ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Scandalul în centrul căruia se află cunoscutul medic de la Spitalul „Marie Curie”, Gheorghe Burnei, este, fără nicio îndoială, un subiect de interes public. Dr. Burnei a efectuat, de-a lungul carierei sale, mii de operații. Unii pacienții îi sunt recunoscători, alții îl acuză de malpraxis, iar câțiva încă așteaptă, zadarnic acum, să fie operați de el.

Dr. Burnei a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București sâmbătă seară. Judecătorii au respins propunerea de arestare preventivă, impunând inculpatului măsura arestului la domiciliu.

Care sunt, oficial, acuzațiile pe care i le aduc procurorii doctorului Gheorghe Burnei? Active News vă prezintă, în exclusivitate, referatul cu propunerea de arestare preventivă. Facem precizarea că datele cu caracter personal au fost anonimizate, pentru a proteja identitatea părților din dosar, iar sublinierile din text aparțin redacției. 

„În perioada 26.10.2016 - 24.11.2016 inculpatul Burnei Gheorghe, în calitate de medic a pretins și a primit de la aparținătorii unor pacienți internați la Spitalul Marie Curie diferite sume de bani cu titlu de mită pentru efectuarea unor acte medicale, săvârșind astfel 15 infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p.

În fapt s-a reținut că:

1. La data de 26.10.2016, ora 09.50, Burnei Gheorghe a primit de la o persoană de sex masculin o sumă de bani cu titlu de mită pentru că l-a consultat în aceeași zi pe fiul minor al acestuia.

2. La data de 31.10.2016, ora 15.40, Burnei Gheorghe a primit de la o persoană de sex feminin o sumă de bani cu titlu de mită pentru că a consultat-o în aceeași zi pe fiica minoră a acesteia.

3. La data de 31.10.2016, ora 19.21, Burnei Gheorghe a primit de la o persoană de sex feminin o sumă de bani cu titlu de mită pentru că l-a consultat în aceeași zi pe fiul minor al acesteia în vârstă de 8 ani.

4. La data de 01.11.2016, ora 10.46,  Burnei Gheorghe a primit de la N M  suma de 100 de lei cu titlu de mită pentru că l-a consultat în aceeași zi pe fiul minor al acesteia, N.V.C..

5. La data de 02.11.2016, ora 10.52, Burnei Gheorghe a primit de la S.M.V.  suma de 500 de lei cu titlu de mită pentru că l-a operat la data de 01.11.2016 pe fiul minor al acestuia, S.S..

6. La data de 11.11.2016, ora 10.16, Burnei Gheorghe a primit de la o persoană de sex masculin o sumă de bani cu titlu de mită pentru că a consultat-o în aceeași zi pe fiica minoră a acestuia.

7. La data de 11.11.2016, ora 13.00, Burnei Gheorghe a primit de la o persoană de sex feminin o sumă de bani cu titlu de mită pentru că l-a consultat în aceeași zi pe fiul minor al acesteia.

8. La data de 14.11.2016, ora 09.28, Burnei Gheorghe a primit de la N.F.A. suma de 50 de lei cu titlu de mită pentru că a consultat-o în aceeași zi pe fiica minoră a acesteia, N.A.L..

9. La data de 16.11.2016, ora 07.23, Burnei Gheorghe a primit de la F.A.D. suma de 350 de lei cu titlu de mită pentru că a consultat-o în aceeași zi pe fiica minoră a acesteia, F.A..

10. La data de 16.11.2016, ora 17.29, Burnei Gheorghe a primit de la C.I.F. suma de 4500 de lei cu titlu de mită pentru a efectua o intervenție chirurgicală fiului minor al acestuia, C.R.F..

11. La data de 16.11.2016, ora 20.39, Burnei Gheorghe a primit de la H.M. suma de 1000 de lei cu titlu de mită pentru că a operat-o pe fiica minoră a acesteia, M.D.I., pe data de 09.11.2016.

12. La data de 17.11.2016 Burnei Gheorghe a primit de la B.E.A. suma de 200 de lei cu titlu de mită pentru că l-a operat în aceeași zi pe fiul minor al acesteia, B.A.G..

