ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În luna martie a fiecărui an, după sărbătoarea mărțișorului, elevii de clasa a opta susțin examenul de simulare. Ei se află în fața unor subiecte realizate după modelul evaluării naționale din vară. Este ultima etapă înainte de proba de foc, o etapă în care copiii văd unde se situează pe scara performanței, primesc răspunsuri la nedumeririle din faza acumulărilor și își fixează cele din urmă obiective. 

Mi-aș fi dorit ca în materialul de față să scriu frumos despre pregătirea elevilor pentru examene, despre emoții și speranță, despre tineri de 14 ani care uită că se află în sala de examen și dau glas inspirației poetice. Despre tineri geniali care găsesc răspunsuri la probleme matematice imprevizibile. Din păcate, realitatea obiectivă nu-mi permite o atare direcție. Totuși, nu voi analiza acum nici felul în care au fost concepute subiectele, nici structura baremelor și nici modul discutabil de anunțare a notelor obținute de candidați. Voi face asta în episoadele următoare fiindcă aș dori să abordez punctual rezultanta acestei probe din luna mărțișorului, în câteva articole.

Voi începe azi, atipic, cu sfârșitul. Cu notele. Cu rezultatele de ieri și de azi.  

În ultimii 10 ani am intrat iarăși în logica cincinalelor. Se fac statistici (ah, statisticile!) despre procentul notelor peste 5, despre ușoara ameliorare a rezultatelor față de anul trecut și, mai ales, față de acum doi sau trei ani, ceea ce vădește cât de priceput este actualul ministru față de cei care l-au precedat... Toată lumea se revoltă când notele nu sunt mari, nu sunt de 9 și 10. 

Dar tot statistica ne spune că anul trecut, în București, cca. 50% dintre elevi au avut la examenul de evaluare națională media peste 8,50. Rezultate de neimaginat înainte de 1989. Devenim o nație supereducată? Totuși, șoptește cineva, la nivel național mai mult de jumătate din note sunt sub cinci! Vai, ne prăbușim? Aceleași veșnice lamentații și analize în bloc ale specialiștilor care vor reforme. Nu este bine deloc cu învățământul, spun ei! Și dacă s-ar mai coborî ștacheta și ar lua toți note peste 5 ar fi bine? Spunem noi. Și unii și ceilalți rămânem cu întrebarea pusă și cu răspunsul în coadă de pește.

În București, mediile sunt mari dar la nivel național sunt, totuși, foarte mici. Și la evaluarea națională de anul trecut și la simularea de anul acesta. Graficele prind întregul spectru (urban/rural) și ne ajută să înțelegem fondul problemei.
 
 
Obs. Notele sunt așezate crescător. Cu albastru se văd rezultatele din mediul urban, iar cu roșu cele din mediul rural. Pentru mai multe amănunte, click AICI

Aproape jumătate din populația României trăiește în mediul rural. Așa încât, influența mediului rural asupra rezultatelor globale este una extrem de importantă. Graficele ne arată, în același timp, că nu există o diferență între regiuni istorice. Așa încât elevii din Cluj Napoca, Iași sau Constanța au rezultate asemănătoare. Diferențele evidente sunt dintre elevii din Călărași și cei din București, sau între cei din zona rurală a județului Iași și cei din municipiu. Lucrurile acestea sunt cvasicunoscute și, de asemenea este cvasicunoscut că nivelul mai slab al mediului rural se datorează profesorilor mai slabi calificați sau faptului că multe familii sunt sărace iar copiii nu beneficiază de meditatori. De asemenea, mulți copii din mediul rural au părinții plecați la muncă în străinătate, samd. Aceste situații se regăsesc și în mediul urban dar într-o proporție mai mică. Ușor se va constata că școala românească nu este cea din Australia sau din Finlanda, care să presupună o egalizare de șanse pentru locuitorii din medii diferite. 

Toate aceste analize sunt corecte. Dar, totuși, nu suficiente pentru a explica discrepanțele. Aș da un singur exemplu: înainte de 1989 mediul rural beneficia într-o măsură mult mai mare de profesori bine pregătiți față de cei de azi, fiindcă se practica sistemul repartițiilor. De asemenea practica meditațiilor era restrânsă peste tot. Cu toate acestea, și atunci, poate mai mult decât azi, ceea ce e semnificativ, rezultatele școlare ale elevilor din mediul rural erau mult mai slabe decât ale celor din mediul urban.

