ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, luni seară, că școlile din București vor fi închise toată săptămâna din cauza vremii nefavorabile, cursurile urmând să fie reluate lunea viitoare.

Edilul a precizat că școlile din București vor fi închise toată săptămâna din cauza vremii nefavorabile, cursurile urmând să fie reluate lunea viitoare.

"M-am consultat cu domnul ministru al Educației, cu inspectorul școlar general, cu domnul prefect, cu primarii de sectoare, cu medici, cu părinți și concluzia este una foarte clară. Având în vedere condițiile meteo vitrege, școala ar putea să înceapă vineri în Capitală, ceea ce ar fi neplăcut, pentru că e zi de final de săptămână, așa că am luat decizia ca toate cursurile să înceapă luni, 16 ianuarie", a anunțat Gabriela Firea.

Măsura se aplică creșelor și grădinițelor.

Universitățile urmează să decidă fiecare în parte când vor începe studenții cursurile.