Făcând o trecere tematică prin istorie asupra educației copiilor și tinerilor, observăm că aceasta a fost mereu esențială pentru elita politică a vremii, care a promovat în școală valorile ce o caracterizau. 

De la grecii care-și formau copiii drept cetățeni din fașă, pentru ca apoi să le inducă patriotismul local prin legende, mese comune și participare la discursuri strălucitoare…

De la romanii pentru care Patria era Lumea iar Lumea în miniatură era Patria. Latini pentru care pater (tatăl) era personajul central al vieții fiecăruia, totul subsumat triadei fides, pietas și libertas, valorile care au definit cel mai mare și longeviv imperiu al antichității…

 

Scolastica medievală forma bunii creștini, renascentiștii pe homo universalis, iluminismul omul rational, deist și contractual, modernii de veac XIX cetățeanul modern, trăitor într-o lume desacralizată, membru al Națiunii și nu supus al Monarhului. Soldat al țării sale, el a fost treptat încolonat la roata istoriei. 

 

Istoria se accelerează odată cu motoarele cu aburi, masele forțau evenimentele, și în ritmul trepidant al peliculei cinematografice de propagandă, ajungem așadar și la vremurile paradisului terestru visat de comuniștii. Neapărat Cetatea Soarelui era populată de copii în uniforme și cravate roșii care cântau fericiți.

Învățământul este organizat exclusiv de Stat pe temeiul unității de structură și este așezat pe baze democratice, populare și realist-științifice – proclama cu emfază legea comunistă din 1948. Bazele acelea realist-științifice și populare, fundația sistemului,  s-au construit prin distrugerea sistematică a culturii românești interbelice, definită ca fiind ”burgheze, fasciste, reacționare”. În consecință, tânărului în formare i se taie accesul la cultura înaintașilor, care este drastic cenzurată. Cartea ”Publicații Interzise” conținea 522 de pagini în care titlurile sunt dispuse alfabetic, pe secțiuni (A se vedea Ilie Bădescu, Mihai Ungheanu - Enciclopedia valorilor reprimate, Pro-Humnitate, București, 2000).

Legea nr.11/1968 prevedea că „Învățămîntul are drept scop însușirea, de către cetățeni, a culturii generale și a cunoștințelor necesare exercitării unor profesiuni utile societății, formarea concepției lor materialist-dialectice despre natură și societate, educarea intelectuală, morală, estetică și fizică, cultivarea dragostei lor față de patrie și popor, față de idealurile, de pace și progres social”.

 

Finalitatea educației este limpede definită în lege și concordă cu scopurile regimului: cultură generală dar subsumată concepțiilor atee materialist-științifice, promovarea moralei (socialiste, firește), dezvoltarea unui trup sănătos și a unei educații intelectuale și estetice. Totodată, se cultiva patriotismul, apropierea de popor, dar se promovau și lozincile pacifiste atât de dragi socialismului.

Peste numai un deceniu, Legea nr.28/1978 surprindea evoluțiile regimului. Astfel, învățământul nu este doar factor principal de cultura si civilizație, ceea ce nu diferea esențial de legislația veche, dar are ca scop și educarea omului nou.

 

Tot legea din 1978 trasa învățământului sarcina de a asigura înfăptuirea politicii partidului și statului privind pregătirea cadrelor pentru toate domeniile activității economice si sociale. În timp ce legea din 1968 doar educa cetățenii, cea din 1978 pregătea cadre, necesare partidului. Cetățeanul educat, chiar în concepția materialist-științifică, nu era suficient regimului, dacă nu era cadru de nădejde al partidului.

 

Pregătirea cadrelor urma a se face pe baza celor mai noi cuceriri ale științei si tehnicii, ale cunoașterii umane, formarea si dezvoltarea conștiinței socialiste a tineretului, creșterea unor generații temeinic pregătite pentru munca si viață, devotate patriei, partidului si poporului, cauzei socialismului si comunismului.

Se poate ușor decela alunecarea, prin legea din 1978, spre o formă agresivă a ideologizării. Comunismul nu mai era un ideal universal, se construia de către partid, prin popor, care era unitar și omogen.

Legea nr.84/1998 oglindea în sine schimbarea regimului politic.Invățământul urmarește realizarea idealului educațional, întemeiat pe tradițiile umaniste, pe valorile democrațieișsi pe aspirațiile societății românești, și contribuie la păstrarea identității naționale. Idealul educațional al școlii românesti consta in dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, in formarea personalității autonome si creative. Invațământul asigura cultivarea dragostei față de țară, față de trecutul istoric si de tradițiile poporului român. 

