Astăzi, 18 cetăţeni zgribuliţi au venit la Ministerul Educaţiei să susţină o petiţie prin care „67 de ONG-uri cer introducerea educației sexuale în școli”. Așa spune online-ul că sunt, 67 de ONG-uri, adică o forţă, deși orice asociaţie pot fi înfiinţată de numai trei cetăţeni. Sunt 67 de organizaţii și pentru că specialiștii în marketing știu că numărul, și nu calitatea poate da forţă în transmiterea unui mesaj. De aceea sunt aduși la mitinguri indivizi ce scandează lozinci pentru 50 de lei sau o pungă de mălai. Ca să iasă la număr.

Petiţia, intitulată imperativ „Educație sexuală în școli ACUM!” și adresată Ministerului Educaţiei Naţionale, Institutului pentru Științele Educației, Ministerului Sănătății și Ministerului Tineretului și Sportului, a fost lansată în spaţiul virtual în urmă cu patru zile. Şi, deși evenimentul s-a bucurat de o mediatizare generoasă (Mediafax, Hotnews, Adevarul, Cotidianul și alte site-uri cu secularismul în suflet au propagat informaţia în mediul virtual), petiţia online nu a adunat, până la această oră, decât 377 de susţinători. Cam puţini, pentru 67 de ONG-uri... Şi deloc relevant, raportat la populaţa ţării noastre. Ultimul semnatar al petiţiei „Educație sexuală în școli ACUM!” este „Sarah Knippel”, adică... o româncă sadea.

Pot vorbi 18 cetăţeni, care au spate susţinerea virtuală a altor 377, despre ce ar trebui să înveţe copiii noștri la școală? Au ei dreptul să decidă și să impună ce este mai bine pentru cei peste 3 milioane de copii, câţi sunt înscriși în sistemul de învăţământ din România? Categoric, nu.
   
Chiar dacă mesajul lor este artistic și profesionist ambalat, întru diseminarea informaţiei și abaterea atenţiei oamenilor de la fondul problemei. Astăzi, de pildă, la flashmob-ul organizat în faţa Ministerul Educaţiei, susţinătorii predării sexului în școală au întins niște frânghii, pe care erau agăţate prezervative și chiloţi cu mesajul „O FACEM, DAR CUM?”. Sau „VAGINUL MEU, ALEGEREA MEA”, „DACÃ NU LA ŞCOALÃ, ATUNCI UNDE?”.  Tot acest spectacol s-a desfășurat, repet, în spaţiu public, în faţa Ministerului Educaţiei!
 
Oricâte ONG-uri ar avea în spate, fictiv sau nu, oricâţi semnatari, români sau nu, oricâţi chiloţi ar flutura la intrarea într-o instituţie publică, inscripţionaţi sau nu, o petiţie nu poate înfrânge drepturile conferite părinţilor prin legea românească. Pentru că art. 51, alin. (2) din Legea 272/2004 prevede că „părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor”. Prin urmare, nu ONG-urile care-și expun lenjeria intimă în public au dreptul de a decide asupra educaţiei copiilor noștri. Ci noi!