ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Trei milioane de elevi din toată țara se întorc la școală luni în condițiile în care Ministerul Educației a anunțat că peste 4.200 de școli din România nu au autorizație sanitară și nici aviz de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

 În total, 4.221 de clădiri școlare din întreaga țară necesită aviz de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și autorizație de sănătate de la direcțiile de sănătate publice, potrivit cifrelor oficiale transmise de Ministerul Educației. De asemenea, tot la nivel național, sunt 20.710 clădiri care nu au aceste avize și autorizații, însă nu toate le necesită, aici fiind implicați mai mulți factori, cum ar fi anul de construcție, reabilitarea/renovarea acestora. Datele comunicate de Ministerul Educației mai arată că, în România, funcționează 18.746 de instituții de învățământ cu personalitate juridică, care operează în 26.733 de clădiri. În ceea ce privește unitățile de învățământ din Capitală, primarul general Gabriela Firea a declarat că în jur de 500 de școli ar avea probleme cu avizele ISU.

Purtătorul de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis, Mădălina Pușcalău-Dobrovolschi, a declarat, duminică seară, că șeful statului așteaptă ca Guvernul să facă public planul privind avizele de funcționare ale școlilor.

"Președintele României acordă un foarte mare interes acestui subiect, educația. Administrația Prezidențială a avut două întâlniri importante cu reprezentanți ai ministerelor care au în atribuții lucruri care țin de organizarea anului școlar și cred că vă amintiți ultima dintre aceste discuții a avut loc pe data de 15 iulie, moment în care au fost niște promisiuni foarte concrete care se referă la mobilizarea unui grup interministerial care să centralizeze informații despre nevoile de investiții în infrastructură la nivel local și care să și controleze, să verifice modul în care sunt investiți acești bani în lucrări de obținerea avizelor în domeniul sanitar, de obținerea avizelor ISU, în toate acele lucrări care sunt necesare în zona de infrastructură. Ne așteptăm să facă Guvernul public acest plan, un plan foarte important și pentru că presupune colaborarea strânsă între autoritatea locală și centrală", a afirmat Mădălina Pușcalău-Dobrovolschi.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a transmis, la rândul lui, că termenul de solicitare a finanțării pentru lucrări necesare obținerii autorizației sanitare de funcționare a fost prelungit până la data de 20 septembrie 2016. Decizia a fost luată pentru ca un număr cât mai mare de unități să înceapă anul acesta intervențiile de acest fel, ca urmare a faptului că sumele alocate cu această destinație nu au fost solicitate integral. Este vorba de fonduri în valoare de 800.000.000 lei, alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), reprezentând circa 66% din bugetul programului.

Noul an școlar vine și cu noutăți. Potrivit Ministerului Educației, în calendarul anului școlar 2016-2017 au fost corelate perioadele de vacanță și perioadele de cursuri pentru optimizarea calendarelor examenelor și concursurilor naționale. Este vorba și de programul național „Școala altfel”, al cărui program de desfășurare a fost flexibilizat. Astfel, programul se va întinde pe durata a cinci zile lucrătoare, lăsând la decizia comunității școlare perioada pentru derularea programului, după cum urmează: 21 noiembrie - 2 decembrie 2016, 27 februarie - 31 martie 2017 și 15 mai - 9 iunie 2017 (învățământul preșcolar și primar), respectiv 17 octombrie - 2 decembrie 2016, 27 februarie - 31 martie 2017 și 15 mai - 9 iunie 2017 (învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal).

Schimbări sunt și în ceea ce privește examenele naționale. Astfel, prima sesiune a examenului de Bacalaureat din anul 2017 se va încheia pe 24 iulie, în timp ce a doua va avea ca punct final data de 21 august. Totodată, examenul pentru definitivare în învățământ se va organiza în perioada vacanței de primăvară (luna aprilie). O altă modificare, valabilă și în cazul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, vizează eliminarea prevederii conform căreia nota finală după soluționarea contestațiilor se modifică numai în cazul în care între nota inițială și nota de la contestații există o diferență de minimum 0,5 puncte.

Tot ca element de noutate, în procesul de admitere în învățământul liceal de stat, ponderea mediei claselor V-VIII în calculul mediei de admitere a fost redusă de la 25% la 20% pentru a accentua importanța Evaluării Naționale la finalul clasei a VIII-a. De asemenea, repartizarea computerizată a elevilor în clasa a IX-a se va realiza într-o singură etapă, urmată de o perioadă dedicată rezolvării cazurilor speciale, conform metodologiei.