 

Ideologia marxistă, concepțiile materialist-științifice, erau înlocuite de o terminologie care însemna întoarcerea la școala românească interbelică: ”tradițiile umaniste, valorile democrației, identitate națională, individualitate, personalitate, dragoste de țară și dragoste de trecut. Se punea capăt progresismului și re-educării pentru formarea „omului nou”.

Încă de la început frapează folosirea terminologiei specifice științelor psihologice și accentul pus pe utilitate: promovarea unui învățământ orientat pe valori, creativitate, capacități cognitive, capacități volitive și capacități acționale, cunoștințe fundamentale și cunoștințe, competențe și abilități de utilitate directă, în profesie și în societate- art.2 alin.(1),

 

Apoi textul legii ne înfățișează misiunea educației în România:

 

Trecând peste monumentala limbă de lemn, care depășește cu brio până și textul legii din 1978, actuala lege trasează de fapt linia directoare: FORMAREA INFRASTRUCTURII MENTALE A SOCIETĂȚII ROMÂNEȘTI ÎN RAPORT CU NOILE CERINȚE.

 

Practic, se revine la formarea omului nou. Mai grav, formarea acestuia (a infrastructurii mentale!!!) se face în raport cu noile cerințe. Vechile cerințe, externe bineînțeles, erau cele din 1948 (bazele populare și realist-științifice). Totodată, revine progresismul (ne pregătim pentru societatea viitoare, una superioară, firește).

 

Noua lege renunță la educarea tinerilor pentru loialitate față de patrie. Au fost eliminate orice referiri la trecutul istoric, la tradiții, iar păstrarea identității naționale se regăsește doar la nivel de principiu, printre alte douăzeci și ceva enumerate. În schimb, revine în forță terminologia epocii de aur: legea urmărește să formeze o concepție de viață bazată pe valorile umaniste și științifice. Se observă diferența de abordare față de legea din 1998, care utiliza expresia tradițiile umaniste (umanioarele) și care evita alăturarea umanist-științifică, caracteristică materialismului dialectic.

 

Tulburător față de toate legile educației adoptate în România în secolul care a trecut este că legea din 2011 renunță a mai propune formarea valorilor morale și estetice. De asemenea, în viziunea actualei legi, copilul, elevul, tânărul, încetează a mai fi centrul și interesul legii. Noțiuni precum cetățean, care se regăsește doar cu sensul de posesor de carte de identitate, iar nu cu sensul originar, de locuitor al cetății și, din această perspectivă, de posesor al anumitor virtuți, popor,patrie, națiune, caracteristice Constituției în vigoare, nu se mai regăsesc în lege.

 

Educația are ca scop generarea sustenabila a unei resurse umane nationale inalt competitive, capabilă sa funcționeze eficient. Dacă nu ar fi grav, limbajul specific energeticianului ar stârni un umor de nestăvilit... Altfel, da, finalitatea o reprezintă buna funcționare a sistemului, într-o lume birocratică ce balansează între Kafka și Jaroslav Hasek.

Deunăzi, într-o declarație publică, fostul ministru al educației și creatorul legii 1/2011 afirma că a-ți educa fiul sau fiica după propriile convingeri este un privilegiu, iar societatea este cea care decide cum trebuie să ne educăm copiii. Afirmația se referea la învățământul alternativ, așa-numitul homeschooling, considerat ca nepotrivit.În

 

Constituția noastră de Republică laică scrie clar la art.29 alin.(6) faptul că „Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine”. Dacă educația se face potrivit propriilor convingeri ale părinților, cum poate un fost, poate viitor ministru, să accentueze că acesta este un privilegiu? Drepturile constituționale sunt privilegii? Întrebări retorice...În fapt, legea educației se raportează la părinți doar în calitate de parteneri ai statului în realizarea obiectivelor stabilite de acesta.Perspectiva constituțională a dialogului stat-cetățean și a acomodării valorilor promovate de sistemul educațional de stat cu valorile sădite copilului în familie este brutal respinsă în legea educației. Și nu doar a educației. Mai nou și în legea vaccinării.