13. La data de 18.11.2016 Burnei Gheorghe a primit de la S.G.I. suma de 1000 de lei pentru că l-a operat pe data de 17.11.2016 pe fiul minor al acesteia, S.I.N..

14. La data de 21.11.2016 i-a pretins martorei - denunțătoare V.I. o mită în valoare de 1350 de euro mascată ca donație pentru secția spitalului în care activează medicul pentru a îl opera pe fiul acesteia, V.L.A.. La data de 24.11.2016 Burnei Gheorghe i-a efectuat lui V.L.A. epifiziodeza tranzitorie a femurului distal stâng cu 2 plăci în 8 și alungirea percutană a tendonului Achile drept și imobilizarea în aparat ghipsat femuropodal. După efectuarea operației Burnei Gheorghe i-a cerut martorei -  denunțătoare V.I. suma de 1350 de euro pe care a și primit-o. 

15. La data de 24.11.2016 Burnei Gheorghe a primit de la V.I. suma de 500 de euro cu titlu de mită pentru că l-a operat pe fiul acesteia, V.L.A..

* * *

Pentru a se aprecia gravitatea faptelor este important de subliniat contextul în care sunt săvârșite infracțiunile de corupție, context de natură a contura un mod de operare.

• Primul aspect important vizează situația persoanelor care ajung la inculpat și care îi oferă mită. Aceștia sunt părinți ai unor copii cu anumite deficiențe fizice, din care unele trebuie corectate medical. 

Sunt persoane fără pregătire medicală care nu au la ce să se raporteze pentru a aprecia corect demersul medical al inculpatului, având încredere deplină dată fiind calitatea acestuia de medic și titlurile sale științifice. La creșterea încrederii părinților în capacitatea profesională a inculpatului au contribuit și numeroasele emisiuni TV prin care acesta și-a făcut reclamă. De asemenea, inculpatul are o mare capacitate de a convinge și manifestă multă siguranță de sine, susținând de multe ori că este singurul din lume care poate face astfel de operații. În acest sens folosește numai afirmații categorice, nu lasă nici un pic de loc la îndoială și nu le prezintă părinților o situație reală. În acest sens, în multe cazuri, după consultații inculpatul prezintă în mod mincinos părinților o situație mult mai gravă a afecțiunilor copiilor decât este în realitate, convingându-i astfel de necesitatea intervenției chirurgicale.

Acesta este cadrul general de care inculpatul profită pentru realizarea activităților sale infracționale.

• Pentru a-i determina pe părinții pacienților să-i să dea sume de bani sau alte foloase pentru efectuarea intervențiilor chirurgicale, Burnei Gheorghe îi internează pe copii pentru perioade îndelungate de timp, nejustificate medical, sau îi internează în mod repetat, fără a le efectua nici o intervenție chirurgicală.

Se prezintă părinților, direct sau prin alte cadre medicale, ca fiind o persoană foarte ocupată, creând astfel impresia unui privilegiu pentru pacienți că beneficiază de serviciile sale medicale.

Alte justificări pentru amânarea intervențiilor chirurgicale sunt legate de dificultatea obținerii protezelor medicale. 

Tot acest comportament este apt să inducă părinților ideea că pentru aceste «beneficii» trebuie îi ofere inculpatului sume de bani.

• Pentru a-i convinge să urmeze calea aleasă de el, inculpatul le prezintă părinților o altă situație decât cea reală cu privire la sănătatea copiilor lor, situație care impune folosirea unor proteze sau dispozitive medicale. 

Îi convinge pe părinți de dificultatea obținerii protezelor sau dispozitive medicale și le impune părinților să le achiziționeze pe cheltuiala lor de la SC A  SRL cu administratorul căreia, G.M., se află în relații apropiate, amenințându-i că nu le va opera copilul dacă nu se conformează.

Din  înscrisurile descoperite la sediul  SC A  SRL (facturi etc.) coroborate cu aspecte din declarația lui G.M. rezultă că acesta din urmă i-a plătit inculpatului și membrilor familiei sale mai multe deplasări în străinătate în vacanță sau pentru participarea la congrese.

