Numărul absolvenților de liceu cu diplomă de Bac va scădea sub 100.000 din acest an
Este vorba de estimarea președintelui Consiliului Național al Rectorilor din România, Sorin Câmpeanu, care a declarat că 2016 este primul an când numărul acestora se va reduce sub acest prag.
"Ne confruntăm cu acest trend descendent demografic. Avem anul acesta 88.000 absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat, probabil vom mai avea 9.000-10.000 în sesiunea de toamnă, însă, oricum vom avea sub 100.000 de absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat” a spus Sorin Câmpeanu, citat de Hotnews, în deschiderea Forumului Organizațiilor Studențești din România, eveniment care se desfășoară la Galați.
"Este primul an după 1990 în care coborâm sub 100.000 și am avut ani cu peste 200.000 de absolvenți. Este o provocare, iar deja universitățile simt acest lucru. Eu provin dintr-o universitate (Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, n.n) care a reușit să-și ocupe toate locurile de studii cu licență și masterat din primele zile de admitere, dar acest lucru nu s-a întâmplat la multe universități din țară” a subliniat Câmpeanu.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu universitățile particulare care resimt mult mai acut scăderea numărului de studenți plătitori de taxe, în condițiile în care legea le împiedică să își lichideze activele dacă doresc să-și închidă afacerea. Probabil vom asista la o reducere drastică a numărului de grupe și specializări, la limita prevederilor legale.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)