Mare scandal într-un liceu din Petroșani după ce un profesor de istorie le-a vorbit elevilor despre „cazul Monica Iacob-Ridzi”, în timp ce, fără știința lui, lecția era  transmisă live pe facebook.

Sunt 19 minute filmate. Presa a făcut știre din primele cinci, construindu-și subiectul pe notorietatea personajului invocat de profesor. Dacă el ar fi vorbit despre vreun șef de post, și nu despre familia primarului din Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, știrea nici n-ar fi existat. 

Profesorul n-ar fi fost cercetat acum de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, cele două eleve care au pus cursul de istorie pe facebook n-ar fi fost sancționate cu nota 6 la purtare, iar deontologii care încă n-au murit de plictiseală jucându-se de-a „Corupția ucide” n-ar mai fi simțit nevoia să apere, din oficiu, nici alegerea profesorului, nici gestul elevelor.

Dar n-am fi aflat niciodată nici ce e dincolo de minutele transformate în știre. Ce fel de selfie-uri cu starea nației mai pun liceeni pe rețelele de socializare.  

Ȋn înregistrarea orei de istorie de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Petroșani, partea despre Monica Iacob Ridzi e cea mai anostă. Adevărata știre începe de la minutul 6:00.  
 
Profesorul de istorie le predă elevilor de clasa a XI-a o lecție despre democrația liberală. Despre principiul separării puterilor în stat. „Ce putere are președintele?”, întreabă el. Ȋn clasă e liniște. „E-xe-cu...”, silabisește profesorul, sperând că va primi răspunsul corect.  „Executor!”, spune eleva care transmite live pe facebook. 

Colega ei de bancă își notează lecția... în telefon. Profesorul desenează pe tablă o schemă cu cele trei puteri din stat. „Facem schema pe caiet, domnu’ profesor?” Nu-i nevoie, profesorul le deseneză doar așa, ca să înțeleagă mai ușor. Cei mai mulți elevi au peste 18 ani. Au drept de vot. „Eu oricum nu pot să fac schema, pe telefon”, râde fata care-și ia notițe „high tech”. „Păi, îți dai seama...”, confirmă profesorul, din lumea lui, real de depășită. „Face poză pe tablă”, intervine colega de bancă, salvator.

„Puterea judecătorească”, continuă cadrul didactic. „Orice stat democratic...” „Are o judecătorie!”, completează, fericită, eleva conectată pe rețeaua de socializare.

„Cum e Parlamentul României, unicameral sau bicameral?”, întreabă proful. „Uni”, se aude o voce în clasă. „Bicameral”, o contrazice alta. „Cum se numesc camerele Parlamentului?” „Păi, aia...” „Senat și... Camera... De-pu...”, silabisește profesorul. „Deputaților!”, strigă eleva. E bingo! 

„Pe lângă Președinte, puterea executivă o are și Guvernul. Că voi aveți tendința să confundați Guvernul cu Parlamentul”, spune profesorul, confundându-și, la rându-i, auditoriul. Ȋl trezește din reverie o elevă: „Guvernul de Interne, Guvernul de...” „Guvernul e compus din miniștri”, o corectează omul de la catedră. „Ministru de interne, ministru de educație...” „Exact”, e fericit profesorul.

„Cum se numește instanța supremă de judecată din România?” Liniște. „Iceceje. Adică, Ȋnalta Curte de Casație și...” „Juridic.”

„Cum credeți că e mai mișto, o singură persoană să dețină cele trei puteri în mâinile ei sau cele trei puteri să fie independende una de cealaltă și să se controleze una pe cealaltă?” Din nou, liniște. „Cum credeți că ar fi mai bine?” „O singură persoană să dețină...” „E un punctul tău de vedere...”, admite profesorul. „Da, da’ mai bine ar fi mai multe”, consideră o altă elevă.

Urmează un vacarm în clasă. „Domn’ profesor, ninge!”, „Cine a închis minele?” „Cei care dau legile. Adică?” „Parlamentul.”

Cadrul didactic concluzionează: „Ați înțeles cum funcționează o țară modernă, da? Astă înseamnă statul român.” Apoi, dictează lecția, iar elevii își notează pe caiete. Titlul: „Democrația liberală”. Cea care-și scrie lecția pe telefon tastează cu viteză, se aude cum  îi păcăne tastele gadgetului. Colega ei, care folosește încă rudimentarul pix, e mai înceată la scris. 

Dictarea durează două minute. Apoi, urmează tema pentru acasă: „Ce aș face dacă m-aș trezi președinte”. „Waaaai, ce n-aș face!”, țipă eleva care transmite lecția pe facebook. „O să scrie 15 pagini”, „20!”, se glumește în clasă. Fără număr. 

Lecția de istorie se încheie cu sfaturi de viață. Despre cum să fii prudent la volan și să nu „încordezi” mașina, despre cum să înveți pentru carnetul de conducere. „Mi-aș lua un Golf așa, mai gingaș...”, visează fata cu „guvernul de interne”.
 
 
Aceasta este Știrea din spatele non-știrii. N-o s-o găsiți cu search pe google și nici în comunicatele vreunui Inspectorat Școlar. Și n-o să-i auziți niciodată pe cei din Ministerul Educației vorbind despre alienarea tinerei generații sau despre disfuncționalitatea sistemului educațional. Despre tinerii care au drept de vot, dar n-au habar cum funcționează democrația. Despre cadrele didactice care luptă cu morile de vânt  pentru a mai salva ceva din educația acestor generații. 

Așa arată un selfie cu starea nației. Iar imaginea va deveni din ce în  ce mai grotească, de vreme ce autoritățile „repară” situația punctual, scăzând nota la purtare unor eleve care, de bine, de rău, erau prezente la oră, și nu prin vreun bar, și anchetând un profesor care, indiferent de metodele abordate, n-a abdicat de la profesie și încă mai încearcă să-i învețe ceva pe elevii lui.