 

Cuvintele fostului ministru, venite, parcă, din triștii anii 50, când copiii nu erau în primul rând ai tăi ci ai Partidului, când încolonarea pionierilor era eminamente necesară pentru a mărșălui către viitor, sunt de înțeles în contextul și linia de gândire promovată de elita politică a României.

 

Nici un moment, în legi și alte documente oficiale din România adoptate după 2000, perspectiva gaullistă a unei Europe a națiunilor nu se regăsește.

 

Puțini știu că actualul curs al politicii poloneze nu este urmarea toanelor a doi gemeni ciudați, sau rezultatul reacției la evenimente „neprevăzute”. În 1999 Dieta vota „Legea privind limba poloneză” prin care, (citez din lege): „polona constituie elementul fundamental al identității naționale și un bun al culturii naționale”, "conservarea culturii și avântul ei nu e posibil decât grație protecției limbii”, etc, etc. Printre altele, legea constrânge organele de stat și instituțiile publice la protejarea limbii. Să vă mai amintesc reacțiile „elitei” noastre la Legea Pruteanu?? Apă de ploaie, o ploaie acidă și la fel de mortală ca furtuna de la Katyn. Peste mai puțin de un an, Congresul Culturii Poloneze a avut ca obiectiv reflecția comună asupra stării patrimoniului cultural și asupra ierarhiei valorilor în ajunul intrării Poloniei în UE (2004), iar în 2001 frații Kaczynski, anticomuniști autentici, catolici fervenți și, firește, eurosceptici, puneau bazele Partidului „Lege si Justitie” de orientare conservatoare. Iată, deci, că gemenii erau „o emanație” a Poloniei profunde.

 

Cu răbdare și har s-a pus la punct o strategie pe termen lung, culturală, dar și politică privind modul cum Polonia se poate integra în familia europeană și-și poate păstra în același timp identitatea națională. Clasa politică poloneză, la unison cu elita culturală, au reprezentat poporul polonez în toate instituțiile europene, asumându-și toate riscurile care decurg de aici. Demn de remarcat este că în discuțiile din Parlamentul european, deputații polonezi au fost solidari în a apăra valorile familiei, în ciuda presiunilor psihice mizerabile la care au fost supuși.

Atunci când un partid își asumă o orientare de dreapta, în Polonia chiar are acoperire. Între clasa politică poloneză și cetățenii polonezi există o relație democratică electori-reprezentanți.

 

Un proces asemănător a avut loc și în Cehia, la fel și în Ungaria, toate aceste țări din est fiind extrem de reticente față de anumite prevederi din Tratatul de la Lisabona, pe care l-au semnat cu mare greutate și numai după ce au obținut numeroase derogări. 

 

O declarație mult mai apropiată în timp, e cea în care președintele României Klaus Iohannis, proaspăt ales, califica învățământul drept prioritate națională. Multora dintre dascăli le-a apărut pe buze un zâmbet triumfător și, materialiști în esență, se și vedeau cu salariile triplate, șofer la scară și o medalie la piept. 

 

Am intuit, însă, dintru început, că nu aceasta era ambiția unui fost profesor de succes.În fapt, nu profesorii, ci învățământul devenea o prioritate națională, ceea ce este cu totul altceva. În acord cu teoriile sistemice mult uzitate, bravii mei confrați sunt resurse ale sistemului de învățământ. Evident, nu singurele și, din analiza politicilor publice derulate în România, nu cele mai importante. De exemplu, baza materială e mai importantă, parol! Interesul față de educație vine din necesitatea modificării infrastructurii mentale în vederea integrării. 

Educația – prioritate națională. Sună bine, pentru unii dintre dumneavoastră, care arborați tricolorul la balconul apartamentului sau chiar la cel al căsuței de vacanță, aceste cuvinte magice poate fac să vă tresalte piepul de mândrie. Și totuși... citiți legea educației. 

 

Fostul ministru Daniel Funeriu despre asta vorbea: societatea are rolul de a educa tinerii. Școala modernă formează soldați ai noii orânduiri. Copiii, adolescenții, tinerii trebuie să frecventeze asiduu școala dar nu pentru a citi clasici, a deveni pasionați de științe sau de istoria țării lor (aproape eliminată din programele școlare). Ci pentru ca mâine, apatrizi civilizați, să treacă prin fața relicvelor trecutului, sate, muzee, biserici, și, nemulțumiți de perspectiva arhaică, să privească înapoi cu mânie.