ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Completurile de 3 de la instanța supremă au fost nelegal constituite, a decis miercuri Curtea Constituțională, după mai multe amânări, informează Hotnews.
 
Judecătorii constituționali au admis astfel sesizarea lui Florin Iordache privind un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție pe tema completurilor de 3 judecători specializate în fapte de corupție. O astfel de hotărâre favorabilă l-ar fi putut scăpa pe Liviu Dragnea de condamnarea la trei ani și jumătate de închisoare în procesul angajărilor fictive. Acum, potrivit avocaților din dosar, decizia nu ar mai putea fi folosită, nemaiexistând nicio cale de atac a sentinței din 27 mai, când Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe fostul președinte al PSD la închisoare cu executare.

Prin urmare, judecătorii CCR au constatat că a existat conflict juridic de natură constituțională între Parlament și instanța supremă generat de neconstituirea completelor specializate în corupție. 

Până acum, CCR a amânat de 4 ori luarea unei decizii. 

"Pronunțarea în această cauză a fost amânată de patru ori, iar de atunci s-au schimbat multe. Am consultat site-ul CCR și am constatat că prin rezoluția președintelui CCR s-a dispus un nou judecător raportor. Am verificat în această dimineață dosarul și nu am văzut un nou raportor. Dezbaterea are loc pe raportul depus de judecătorul raportor, a probelor din dosar. Eu nu am văzut decât un raport întocmit de un judecător raportor care la ora actuală nu mai este membru al CCR. Nu am văzut nicio rezoluție, de altfel, ca actualul judecător să își însușească raportul fostului judecător", a afirmat Cristina Tarcea în fața membrilor CCR. 

În acest caz, Florin Iordache a sesizat CCR în luna martie, după ce Liviu Dragnea l-a lăsat pentru o săptămână președinte la Camera Deputaților. 

În sesizarea depusă la CCR, este invocat un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) pe Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, pe tema completurilor specializate. Mai exact, Florin Iordache susține în sesizare că toate procesele de corupție din prima instanță de la Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi trebuit judecate de completuri specializate în fapte de corupție. Este invocat articolul 29, alineatul (1) din Legea 78/2000: "Pentru judecarea în prima instanță a infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie completuri specializate”. În fața judecătorilor constituționali, vicepreședintele Camerei Deputaților a susținut că Înalta Curte a refuzat să aplice Legea 78/2000 și să constituie completuri specializate pe corupție, că "a sfidat Parlamentul și a încălcat statul de drept". 

Lipsa completului specializat a fost invocată și de avocații fostului lider al PSD, care ceruseră desființarea sentinței de condamnare din prima instanță și rejudecarea cauzei de către un complet specializat pentru judecarea cauzelor de corupție. 

Fostul președinte CCR, Augustin Zegrean, a precizat că toți cei care au fost condamnați de astfel de completuri vor putea cere rejudecarea dosarelor, așa cum au făcut cei care au fost judecați de completurile de 5 judecători.

„Era de așteptat pentru că la fel au procedat și în cazul celor de 5. Este halucinant să spun asta, dar decizia este normală, dat fiind precedentul cu cele de 5 judecători.

Știu că sunt vreo 180 de dosare la ICCJ care au fost judecate de completuri de 3 și dacă ne uităm în urmă cum au judecat dosarele la completurile de 5, eu cred că vor fi rejudecate dosarele. Vor fi eliberați în baza unei cereri în anulare, dar mai mult vor beneficia cei care au îndeplinit termenul de prescripție.

Nu trebuia să se ajungă aici, ICCJ știa de lege, știa că nu au procedat corect.”, a declarat Zegrean, la B1 TV.