Avem 4 milioane de români rătăcitori prin lume. Deveniți, cei mai mulți dintre ei, sclavi pe plantațiile altora, în șantierele altora și în casele altora. Avem 4 milioane de români care trudesc pentru bunăstarea altor nații, pentru că în țara lor niciun politician nu a fost vreodată preocupat să oprească migrația economică. Să găsească soluții pentru crearea de noi locuri de muncă, să acorde facilități angajatorilor, să atragă noi investitori, să ridice agricultura din țărână și să oprească exodul forței de muncă.

Suntem o nație amputată cu 4 milioane de români. Un număr aproape egal cu cel al salariaților ce muncesc astăzi în România. Un număr aproape egal și cu cel a imigranților sirieni care și-au părăsit țara, fugind din calea războiului. La noi n-a fost niciun război! Cel puțin, nu unul de care să știm. Nu unul în care să putem lupta, apărându-ne! 

Cei mai mulți dintre politicieni își amintesc de cei 4 milioane de români doar în campaniile electorale, atunci când merg înspre ei, cerșindu-le votul. Promițând. Mințind. Vorbindu-ne apoi nouă, celor rămași  în țară, despre cum contribuie la prosperitatea națională cei plecați la muncă afară. Despre banii trimiși de ei. Despre „civilizarea” lor în occident. Despre puținele exemple ale românilor care reușesc să se descurce, pe cont propriu, printre străini. Iar noi ne amăgim și îi credem, perpetuând visul. Pentru că habar n-avem câte lacrimi și câtă umilință îndură românii care muncesc pentru străini... Tragedia lor nu ajunge până la noi, acasă, pentru că ea nu se tranzacționează prin Western Union. 

Astăzi, vă vom dezvălui o parte a poveștii nevăzute. Calvarul prin care trec românii noștri plecați la munci agricole în Italia. Cei care culeg roșiile pe care unii dintre noi, din prea multă lene, fizică și de gândire,  le cumpărăm din supermarket-urile din România.

Sclavi sub soarele Italiei, pentru 2 euro/oră

Câmpurile din Puglia, Sicilia și Langhe sunt pline de muncitori africani și marocani, polonezi și români, bărbați și femei, care muncesc sub soarele dogoritor. Fără pauză și fără apă. Sunt sclavi ai epocii moderne.   
Ȋn Puglia, de pildă, în 2013 erau înregistrați oficial 11.204 de lucrători din România. Prin comparație, 3.803 erau bulgari și doar 2948 din țări africane (Maroc, Mali, Tunisia, Ghana, Coasta de Fildeș, Burkina Faso, Senegal, Guineea și Nigeria).
Un jurnalist de la cotidianul italian „Avvenire” a fost, reporter sub acoperire, pe una din plantațiile unde sunt folosiți imigranți. Acolo muncesc, cot la cot, africani, români, bulgari. „A fost un sezon extrem de fierbinte. Ȋn două săptămâni, recolta a ucis deja patru muncitori: doi africani, un român și o italiancă”, consemnează jurnalistul italian, într-un reportaj publicat săptămâna trecută.

Românii trudesc și pe câmpurile din Nardò (provincia Lecce), unde culeg roșii și pepeni verzi. Ziua de lucru începe înainte de ivirea zorilor, cu caporalul care formează echipele: între șase și zece persoane, în funcție de cerere. Cei aleși pleacă pe câmpuri, înghesuiți în autoturisme și microbuze.
Munca începe devreme, în jurul orei 5:00, pentru a se profita de orele mai puțin fierbinți ale zilei. Dar la ora 10:00 dimineața, arșița deja devine insuportabilă. În mod normal, în agricultură sunt prevăzute pauze pentru perioada cea mai caldă a zilei. Pentru a optimiza timpii și costurile, muncitorii agricoli sunt obligați însâ să lucreze în ritmuri epuizante și în condiții extrem de grele.

