În ultima vreme s-a discutat din ce în ce mai intens despre înlocuirea lui Augustin Lazăr din fruntea Parchetului General și a Laurei Codruța Koveși de la Direcția Națională Anticorupție.

Cornel Nistorescu a scris în editorialul său din Cotidianul despre protecția de care cei doi beneficiază din partea șefului statului, chiar dacă Klaus Iohannis „nu este nici stăpînul, nici coordonatorul, nici măcar șeful celor doi procurori de pomină ai României”.

„Răspunsul dat de președintele României la întrebările privitoare la evaluarea celor doi procurori din fruntea Parchetului General și a Direcției Naționale Anticorupție va rămîne proverbial. Și pentru nepăsarea arogantă a președintelui, și pentru felul său impasibilo-suveran de a trata o situație mai complicată decît o simplă apreciere pentru un servant. Președintele nu este nici stăpînul, nici coordonatorul, nici măcar șeful celor doi procurori de pomină ai României. El este mediatorul între forțele politice și între societate și instituțiile statului. În contextul unei decizii cum a fost cea dată de actul CCR, președintele ar fi trebuit să privească decizia Curții ca pe o înfrîngere. Înfrîngere este o exprimare elegantă. Curtea Constituțională a României a repus în drepturi și prevederi excesele sale manifestate în solicitările făcute la CSM și la Avocatul Poporului. Decizia CCR taxează umilitor (juridic vorbind) prestația de agenți turbulenți a celor doi procurori, identică ideatic, juridic și comportamental cu cea a președintelui.
Decizia Curții Constituționale a României, formulată logic și juridic (nu cu cîrpeli și șmecherii, ca în cazul soluției la referendumul anti-Băsescu), este mai mult decît o descalificare a președintelui României. În limbajul străzii și al discuțiilor diurne, este o punere la colț. Klaus Iohannis a fost arătat cu degetul, ca nepriceputul gomos care se bagă unde nu-i fierbe oala și o ia peste nas ca ultimul prost din cartier.
Situația președintelui, cu toate comunicatele, tăcerile și căderile sale pe gînduri, este una de rîs. Omul cel mai vizibil pentru toată populația României se face că nu pricepe penibilul pe care îl traversează. Și încearcă să o scalde, pasînd toată situația conflictuală într-o incapacitate de înțelegere a acesteia. El este mulțumit de prestația celor doi procurori, la fel cum este mulțumit de șoferul și de gărzile care-l cară săptămînal pînă la Sibiu și înapoi. Pe el nu-l deranjează un procuror general care s-a decredibilizat prin poziția de muscă-n lapte și prin discursurile de revoluționar juridic. Pe președintele României nu-l deranjează situația imposibilă în care se află simbolul anticorupției din România, din moment ce aceasta nu-l contrazice, se ocupă de cine trebuie și se bucură de admirația presei străine și a cancelariilor europene.
Nu este Klaus Iohannis omul de stat care să funcționeze rece și cu disciplină nemțească. Adică să le ceară demisia? Cum să facă un pas împotriva celor doi procurori care îi reprezintă interesele, mediocritatea și modul rudimentar de a înțelege funcționarea mecanismelor statului? Cum să-i debarce? Ca să pună Dragnea și Tăriceanu alți procurori? Ca să vină un nu știu cine să îi ia la purecat cheltuielile cu 10-15 oameni pînă la Sibiu și înapoi, plus pază la Sibiu, plus mașini de la rutieră mobilizate, plus vila din Primăverii, cu toate serviciile posibile? Și să mai depună și o contestație sau o cerere de revizuire a sentinței judecătorești în urma căreia Forumul Democrat al Germanilor din România a fost declarat succesorul de drept al Grupului Etnic German (interzis prin Convenția de armistițiu din toamna anului 1944)? Și să deschidă și dosarul penal al nevestei? Doar nu-i nebun și nici nu arată a fi el politicianul unui mare moment de conștiință?!

 Mulțumirea președintelui este semnul cumințeniei sale. Al comodității sale politice. Și care se bazează și pe frica de pușcărie a lui Liviu Dragnea și a celor din PSD. Cu comportamentul lor de comuniști disciplinați (lecția o au în sînge de la predecesori), pesediștii se poartă cu mănuși și se apropie pe vîrfuri de situația imposibilă a celor doi procurori și a președintelui Iohannis. Cu un pic de curaj, ei ar fi putut întocmi o comisie de evaluare a prestației celor trei în cazul de mai sus. Și ar fi recurs la o evaluare pentru Guvern, pentru Parlament și pentru opinia publică. O asemenea evaluare făcută de somități în drept, de parlamentari și experți aduși din străinătate, ar fi putut deveni baza pentru o decizie majoră sau pentru mai multe decizii. Oricum, indiferent la ce concluzie ar fi ajuns o asemenea evaluare „gabaritică", i-ar fi atras atenția lui Klaus Iohannis asupra gravității prestației sale, inclusiv din exprimarea mulțumirii față de prestația celor doi procurori devotați. Fără îndoială, o evaluare de proporții l-ar fi trezit pe Iohannis din nepăsarea sa mălăiață și ar fi făcut din PSD – ALDE un interlocutor cu comportament de jucător politic. Așa, agonia continuă!”, a scris Cornel Nistorescu.