Arătăm că, în realitate și legal, aceste obiecte sunt asigurate în mod gratuit de spital. Inculpatul ascunde însă această informație față de părinți și îi supune la cheltuieli inutile și cu mult peste posibilitățile lor financiare, mai ales că unii sunt persoane cu venituri modeste .  
• Facem mențiunea că inculpatul folosește două categoriii de proteze și dispozitive medicale:
- omologate și asigurate din diferite surse (în principal de la SC A  SRL și mult mai rar de la spital). 
- confecționate artizanal pentru el. Acestea sunt confecționate de cunoștințe ale inculpatului la Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Mecatronică si Tehnica Măsurării. Din verificări rezultă că nu există nici o legătură oficială (contract) între Spitalul Marie Curie și acest institut. 

În legătură cu această ultimă categorie arătăm că acestea nu sunt omologate și nici adecvate uzului medical, inculpatul efectuând experimente pe copii. În categoria experimentelor pe copii sunt incluse și intervențiile chirurgicale efectuate cu oase de vită fierte sau cu filtre de tanc sau cu BVC.

Numeroase operații nu sunt adecvate problemelor medicale pe care le au copiii. Mai mult pentru unii copii inculpatul inventează probleme de sănătate inexistente. Inculpatul efectuează de multe ori intervenții chirurgicale cu mult disproporționate în raport cu problema reală. Efectuează intervenții chirurgicale și acolo unde acestea nu se impun în raport cu situația sau cu vârsta copilului, implantează sisteme și proteze care nu sunt necesare sau le implantează greșit. 

Multe dintre intervențiile lui chirurgicale au caracterul unor experimente  și nu respectă procedurile în materie. În multe cazuri consecințele sunt agravarea stării de sănătate a copilului sau crearea unor probleme grave de sănătate pe care copiii nu le aveau înainte de intervenția chirurgicală. Unele din aceste probleme nu mai pot fi remediate pentru tot restul vieții. Există cazuri în care unii copii se puteau deplasa sau mișca apropae normal, cu un defect foarte mic, care se putea corecta în timp cu o intervenție minimă (și nu neapărat de natură chirurgicală) care în urma intervenției inculpatului au rămas cu infirmități grave, uneori permanente.

Pentru a remedia aceste consecinte copiii necesită operații suplimentare care sunt efectuate la alt spital din țară sau din străinătate.

În cazul altor copii ai căror părinți nu realizează că, de fapt, copilul a fost supus unui experiment eșuat, inculpatul continuă să îi opereze sub pretextul că le remediază operațiile, dar în realitate continuă experimentele.

Cu toate că procedează în această manieră, inculpatul nu are scrupule să primească sume de bani cu titlu de mită de la părinții copiilor operați.

• În urma creării acestei atmosfere, părinții copiilor internați înțeleg că pentru a fi operați de Burnei Gheorghe este obligatoriu să îi dea acestuia bani sau alte foloase.

Pentru a nu fi transparente cerințele lui, Burnei Gheorghe nu solicită direct și expres bani sau foloase și nu le acceptă înainte de intervenția chirurgicală decât foarte rar, însă, după operații inculpatul le permite părinților să îl gratifice cu sume de bani sau foloase.

În anumite cazuri inculpatul pretinde sume de bani anterior intervenției chirurgicale încercând să le mascheze într-o formă aparent legală, încheind un înscris sub semnătură privată pe care îl intitulează contract de donație. Aceasta este făcută cu încălcarea evidentă a legii și nu reprezintă decât o manieră superficială de ascundere a adevăratei naturi a pretinderii sumei de bani (a se vedea în acest sens fapta de la pct. XIV).

* * *

Modul de operare reliefat de declarațiile martorilor, actele medicale și medico-legale, interceptările convorbirilor purtate în mediul ambiental, chitanțe și facturi este dovedit și cu ocazia aspectelor constatate cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 10.12.2016.

Conform art. 18 din Legea nr. 46/2003, legea drepturilor pacientului, «Consimțământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul său, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord».

Inculpatul preleva de la pacienții copii fără consimțământul aparținătorilor țesut osos și ligamente fără respectarea celor mai elementare norme în vigoare în acest domeniu (ordinul 1763/12.10.2007 al Ministrului Sănătății Publice). Cu ocazia percheziției acestea au fost descoperite în condiții total improprii – în congelatorul unui frigider de uz casnic situat într-un spațiu comun. Alături de aceste țesuturi se găseau mâncare, băuturi alcoolice, diferite alte produse alimentare.