 Aici vorbim de statistici, nu luăm în discuție cazurile individuale. Știm cu toții că o bună parte, majoritară chiar, din elita științifică și culturală a acestei țări a provenit din mediul rural. Dar nu despre Niculae Moromete vreau să vorbesc în materialul de față. Niculae este inadaptat vieții de la țară. A avea grijă de oaie e o sarcină prea grea pentru el, îl chinuiește. O visează și în somn pe Bisisica. Catrina are grijă de el, îi păstrează bucata de brânză ca să supraviețuiască fiindcă în mediul acela nu are nicio șansă. 

Personajele asupra cărora vreau să vă atrag atenția sunt Achim, Nilă și Paraschiv. Adică ceilalți.

În orice evaluare făcută global asupra sistemului de învățământ, dacă s-ar lua rezultatele din urban, evident că România ar fi peste media europeană. Există, însă, așa cum am spus, acele procente de 30-40% din numărul elevilor, cei caracterizați în presa noastră ca analfabeți funcțional, care în proporție covârșitoare provin din mediul rural și care, în orice statistică europeană, ar trage România pe ultimele locuri. 

Dar cine sunt acești elevi analfabeți funcțional? Ei sunt copiii țăranilor noștri, ultimii țărani din Europa. Evident că aici nu discutăm despre o incapacitate cognitivă, mentală, diferențe de tip rasial sau de altă natură. Analiza trebuie făcută punând față în față deprinderile, activitățile, preocupările și mai ales universul mental al unui copil de țăran versus deprinderile, activitățile, preocupările copilului ce provine dintr-o familie integrată modernității. Copilul de la țară, de exemplu, este un copil care s-a deprins să trăiască în ritmurile legate de natură, de glie, în contactul permanent cu animalele. Un copil cu structură mentală care presupune stabilitate, legare de pământ și lipsă de curiozitate. Un copil care preia și perpetuează niște modele atemporale. În sfârșit, un copil care are dificultatea de a se exprima dar care deține, totuși, o profundă înțelegere instinctivă. 

Nu trebuie, de asemenea, ignorată într-un atare profil obișnuința muncii fizice, cu consecințele sale abrutizante. Vedem aceste consecințe și în alt tip de statistici, cele medicale în primul rând: înălțimea locuitorilor de la țară este mai scăzută decât a celor de la oraș. De asemenea, trebuie luată în calcul slaba concentrare vis-a-vis de completarea unor chestionare, teste, care pentru un copil crescut la țară au mică relevanță. 

Ceea ce vreau să subliniez e următorul lucru: analiza nu are în vedere locuitorul din mediul rural (și atât!) ci țăranul, mai exact cel ce practică agricultura și creșterea animalelor. Aproape întregul mapamond este conectat la internet și facem parte cu toții dintr-o cultură globală. Astfel, un locuitor finlandez din mediul rural poate fi la fel de pregătit pentru modernitate ca și cel din mediul urban. Dar în România încă mai există comunități autentice de țărani care scapă schemei globale.

 În planurile cincinale care se făceau înainte de 1989, se propunea an de an transformarea acestor mase de țărani în muncitori. Sistematizarea satelor însemna comasare, construire de blocuri, într-un cuvânt distrugerea satelor. Planul nu a reușit niciodată până la capăt și deseori coexistau în aceeași persoană atât muncitorul navetist cât și țăranul. Soluția aleasă de diriguitorii educației naționale de dinainte de 1989 pentru acești viitori țărani (căci asta erau cei din mediul rural neintegrați mentalității moderne) era învățământul de 10 clase. Ei terminau gimnaziul și rămâneau la școala din comună unde mai făceau doi ani. Nu susțineau niciun examen, nicio treaptă. Nu-i veți regăsi în statisticile vremii. Când se concepeau subiectele pentru admiterea în liceu, ei nu erau luați în calcul ci mergeau pe tăcute la profesională

Da, regimul comunist presupunea egalitarism, dar examenul de admitere în liceu tria, cernea o bună parte din populația școlară care nu se ridica la anumite standarde de învățământ. În postdecembrism s-au desființat acele școli de 10 clase, s-au desființat și școlile profesionale, așa încât toată această masă de viitori țărani sub atenta îndrumare a Uniunii Europene, urmează a fi schimbată. Este unul din motivele pentru care astăzi satul românesc moare. 