„Lucrătorii sunt deseori folosiți chiar și mai mult de doisprezece ore pe zi”, denunță sindicatul italian Flai-Cgil. Aproape întotdeauna, la orele prânzului, odată ce au încheiat munca, echipele de muncitori sunt mutate să lucreze pe un alt câmp. La cinci după-amiaza, în sfârșit, caporalul dă semnalul: după zece ore de muncă, muncitorii își pot îndrepta spatele. Plata pentru culegătorii de roșii este de 4 euro pentru fiecare cutie plină. Cei mai bravi ajung la șapte lădițe, însă nu pot băga în buzunar cei 28 de euro ce le revin. Din această sumă trebuie scăzută cota pentru caporal, prețul transportului, al sandviciului și al sticlei cu apă. Ȋntr-o zi bună, lucrătorilor agricoli le rămân în buzunar circa 20 de euro. Adică 88 de lei. O lună de muncă în continuu înseamnă un salariu de 2640 lei. Bani din care românii trebuie să-și plătească chiria și să-și cumpere de mâncare. E greu să mai pui deoparte îndeajuns de mult, pentru împlinirea visului. Iar unii dintre români care speră că, trudind în continuu, vor avea o viață mai bună, sfârșesc într-un sicriu pe care famiile lor se îndatorează ca să-l aducă în țară.
 
 
Pentru că sunt comunitari, românii sunt dublu penalizați
 
Pe câmpurile de lângă Nardò muncesc mii de lucrători proveniți din Sudan, România și India. Sunt exploatați, pentru a culege roșiile, pepenii verzi și căpșunile ce ajung pe mesele italienilor, dar și în super-marketurile din întreaga Europă.
Potrivit estimărilor observatorului Placido Rizzotto de la sindicatul Flai-Cgil, circa 400.000 de lucrători (din care 80% străini) se confruntă cu fenomenul muncii la negru. Sunt lucrători în acord, subplătiți și exploatați. Constrânși să trăiască în case abandonate și dărăpănate, aproape întotdeauna fără curent, apă potabilă și servicii igienice.
Lucrătorii sunt cu precădere tineri care, înainte de a începe să lucreze în agricultură, se bucurau de o sănătate bună, averizează Asociația „Medu - Medici pentru drepturile omului”, în raportul „Terra Ingiusta" publicat în aprilie a.c.. „Principalele patologii, legate de sistemul osteo-muscular, digestiv și al aparatului respirator, s-au dovedit a fi, în multe cazuri, legate de condițiile grele de muncă de pe câmpuri și de situațiile critice de precaritate socială, locativă și igienico-sanitară".

Vara reprezintă momentul în care exploatarea în muncă a imigranților are o mai mare vizibilitate (inclusiv mediatică), însă în marile concentrări de imigranți, din locuri precum ghetoul din Rignano Garganico, din provincia Foggia sau în fosta Falegnameria din Nardò, fenomenul este prezent tot anul.
Pe terenurile din Trani, Teggiano, Ragusa – denunță Caritas – prezența unor imigranți victime ale exploatării în muncă este înrădăcinată și stabilă. În aceste zone, sunt foarte răspândite culturile în sere: munca nu se întrerupe aproape niciodată și e nevoie permanent de forță de muncă.
Lucrătorii sunt cu precădere români și bulgari care, în mod paradoxal, pentru faptul că sunt comunitari sunt dublu penalizați. „Sunt izolați, ca să nu iasă la suprafață situația lor", denunță raportul „Proiectului Presidio” al organizației Caritas Italiana. Și tot în sere (în special în cele din provincia Ragusa) sunt numeroase și femeile care, pe lângă faptul că trebuie să suporte condiții dure de muncă și salarii mizere, sunt deseori victime ale violenței și exploatării sexuale.
 