Aceste țesuturi nu au fost verificate din punct de vedere bacteriologic și viral, fiind total improprii transplantării ulterioare, nu au fost ambalate, conservate, deși spitalul și inculpatul aveau aceste obligațiii legale.

Din primele date țesuturi astfel prelevate și păstrate au fost deja folosite ca transplant pentru alți copii, cele descoperite la percheziție urmând a avea o destinație similară.

Aceste aspecte sunt cu atât mai grave cu cât spitalul și inculpatul aveau posibilitatea legală de a apela la banca de țesuturi pentru a realiza transplanturi într-un mod legal și sigur pentru starea de sănătate a pacienților. Având în vedere cele descoperite a fost solicitat sprijinul unui specialist din cadrul Agenției Naționale de Transplant.

* * *

Prin ordonanța nr. ..../P/2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București din data de 28.09.2016 s-a dispus începerea urmăririi penale în cauza cu privire la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 C.p. reținându-se că medicul chirurg ortoped Burnei Gheorghe, prin intermediul «sorei M», i-a solicitat denunțătoarei P.E.R. suma de 4000 de euro pentru a-i procura și pentru a-i instala copilului denunțătoarei o tijă metalică. 

Prin ordonanța nr. .../P/2016 din data de 08.12.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire 16 infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. 1 C.p. și o infracțiune de instigare la dare de mită prevăzută de art. 47 C.p. rap. la art.  290 C.p. alin. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p.

Prin ordonanța nr. ..../P/2016 din data de 08.12.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la aceste fapte față de suspectul  Burnei Gheorghe.

Prin ordonanța nr. ..../P/2016 din data de 11.12.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui Burnei Gheorghe pentru săvârșirea a 15 infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p.

Prin ordonanța nr. ..../P/2016 din data de 11.12.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus luarea față de inculpatul Burnei Gheorghe a măsurii reținerii pe o perioadă de 24 ore, începând de la data de 11.12.2016, ora 01.20 până la data de 12.12.2016, ora 01.20 (din care se deduce perioada aducerii și aflării la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București – începând cu ora 00.00).

ÎN FAPT :

I. La data de 26.10.2016, ora 09.50, Burnei Gheorghe a primit de la o persoană de sex masculin o sumă de bani cu titlu de mită pentru că l-a consultat în aceeași zi pe fiul minor al acestuia.

II. La data de 31.10.2016, ora 15.40, Burnei Gheorghe a primit de la o persoană de sex feminin o sumă de bani cu titlu de mită pentru că a consultat-o în aceeași zi pe fiica minoră a acesteia.

III. La data de 31.10.2016, ora 19.21, Burnei Gheorghe a primit de la o persoană de sex feminin o sumă de bani cu titlu de mită pentru că l-a consultat în aceeași zi pe fiul minor al acesteia în vârstă de 8 ani.

IV. La data de 01.11.2016, ora 10.46,  Burnei Gheorghe a primit de la N.M. suma de 100 de lei cu titlu de mită pentru că l-a consultat în aceeași zi pe fiul minor al acesteia, N.V.C..

V. La data de 02.11.2016, ora 10.52, Burnei Gheorghe a primit de la S.M.V. suma de 500 de lei cu titlu de mită pentru că l-a operat la data de 01.11.2016 pe fiul minor al acestuia, S.S..

VI. La data de 11.11.2016, ora 10.16, Burnei Gheorghe a primit de la o persoană de sex masculin o sumă de bani cu titlu de mită pentru că a consultat-o în aceeași zi pe fiica minoră a acestuia.

VII. La data de 11.11.2016, ora 13.00, Burnei Gheorghe a primit de la o persoană de sex feminin o sumă de bani cu titlu de mită pentru că l-a consultat în aceeași zi pe fiul minor al acesteia.

VIII. La data de 14.11.2016, ora 09.28, Burnei Gheorghe a primit de la N.F.A. suma de 50 de lei cu titlu de mită pentru că a consultat-o în aceeași zi pe fiica minoră a acesteia, N.A.L..