Sunt înduioșătoare documentarele de pe National Geografic, documentare în care realizatorul străin este fascinat de existența unei vieți rurale autentice în România. Dar în sistemul construit astăzi, o asemenea viață devine imposibilă. Noi nu le mai permitem copiilor de țărani să mai fie țărani! Căutăm să îi integrăm, de pildă, într-o clasă de liceu. Ei fac naveta, pleacă de acasă cu noaptea în cap și se întorc seara. Nu-i mai lăsăm să deprindă munca pământului și să crească animale. Îi învățăm să utilizeze computerul și să obțină niște surogate de cultură. Nu-l mai lăsăm pe copilul  de țăran să fie Ion (de cele mai multe ori, prin noile modele de la TV, este Antonio sau Patrick) dar, în același timp îl punem să învețe la școală și să-l comenteze pe Ion al lui Rebreanu, ceea ce, evident, îi este foarte greu. Fiindcă este mult mai ușor unui elev din mediul urban care utilizează cuvintele frumoase (cele mai multe din ele sunt neologisme pentru un țăran), elev care are tehnica exprimării, să vorbească de Ion. Diferența este, însă, că cel din rural chiar era un adevărat Ion. 

 Factorul decizional politic ar trebui să se întrebe care este interesul nostru, ce vrem să facem cu acești copii care vin din familii de țărani. Dacă îi schimbăm și le deschidem poarta modernității, România nu are, în momentul de față, capacitatea industrială care să le ofere o șansă AICI. Este evident că la nivel european există interesul de a-i integra. Din mai multe motive. Mai întâi ei sunt o forță de muncă extrem de ieftină și de comodă. Spania și Italia sunt pline de tineri veniți din mediul rural din România, tineri pe care noi, statul român, i-am rupt din mediul lor și nu i-am mai lăsat să fie țărani. Am făcut din ei muncitori rurali, sezonieri. 

Este o mare diferență între un țăran care își muncește propriul pământ și care merge pe filosofia autosuficienței și un fermier modern prins în filosofia pieței. Țăranul tradițional nu muncește pentru a face bani ci pentru a se îndestula pe sine. Această autarhie e denunțată în toate analizele Băncii Naționale a României și Băncii Mondiale. Se constată că o treime din populația țării nu face parte din circuitul economic, nu produce pentru piață și nu muncește pentru alții. Neavând surse de venit, ei intră în ceea ce se cheamă asistații social. Sunt denunțați peste tot ca dușmanul public numărul unu, așa cum erau burghezii pe vremuri. Vina acestor oameni este doar una singură: că încearcă să supraviețuiască fără a munci pentru altul. 

Tânărul pe care l-am rupt de pământ va cultiva căpșuni în Spania contra unui salariu mizerabil. Acest tânăr rupt de mediul lui, de propria țară, de familie, analfabet funcțional, va accesa rețelele sociale pentru a-i regăsi pe ai săi. Acest tânăr va cădea ușor pradă manipulării lipsindu-i mijloacele de a discerne. Deloc întâmplător, diversiunea din 2014 din timpul votului a vizat victimizarea acestor tineri (nu sunt lăsați să voteze, deși ei vor!) pentru a crea spaimă, indignare în rândul celor din țară. Părinții și rudele acestor tineri au mers la vot în locul lor. Asistații social, care știam cu cine ar fi votat altfel, au ieșit din casă și s-au dus la urne supărați pentru că el, exilatul, el, cel care le trimite bani din Spania și Italia vrea să voteze dar nu poate...Așa s-a scris istoria electorală. 

În al doilea rând, există interesul schimbării și dezagregării acestor mase țărănești fiindcă ele promovează un anumit tip de mentalitate indezirabilă celei moderne. Agresiunea simbolică este la Muzeul Țăranului Român dar procesul real tot în sate se desfășoară. Fiindcă aceste mase țărănești sunt conservatoare. Ei înțeleg relațiile între bărbat și femeie într-un anume mod, dictat cumva și de mediu: bărbatul face muncile grele iar femeia ține gospodăria. Și așa mai departe.  Există riscul ca tocmai din acest mediu să se formeze intelectuali conservatori. Acei Niculae Moromete care pleacă la oraș, asimilează cultura înaltă dar pe fondul constitutiv rămân conservatori! 

Dar să ne întoarcem la examenul de simulare, la evaluările naționale, la copiii de 14 ani. Personal, aș încerca aici o concluzie: atunci când rezultatele dintre rural și urban se vor egaliza, abia atunci vom fi pe cale să devenim o țară occidentală.