 „Angajarea ilegală a luat o dimensiune tentaculară"
 
Raportul „Proiectului Presidio”, dat publicității luna trecută de organizația „Caritas Italiana”, are ca scop studierea migrației, pentru a oferi asistență și sprijin pentru integrarea migranților.
„Odată cu extinderea Uniunii Europene către alte țări, inclusiv România, cadrul s-a schimbat considerabil. Situația economică și socială dezastruoasă din țările de origine a făcut ca mulți neo-comunitari, în principal români, să-și caute locuri de muncă în serele de Ragusa, să accepte salariile mizerabile (chiar și 20 de euro pe zi, după zece ore de muncă) și, prin urmare, să anuleze total toate drepturile câștigate de predecesorilor lor, în special tunisieni și marocani. Ca cetățenii UE, în plus, șederea lor în teritoriul Italiei nu are nevoie de nici o „justificare” legată de locuri de muncă și, prin urmare, muncitorii nu au fost încurajați să ceară condiții mai bune, inclusiv contractuale. Ca urmare a acestei competiții, întreaga populație străină și-a pierdut drepturile legate de calitatea vieții și a muncii, generând exploatare, reducerea concurenței între grupurile naționale, precum și șomaj și disiparea cunoștințelor acumulate în timp”, se precizează în Raportul „Proiectului Presidio” din 2015.

Pentru realizarea acestui raport, au fost intervievați 1277 de lucrători, în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2014. Proiectul este în continuă derulare, iar „acum avem aproape două mii”, a declarat Manuela De Marco, coordonatoarea cercetărilor. Bărbații sunt 96,9%. Ȋnsă, deși femeile sunt mult mai puține, condiția lor este și mai dramatică: izolate total în locuri de multe ori ascunse – cum este cazul Ragusa -, ele se expun riscului de „abuz multiplu" - inclusiv sexual, deschizând calea pentru sarcini și avorturi. 

Condițiile de locuit sunt dramatice: două treimi din lucrătorii contactați de operatorii Caritas trăiesc în case abandonate, barăci, corturi sau chiar în aer liber. 50,6% au sub 30 de ani. Principalele naționalități: Burkina Faso, Mali, Ghana, Coasta de Fildeș, Tunisia, Maroc. „Dar, la 30 iunie 2015, este net prevalent numărul cetățenilor români", avertiza, luna trecută, Manuela De Marco. 
Nivelul de educație și de cunoaștere a legilor din Italia sunt scăzute, ceea ce facilitează înșelarea și șantajarea lor de către maiștri, angajatori și diferiți exploatatori. 50% nu au acte corespunzătoare; 57,7% au raportat că nu sunt angajați cu contract; 72% au făcut datorii pentru a emigra și, apoi, pentru a lucra în Italia, devenind astfel vulnerabili la șantaj. 

La 31 martie a.c., carabinierii din Catania au arestat 9 inculpați acuzați că au exploatat mai mulți lucrători români. Aceștia îi forțau, sub amenințare, să muncească într-un ritm istovitor pe câmpuri, pentru a crește astfel profiturile organizației infracționale. Anchetatorii au audiat mai multe victime, printre care se aflau atât femei, dar și copii. Victimele erau racolate din România, iar apoi erau aduse într-o stare de supunere psihologică, pentru a fi forțate să accepte condiții de muncă oneroase. Spre exemplu, în cazul în care încercau să se împotrivească, românii erau amenințați că-și vor pierde toți banii câștigați.   

„Angajarea ilegală a luat acum o dimensiune tentaculară”, spune Concetta Notarangelo, membru al „Proiectului Presidio" Caritas în Foggia. „În cunoscutul „ghetou” din Rignano există maiștri sau „capineri” (trad. – șefi ilegali), migranți de origine africană care vorbesc bine limba italiană și care transportă muncitori între ghetou și câmpuri; apoi există mulți români care încheie acorduri între maiștri și angajați; și în cele din urmă asistăm la o creștere a numărului de italieni care vin direct în ghetou, pentru a transporta imigranți pe domeniile lor”, avertizeză Notarangelo.

Mâine pe ActiveNews: poveștile unor români care au plecat în Italia să-și împlinească visul și s-au întors acasă între patru scânduri