ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sâmbătă, la miezul nopții, după o percheziție care a început la ora 6:00 dimineața, dr. Gheorghe Burnei a fost reținut de procurorii de la Parchetul Capitalei pentru 24 de ore, urmând ca azi, duminică, să fie prezentat judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă. 

„Niciodată nu am luat bani pentru operații", a declarat Gheorghe Burnei când a ajuns la Spitalul Marie Curie pentru a participa la percheziții, refuzând să facă alte precizări.

Procurorii de la Parchetul Capitalei anunță că dosarul lui Gheorghe Burnei vizează comiterea a 17 fapte de corupție, în perioada octombrie - noiembrie 2016, primul denunț fiind făcut la data de 28 septembrie, informează Mediafax.

Ȋn această dimineață, avocata dr. Burnei, Eliza Ene-Corbeanu, a declarat, pe pagina ei de facebook:
 
„Am cugetat mult dacă să scriu despre profesorul Burnei. Nu pentru că n-aș ști ce. Nicidecum. La cât de mulți pricepuți nedescoperiți au apărut de câteva zile, mă simt chiar complexată că încă nu stăpânesc prea bine metoda clinică pentru distracția femurului sau tibiei, pentru care domnul profesor are brevet de invenție.

Luând la mână cele peste 20.000 de operații pe care le-a făcut până acum, nu îmi dau seama, deocamdată, dacă a strâns bine șuruburi, dacă a folosit substanțe de umplere adecvate, dacă a tăiat corespunzător, dacă are vreun merit că un copil poate merge în urma experimentelor abominabile la care profesorul Burnei îi supunea. Dar sunt absolut convinsă că vor apărea specialiști care ne vor lumina că acest om a fost, de fapt, un ucigaș mediocru de prunci nedoriți. 

Probabil că, uneori, profesorul Burnei intra în sala de operații cu gânduri criminale, pentru că asta e menirea unui chirurg - să taie și să suprime. La naiba! Cum de nu le-a spus nimeni miilor de părinți care dormeau în fața ușii cabinetului că doctorul ăsta e rău, prost pregătit și dornic de experimente eșuate? 

Acum câțiva ani, în timp ce consulta, a făcut un accident vascular cerebral. L-au luat cu targa din cabinet, iar în jurul lui se strânseseră părinți disperați: «domnule profesor, vă mai întoarceți astăzi?».

S-a întors, nu atunci, dar la scurt timp, și a continuat să facă ce știa mai bine. 

Dintr-o dată, tot ce a realizat până acum este un dezastru. Pentru că așa au hotărât niște pricepuți. 

Cel mai greu a fost să-i explici că, după ce s-a întâmplat azi noapte, nu mai are voie în spital. Nu se știe pentru cât timp. I-am spus asta cu atâta greutate, de parcă rosteam condamnări la moarte.

După 16 ore de percheziții asidue, au descoperit că avea oase în cabinet. Probabil se așteptau la un mușchi țigănesc sau o păstramă. La ce-i trebuie unui profesor oase? Ăla era frigiderul pentru apă plată și ceai verde. 

Am lăsat în urmă părinți disperați ai căror copii sunt programați la operații în următoarele zile. 
«Și cu noi cum rămâne? Vă dau voie procurorii să ne operați?»
Nu se poate, oameni buni. Un chirurg cu mâinile încătușate nu servește nimănui. 
Aruncați-l și rugați-vă să vă dea Dumnezeu sănătate. 

A, și mergeți la vot!
Ca să fie bine, să nu fie rău...”