„Demolatoarea de mituri” a învățământului românesc, profesoara Cristina Tunegaru, vindea lucrări de licență cu 150 de euro bucata la mica publicitate. UPDATE Răspunsul profesoarei evită întrebarea

ACTUALIZARE 07:00 Într-o postare pe facebook, doamna Tunegaru încearcă un răspuns, dar evită să răspundă la întrebarea esențială: a pus sau nu acele anunțuri la mica publicitate? Iată mesajul profesoarei:
„Nu am raportat pe nimeni niciodată și nu am solicitat nimănui acest lucru. Sunt târâtă într-un război care nu are nicio legătura cu mine. Nu am vândut lucrări de licență, nu am nicio echipă în spate, sunt singură. Petrec în fiecare zi peste trei ore pe drumul dintre casă și școală, iar când ajung acasă sunt împroșcată de un șuvoi de calomnii, pentru simplul motiv că unii nu-s de acord cu mine sau cu ce cred ei că am spus. Nu am denigrat pe nimeni, dar sunt linșată public de sute de persoane în sute de mesaje, postări, comentarii, pe care nici nu le pot citi.
Îmi afectează viața și munca: cele 21 de ore de predare, ore de pregătire pentru evaluare, pregătire suplimentară cu copiii care au nevoie, ședințe cu părinții și în școală, voluntariat la bibliotecă, activitățile CEAC. E anormal ceea ce se întâmplă, sunt un simplu om care și-a exprimat o opinie. Aș vrea să-mi închid laptopul și să mă trezesc într-o societate normală în care să pot lucra așa cum mă pricep, să pot să ofer ce am eu mai bun, să educ copiii cu drag, să dăruiesc o șansă unor copii dintr-o școală rurală".
Știrea inițială
Una dintre favoritele presei românești recente este profesoara Cristina Tunegaru. Opoziția profesoarei din Huși față de predarea unor „clasici” precum Eminescu, Slavici sau Sadoveanu, au transformat-o pe Cristina Tunegaru într-un fel de port-drapel al celor care își doresc o orientare „europeană” în școala românească.
ActiveNews a descoperit că doamna Tunegaru vindea lucrări de licență, pe site-ul www.micapublicitate.ro, contra sumei de 150 de euro bucata.
„Vând lucrare de licență cu tema poeziei lui Nichita Stănescu. Lucrarea a fost apreciată foarte bine și a fost muncită cu dăruire și seriozitate. Detalii pe mail”, sună textul publicitar al doamnei profesoare. Anunțul a fost adăugat în 2012, pe vremea în care doamna Tunegaru nu era port-drapelul educațional al Hotnews și exemplu de deontologie profesională.
Tot cam în aceeași perioadă, doamna oferea meditații copiilor, „în conformitate cu programa testării naționale”, la prețul de 20 de RON pe weekend pe siteul www.anunturileonline.ro.
Toate bune și frumoase, doar că în 2017, doamna Tunegaru susținea la Digi că „Nu fac meditații. În opinia mea, meditațiile sunt un sistem paralel de învățământ care reprezintă eșecul învățământului public”.
ActiveNews a recunoscut autorul anunțurilor după numărul de telefon. Numărul afișat la anunțuri este identic cu cel al reprezentantului Asociației „Institutul pentru modernizarea educației”, a cărei președintă este chiar doamna Tunegaru.
De-altfel, numărul profesoarei de la Pătrăchioaia (Ilfov) este listat și pe un document aflat pe site-ul Inspectoratului școlar al Bucureștiului, , într-o secțiune unde sunt trecute date de identificare ale mai multor cadre didactice. Pentru a le proteja identitatea, nu vom face publică respectiva secțiune. Documentul este datat 26 iulie 2017 și se găsește aici. ( Se numește:IERARHIA CANDIDATILOR PENTRU SEDINTA DIN 26.07.2017 CARE SE VA DESFASURA LA LICEUL TEORETIC „TRAIAN”. Sheet-ul „Export”, rândul 190)
ActiveNews a cerut un punct de vedere doamnei Emilia Șercan, cunoscută jurnalistă de investigație ce a dezvăluit că lucrările de doctorat ale mai multor persoane publice erau, într-o mai mică sau mai mare măsură, plagiate.
„Faptul că lucrări de doctorat sau de licență se găsesc la vânzare pe siteuri nu este de mirare. Din primul moment în care am început să găsesc dovezi de plagiat în lucrările de doctorat ale unor persoane publice sau demnitari, am avut suspiciunea că acestea nu au fost realizate de ei, ci au fost scrise alte persoane din următoarele două motive: în perioada în care persoanele pe care le-am expus își realizau doctoratul ocupau funcții publice importante care le consumau cea mare parte a timpului, și al doilea, faptul că marea majoritate a acestora nu aveau studii în domeniul in care au urmat doctoratul.
Ceea ce e grav, în momentul în care ești profesor și elaborezi lucrări cu scopul de a le vinde, e că contribui în mod direct la degradarea sistemului educational. În condițiile în care ești constient de faptul că prin acest procedeu, acea persoană obține prin fraudă un titlu nemeritat”, a declarat pentru ActiveNews, doamna Emilia Șercan.
Profesorul Marian Popescu, fost președinte al Comisiei de Etică a Universității București care a constatat plagiatul lui Victor Ponta, critica faptul că unele cadre didactice sunt în „complicitate” cu cei care își arogă titluri nemeritate.
„O dimensiune majoră a fenomenului plagiatului în tezele de doctorat, ca să luăm numai această "față” a furtului intelectual, este aceea a complicității. E de întâlnit nu numai în cazul "elitelor” dovedite ca autoare a furtului intelectual. Universitățile, membri ai corpului profesoral au răspunderi în ce privește asigurarea unui mediu necorupt de plagiat, concursuri pe post didactic trucate, fabricarea de date false, de "mafii” care permit creșterea falsă a gradului de vizibilitate academică ("citările”, indicele Hirsch etc.), validarea lucrărilor studenților fără un control/expertizare a calității de autor etc.”, constata el într-un interviu acordat publicației Europunkt.
Până la ora publicării acestui articol, doamna Cristina Tunegaru nu a răspuns la telefon și nici la mesaj pentru a-și exprima punctul de vedere.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Liga Studenților Iași și președintele de onoare Silvian Emanuel Man au fost atacați brutal de PNL-iștii locali

Scrisoarea Alianței Părinților către toți candidații la prezidențiale: ”Sunteți de acord cu...?”

Europarlamentarul Șerban-Dimitrie Sturdza solicită ministrului Educației al Ucrainei și Comisiei Europene să aprobe limba română în locul celei ”moldovenești” în școlile din Odesa

Doliu în lumea universitară! Renumit lector, moarte fulgerătoare, la doar 45 de ani. A promovat vaccinarea "sigură și eficientă" la ASE

Camelia Suruianu: Poezia, delictul grav al lui Vasile VOICULESCU. + 26 aprilie 1963 - 62 de ani de la moartea sa
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Educație
Persoane: Cristina Tunegaru Emilia Șercan
Locații: București
Subiecte: Corupție Educația românească Plagiat
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)