Zeman, într-un caz similar cu cel al româncei Camelia Smicală.

Ingvar Feodor Kamprad a fost membru al partidului Unității Socialiste Suedeze (SSS), succesorul Partidului Național Socialist Muncitoresc Suedez, și chiar și recrutor al naziștilor suedezi, fapt tăinuit mulți ani, până când o jurnalistă l-a forțat să recunoască public aceste fapte. 
Cartea de dezvăluiri a ziaristei Elisabeth Asbrink demonstrează că Kamprad și-a păstrat prieteniile naziste și după război, fondatorul unei formațiuni de inspirație nazistă, Per Engdahl, fiind unul dintre puținii invitați la nunta patronului IKEA, în 1950.

Tot în premieră în presă română și chiar și în cea internațională, grație cercetărilor dnei Elisabeth Asbrink, căreia îi mulțumim, putem publica azi o pagină din fișa întocmită de serviciile secrete suedeze nazistului Ingvar Feodor Kamprad. Implicarea lui financiară în sistemul brutal de recluziune și reeducare a copiilor smulși din sânul familiilor lor, în special al celor mixte sau de est-europeni, cum este Cazul Smicală, ne face să ne întrebăm dacă mentalitatea nazistă a lui Kamprad, altfel un bun afacerist cu lumea comunistă, l-a părăsit vreodată. (V.R.)
 

Reproducem alături de documentul obținut de Elisabeth Asbrink și un articol de specialitate în acest sens, din Historia:

Fondatorul IKEA, nazist notoriu care a folosit prizonieri STASI pentru munca forțatã?

de Irina Manea

Trecutul fondatorului IKEA, Ingvar Kamprad, se pare cã este mult mai întunecat decât se credea pânã acum. Magnatul nu numai cã a avut o colaborare cu nazismul mult mai bogatã decât declarase acum ceva vreme, ci a și folosit prizonieri din fosta RDG pentru a produce mobila companiei sale.

Citat într-un document STASI, Kamprad spune cã deși oficial nu ar avea cunoștințã de aceastã formã de sclavaj, munca aceasta, dacã într-adevãr ar exista, nu ar fi fost decât în folosul societãții. IKEA a dezvoltat legãturi foarte strânse cu statul comunist în anii ’70, deschizând un numãr important de manufacturi, dintre care una sigur ar fi întrebuințat munca forțatã a prizonierilor politici pentru a fabrica mobilã, conform unor documente STASI dezvãluite de televiziunea germanã WDR.

Fabrica din Waldheim s-ar fi aflat în apropierea unei închisori, ai cãrei prizonieri munceau la IKEA fãrã a fi plãtiți. Lagãrele din fosta RDG gãzduiau un numãr semnificativ de prizonieri politici, dupã unele estimãri ar fi fost vorba de mai bine de 20% din populația din toate închisorile comuniste. Kamprad afirmã cã munca acestora în fabricile sale, în cazul în care chiar ar fi fost vorba de așa ceva, a avut o însemnãtate mare pentru comunitate. Hans Otto Klare, trimis în Waldheim pentru cã a încercat sã scape în Germania de Vest, descrie condițiile de muncã deosebit de grele. "Echipa noastrã se afla la etajul superior al fabricii, cu geamurile acoperite”, povestește el reporterilor WDR, precum și despre cum fabrica balamale și alte componente. "Mașinãriile erau la etajul inferior, aveai puțin timp de odihnã.

Nu aveai unde sã te așezi, nu aveai echipament de protecție pentru urechi sau mãnuși. Condițiile acolo erau chiar mai primitive decât în restul RDG. Era sclavie.” Un alt fost prizonier spune cã ar fi recunoscut chiar componente produse de el dupã ce s-a dus la cumpãrãturi în IKEA dupã cãderea comunismului. Sabine Nold, o purtãtoare de cuvânt a companiei, nu a fãcut niciun comentariu în afara faptului cã aceste condiții s-ar fi schimbat radical în ultimii 25 de ani…

Un trecut intunecat
 

Kamprad a fost și mult mai implicat în activitațile național-socialiștilor decât se credea pânã acum, conform cãrții unei autoare suedeze. Jurnalista și scriitoarea Elisabeth Asbrink susține în noua sa publicație, „Och i Wienerwald star träden kvar" (Mai existã copaci în pãdurea vienezã) cã serviciile secrete suedeze ar fi descoperit documente și scrisori ale poliției naziste suedeze Säpo din care ar reieși clar legãturile omului de afaceri cu nazismul.

Pãrintele IKEA ar fi ocupat un post de funcționar în cadrul unei organizații de tineret național-socialiste SSS ("Schwedische sozialistiche Sammlung”/Adunarea socialistã suedezã), ocupându-se cu recrutarea de noi membri, și ar fi rãmas în contact cu cercurile ‘brune’ cel puțin pânã în 1950. Kamprad susținea însã cã ar fi fost activ în aceastã organizație doar pânã în 1948. purtãtorul sãu de cuvânt, Per Heggenes, declarã agențiilor de știri cã omul de afaceri nu avea cunoștințã de aceste documente și considerã în continuare orice tatonãri ale terenului ideologic nazist drept "cea mai mare greșealã” a vieții sale.

Conform unor rapoarte recente, în 1950 Kamprad încã îi mai scria liderului nazist de origine suedezã Per Engdahl, asigurându-l de loialitatea sa. Asbrink susține cã de curând Kamprad s-ar fi exprimat pe un ton foarte elogios cu privire la Engdahl:"Cât voi trãi nu voi spune nimic altceva despre el decât cã a fost un om mare”.

Contactul sãu cu gruparea „Nysvenska Rörelsen" (Noua mișcare suedezã) se pare cã a fost mult mai serios decât se credea pânã acum. Deși a fãcut mãrturisiri despre trecutul sãu nazist încã din 1994, se pare cã adevãrurile recunoscute au avut un caracter fragmentat, pentru cã în 1950 Kamprad îi declara lui Engdahl cã este mândru de apartența sa la cercul naționalist neo-suedez. Liderul nazist a cãutat sã menținã tendințele ideologice de extremã dreapta și dupã finele celui de-al doilea rãzboi modial, dorind sã punã pe picioare o mișcare neo-nazistã care sã cuprindã întreaga Europã. Ba mai mult, a contribuit la refugierea mai multor personalitãți ale regimului național-socialist în America de Sud. Și totuși, stima lui Kamprad fațã de Engdahl nu și-a pierdut deloc din amploare.

Oricum, explicațiile magnatului par sã aibã o dozã destul de mare de flexibilitate, întrucât, dacã acum 15 ani încerca sã se distanțeze de trecut condamnându-l drept o greșealã a tinereții, ulterior și-a relativizat perspectiva, spunând cã a fost mai degrabã fascinat de Mussolini decât de „celãlalt tip”. Iar o datã cu descoperirea noilor documente Säpo doar se confirmã colaborarea și simpatia politicã pentru care și-ar fi cerut mereu scuze. "IKEA este o companie multinaționalã cu o strategie multinaționalã, prin urmare aceste dezvãluri nu pot avea o influențã foarte mare asupra afacerii lui Kamprad”, motiveazã purtãtorul de cuvânt al magnatului.

Pe de altã parte, redactorul-șef al revistei anti-rasiste "Expo”, Daniel Poohl, este de pãrere cã noile reproșuri la adresa lui Kamprad cântãresc greu. Toatã lumea are dreptul la o a doua șansã, dar "o personalitate de talia lui, care se recunoaște drept un adept al fascismului suedez, este o problemã”.

Historia / Ilustratii: Criti Carlos