IX. La data de 16.11.2016, ora 07.23, Burnei Gheorghe a primit de la F.A.D. suma de 350 de lei cu titlu de mită pentru că a consultat-o în aceeași zi pe fiica minoră a acesteia, F.A..

X. La data de 16.11.2016, ora 17.29, Burnei Gheorghe a primit de la C.I.F. suma de 4500 de lei cu titlu de mită pentru a efectua o intervenție chirurgicală fiului minor al acestuia, C.R.F..

XI. La data de 16.11.2016, ora 20.39, Burnei Gheorghe a primit de la H.M. suma de 1000 de lei cu titlu de mită pentru că a operat-o pe fiica minoră a acesteia, M.D.I., pe data de 09.11.2016.

XII. La data de 17.11.2016 Burnei Gheorghe a primit de la B.E.A.suma de 200 de lei cu titlu de mită pentru că l-a operat în aceeași zi pe fiul minor al acesteia, B.A.G..

XIII. La data de 18.11.2016 Burnei Gheorghe a primit de la S.G.I. suma de 1000 de lei pentru că l-a operat pe data de 17.11.2016 pe fiul minor al acesteia, S.I.N..

XIV. La data de 21.11.2016 i-a pretins martorei-denunțătoare V.I. o mită în valoare de 1350 de euro mascată ca donație pentru secția spitalului în care activează medicul pentru a îl opera pe fiul acesteia, V.L.A. La data de 24.11.2016 Burnei Gheorghe i-a efectuat lui V L A  epifiziodeza tranzitorie a femurului distal stâng cu 2 plăci în 8 și alungirea percutană a tendonului Achile drept și imobilizarea în aparat ghipsat femuropodal. După efectuarea operației Burnei Gheorghe i-a cerut martorei-denunțătoare V.I. suma de 1350 de euro pe care a și primit-o. 

Conform art. 34 alin. 1 din Legea nr. 46/2003, legea drepturilor pacientului «Personalul medical sau nemedical din unitatile sanitare nu are dreptul sa supuna pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta sa il recompenseze altfel decat prevad reglementarile de plata legale din cadrul unitatii respective».

Din analiza situației de fapt rezultă că inculpatul, profitând de situația mamei pacientului și solicitând banii anterior intervenției chirurgicale, îi creează acesteia o presiune. Aceasta cu atât mai mult cu cât în chiar alineatul 2 al aceluiași articol 34 sunt stabilite condițiile în care pacientul poate oferi donații din proprie inițiativă și după ce a beneficiat de servicii medicale: «Pacientul poate oferi angajaților sau unității unde a fost îngrijit plăți suplimentare sau donații, cu respectarea legii».

Mai mult conform deciziei nr. 19/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:
«În măsura în care prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 26/HP din data de 3 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2015, s-a statuat că «medicul (angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal)», se deduce consecința juridică că medicul care are calitatea de funcționar public (angajat al unei unități spitalicești din sistemul public de sănătate) nu poate primi plăți suplimentare sau donații de la pacienți, în condițiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003.
O concluzie contrară ar fi de natură, pe de o parte, să aducă atingere celor statuate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 26/HP din data de 3 decembrie 2014, iar, pe de altă parte, să instituie o excepție de la obligațiile impuse prin lege oricărui funcționar public, indiferent de semnificația/înțelesul noțiunii de «funcționar public» din dreptul administrativ sau din dreptul penal, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 2/2014 a Curții Constituționale a României.
Va stabili că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcționar public, în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, de a primi plăți suplimentare sau donații de la pacienți, în condițiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege având ca urmare incidența dispozițiilor art. 21 alin. (1) teza I din C.p.»

În concluzie procedând astfel inculpatul a solicitat cu titlu de mită suma de 1350 de euro, aceasta neconstituind donație din următoarele considerente:
- a solicitat respectiva sumă de bani înainte de intervenție punând presiune pe o persoană aflată într-o stare de vulnerabilitate față de el;
- inculpatul a fost cel care a avut inițiativa dării sumei de bani respective și nu pacientul;
- nu s-a încheiat un contract de donație valabil între pacient și spital, ci doar un simulacru de contract;
- banii nu au intrat în contabilitatea spitalului, ci doar opriți de inculpat;
- a folosit banii respectiv în interes personal, respectiv pentru achiziționarea unor bilete de avion pentru o deplasare la o conferință în străinătate.
XV. La data de 24.11.2016 Burnei Gheorghe a primit de la V I suma de 500 de euro cu titlu de mită pentru că l-a operat pe fiul acesteia, V.L.A..

Săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului Burnei Gheorghe rezultă din coroborarea actelor dosarului, plângerile și declarațiile persoanelor vătămate, declarațiile martorilor, procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate în cauză, înscrisurile găsite cu ocazia perchezițiilor domiciliare.

Din probele administrate a rezultat că inculpatul Burnei Gheorghe se află în situația prevăzută de art. 202 din Codul de procedură penală, întrucât există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că a săvârșit 15 infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p..

De asemenea, sunt aplicabile dispozițiile art.223 al. 2 din Codul de procedură penală, în cauză fiind vorba despre o infracțiune pentru care se prevede pedeapsa închisorii de 5 ani. 
Starea de pericol pentru ordinea publică rezultă în cauza de față din modul și circumstanțele comiterii faptelor, fiind vorba despre comiterea într-o perioadă scurtă de timp a 15 infracțiuni de corupție.

Menționăm că există suspiciunea rezonabilă că numărul faptelor care se vor reține în sarcina inculpatului va crește, deoarece acuzațiile care i se aduc inculpatului privesc faptele săvârșite în doar o parte din perioada supusă cercetărilor.

În acest sens sunt și rezultatele efectuării perchezițiilor domiciliare. 

În total, din biroul inculpatului Burnei Gheorghe, au fost ridicați 13.343 lei, 5015 euro și 750 de dolari.

De asemenea, inculpatul prin activitatea medicală defectuoasă pe care o exercită prezintă un pericol concret pentru starea de sănătate sau chiar pentru viața pacienților săi minori.

Avem în vedere numeroasele declarații ale părinților copiilor care au suferit intervenții chirurgicale efectuate de Burnei Gheorghe, copii cărora starea de sănătate li s-a înrăutățit considerabil în urma intervențiilor inculpatului. Au rezultat cazuri în care copii cu activitate fizică anterioară întâlnirii cu Burnei Gheorghe specifică vârstei au involuat până la mobilitate sporadică, dificilă și chiar până la paralizie.

Faptele săvârșite de inculpatul Burnei Gheorghe împotriva interesului copiilor puși în grija sa de către părinți sunt cu atât mai grave cu cât este poziția sa profesională mai ridicată. Faptul că ocupă o poziție înaltă nu trebuie să fie o scuză pentru comportamentul său, ci o împrejurare agravantă. Tocmai de aceea ar trebui să aibă un grad de conștiință socială mai ridicat. Cu toate acestea, inculpatul nu își asumă nici o responsabilitate și, atunci când, părinții îl confruntă devine violent verbal și aruncă, în mod fals, asupra părinților deja greu încercați o vină suplimentară.
Relevante în această privință sunt declarațiile martorilor audiați până în prezent în acest dosar penal.

În cauză există indicii privind săvârșirea de către inculpatul Burnei Gheorghe a unor infracțiuni contra vieții și contra integrității corporale sau sănătății, în care victimele sunt minori aflați anterior într-o stare de sănătate precară, stare pe care inculpatul prin acțiunile sale intenționate a agravat-o, astfel încât lăsarea în libertate a inculpatului ar putea îngreuna cerectările ce trebuie efectuate și sub aceste aspecte.

Având în vedere cele de mai sus și apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru aplicarea acestei măsuri preventive, deoarece din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile, iar măsura este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal și este totodată proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului, 

În temeiul dispozițiilor art. 224 raportat la art. 202 și art.223 alin. 2 din Codul de Procedură Penală, 

SOLICITĂM TRIBUNALULUI BUCUREȘTI
Luarea măsurii arestării preventive a inculpatului:
BURNEI GHEORGHE, fiul lui..., născut la data de..., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.12.2016 până la data de 10.01.2017, inclusiv.”